6 întrebări pe care orice graviduță și le-ar pune

În sarcină, ultimele săptămâni par a fi cele mai „grele“: de ce nu trece timpul mai repede ca să-l vedem odată pe bebe? Să-l ținem la piept, să ne uităm în ochii lui, să îi simțim mirosul… Fiecare pas, fiecare secundă din procesul nașterii, începând cu travaliul până la punctul culminant, când bebe vine pe lume, are importanța lui. Stresul și panica pot avea efecte mai puțin plăcute. Așa că, înarmați-vă cu încredere în puterile voastre, programați-vă pozitiv și totul va fi bine!

De ce sfârșim uneori prin a naște prin cezariană, deși opțiunea era nașterea naturală?

Din ce în ce mai multe viitoare mămici își doresc să nască natural. Este firesc în condițiile în care nu sunt probleme de sănătate și, în plus, au și susținerea echipei medicale (moașa, medicul ginecolog care supraveghează progresia travaliului). Însă atunci când contracțiile sunt din ce în ce mai intense și mai frecvente (din minut în minut), există un moment în care uită de această primă alegere și unele femei își doresc să scape cât mai repede și să îndepărteze durerea alegând operația cezariană. Acum, însă, este esențial să fie puternice, iar atunci când vine punctul culminant și urcă pe masa ginecologică să se concentreze și să audă ce li se spune de către personalul medical – de exemplu, cum să își coordoneze respirația cu contracțiile, pentru că din câteva contracții susținute și coordonate, copilul iese afară și, după ce îl vor ține pentru prima dată în brațe, vor realiza că tot efortul a meritat. În consecință, moralul are un rol major.

De ce multe mame încep prin a-și alăpta bebelușul și sfârșesc prin a-l trece pe lapte praf?

Moralul mamei este la fel de important și în această situație. Contează enorm să nu se descurajeze, să creadă în forțele proprii, în sensul că își poate alăpta noul născut, chiar dacă la început întâlnește o serie de piedici. Ajutorul și sprijinul partenerului de viață, soț sau iubit, sunt esențiale. Este adevărat că rolul principal îi revine mamei. Ea îl hrănește pe bebe, îl schimbă, îl adoarme, însă este bine ca tatăl să fie prezent în familie și să aibă grijă de amândoi, și de mamă, și de copilaș. De obicei, în maternitate, se stă două zile. A treia zi se ajunge acasă, mama s-a obișnuit cât de cât cu bebelușul, știe cum să-l alăpteze, pentru că a învățat în maternitate. În cazul mamelor care se simt singure sau părăsite și care, în plus, se simt copleșite de responsabilitățile ce țin de îngrijirea unui copil atât de plăpând (și există și probleme în alăptare), cel mic riscă mai mult să fie trecut pe lapte praf. Statisticile arată, de obicei, că renunțarea la alimentația naturală are loc cel mai frecvent în a patra zi de viață, adică în a doua zi după externarea din maternitate. Asta deoarece după naștere, oricum ar fi ea – prin cezariană sau naturală -, se instalează în rândul proaspetelor mămici (într-un procent de 80%) acea dispoziție generală particulară, numită depresie postpartum (deși este mult spus!). În engleză i se spune „baby blues“ și este descrisă mult mai bine: este mai puțin severă decât depresia postpartum și presupune schimbarea bruscă de dispoziție, neliniște, oboseală, insomnie, tristețe. În consecință, dacă sunt singure sau se simt singure, atunci toate problemele se resimt mai apăsător, iar trecerea de la lapte matern la lapte praf este mai frecventă în cazul lor.

De ce „se lasă durerea pe șale“ când se apropie momentul nașterii?

