3 alimente banale, dar bogate în fier

Fac parte din cultura noastră culinară și poate că ar trebui să le acordăm mai multă atenție datorită comorilor pe care le ascund. Iată trei alimente banale, dar vedete la capitolul nutritiv.

Ficatul de pui

Este unul dintre cele mai recomandate alimente de nutriționiști când vine vorba de anemie. Din punct de vedere medical, anemia este definită ca o scădere strictă a hemoglobinei din sângele periferic. Hemoglobina este o proteină prezentă în celulele roșii, cu rol în transportul oxigenului și al substanțelor nutritive în organe și țesuturi. Principalele cauze ale anemiei sunt deficitul de fier (sintetizarea hematiilor în măduva spinării este afectată) și patologiile renale (pentru că aceste patologii intră în mecanismul de sintetizare al hematiilor din măduva spinării). Cum prepari ficatul de pui: pune-l la fiert într-un ceaun, în apă și puțin ulei; adaugă sarea la final, când este gata (altfel, ficatul se întărește). Pentru o mai bună asimilare a fierului, stoarce o felie de lămâie peste ficat când îl consumi. În afară de fier, ficatul mai conține vitaminele A, B, C, D și este o sursă bună de proteine.

Semințele de dovleac

Sunt considerate un adevărat elixir de sănătate. Și o sursă de relaxare (alături de semințele de floarea-soarelui) seara, în fața televizorului. Știai că semințele de dovleac conțin și fier? Ba chiar și proteine! În 100 gr de semințe se găsesc 35 gr de proteine. Aportul zilnic de proteine la o femeie între 19 și 50 de ani este de 45-50 gr, iar la femeile însărcinate sau cele care alăptează, aportul zilnic se suplimentează cu aproximativ 15% – 20%. Cum le consumi: le poți include în gustările dintre mese, în salate, pâine de casă, biscuiți de casă. Alege-le pe cele organice, iar dacă le cumperi la vrac, trebuie să aibă un miros proaspăt. În cazul în care le preferi prăjite, prăjește-le acasă, în cuptor, pe o tavă, la o temperatură nu mai mare de 75 de grade Celsius, timp de 15-20 de minute.

Mărarul

Îl vezi peste tot, în piață, supermarketuri, la magazinul de la parterul blocului. E drept că există și persoane care nu agreează nici parfumul, nici gustul lui. Însă dacă aflați că mărarul este o sursă bogată de minerale – sodiu, potasiu, cupru, calciu, fier, magneziu -, poate gusturile se mai schimbă. Cum îl consumi: în salate, dă o aromă delicioasă, la fel și în mâncărurile de ciuperci, cartofi, orez, fasole, aruncat în oală când preparatul este aproape gata.

Surse: CSID – www.CSID.ro, sfatulmedicului.ro

Comments

comments