Indiferent de tipul de naștere, important este ca bebelușul să vină pe lume la termen, mai exact în perioada cuprinsă între 37 și 40/ 42 de săptămâni, când începe travaliul, semn care arată că micuțul este pregătit pentru viața extrauterină. Mama, la rândul ei, este pregătită pentru această „despărțire“. Semnele care arată că bebe este pregătit sunt: cu aproximativ două zile înainte de a începe travaliul apar o serie de dureri, ca o presiune, în partea de jos din zona spatelui. În termeni populari, se spune „durerea se lasă pe șale“. Asta înseamnă că bazinul se dilată, ajutându-l astfel pe bebe să coboare. Cum ne dăm seama de acest lucru? Printr-un exercițiu foarte simplu: punem pumnul între stern și burtică.

De ce este bine să îndepărtăm stresul cât mai mult posibil?

Travaliul propriu-zis, care presupune apariția contracțiilor, începe de obicei în timpul nopții, când organismul este mult mai relaxat. Hormonii sunt cei responsabili de declanșarea lui. În prima fază, contracțiile sunt rare: au loc o dată la o oră, o dată la 40 de minute etc. Pe parcurs, devin din ce în ce mai dese și din ce în ce mai puternice. Această progresie durează ore. Cu cât graviduța este mai stresată, cu atât progresia este mai înceată. Momentul debutului nu este un semnal de urgență, o necesitate de a merge imediat la spital, lucrurile nu se întâmplă în marea majoritate a cazurilor atât de rapid. Să luăm un exemplu din lumea necuvântătoarelor: atunci când o pisică intră în travaliu, simte nevoia să se ascundă la întuneric. Dacă vine cineva și o deranjează de-acolo, se sperie și își caută alt loc să se ascundă, tot la întuneric. În toată teama asta a lor, ele nu mai au contracții, se estompează. Revenind la oameni, probabil că mediul sau un factor exterior ar putea avea același efect asupra viitoarei mamei: dacă graviduța pleacă imediat la spital, sunt șanse ca mediul stresant (pentru ele!) de acolo să le inhibe contracțiile. Semnul care arată că trebuie să sune salvarea sau să urce în mașină pentru a ajunge la maternitate este atunci când se rupe apa. Sau dacă apar sângerări.

De ce îl influențează pe bebe starea mamei?

Când contracțiile durează treizeci de secunde sau un minut, iar dilatația este completă, atunci graviduța este în mod sigur la spital, pe masa ginecologică. Multe dintre femei se pierd în aceste momente și nu mai aud ce li se spune din partea moașei sau a medicului – să respire într-un anumit fel, adânc, profund, să împingă într-un anumit moment. Încep să țipe, să devină foarte agitate. Or aceste manifestări nu îl ajută prea mult pe bebe acolo, jos, gata să vină pe lume, unde se află poziționat în acel moment. Din trei, patru contracții coordonate cu toată forța noastră, dacă împingem și respirăm cum trebuie și cum suntem ghidate de personalul specializat, bebelușul a ieșit! Dacă, însă, ne-am pierdut, nu mai auzim și nu mai știm ce să facem, contracțiile se resimt din ce în ce mai greu.

De ce unii bebeluși nu sug imediat de la sân?

Când bebelușul s-a născut, are atașat de el cordonul ombilical. Până când aerul din atmosferă ajunge în plămâni și oxigenul din plămâni ajunge în sânge, el mai primește oxigen prin cordonul ombilical. Situația este ideală dacă nu există un conflict între grupele de sânge. Cordonul este apoi clampat, bebelușul „predat“ medicului neonatolog, după care i se dă mamei să fie luat în brațe. Este clipa în care mama simte că tot efortul a meritat. Atunci se declanșează și lactația. Cu ceva vreme în urmă, când se năștea acasă, cu moașa, bebe era pus imediat pe burta mamei, împingea cu picioarele în abdomen ajutând să iasă placenta și, ghidat de bătăile inimii mamei, în mod reflex se atașa la sânul stâng. La nou născut, suptul e un reflex. Prin urmare, nu vă gândiți că nu vă iubește sau nu vă recunoaște dacă nu suge imediat! Suptul este un reflex care trebuie doar exersat.

Comments

comments