„A fi antrenor face parte din mine, din viața mea“

Marinela Jipa este antrenoare de gimnastică ritmică la Clubul Sportiv Olimpia și arbitru internațional. În acest moment, antrenează fetițe cu vârste între 4 și 12 ani, care practică atât sport de masă, cât și sport de performanță. Despre frumusețea gimnasticii ritmice, efortul uriaș pe care îl presupune, implicarea părinților și a bunicilor și, mai presus de toate, pasiunea antrenorului pentru munca lui, citiți în interviul pe care Marinela Jipa ni l-a acordat:

Revista „Copii și Părinți“: Sunteți antrenor de gimnastică ritmică la Clubul Sportiv Olimpia. Ce anume v-a apropiat de acest domeniu?

Marinela Jipa: Am practicat gimnastică ritmică aproape 12 ani și am ajuns să mă îndrăgostesc de acest sport, de frumusețea și beneficiile lui atunci când le-am înțeles. Încă din copilărie mi-am dorit să devin antrenor, așa că mi-am urmat visul. În 1996, am absolvit A.N.E.F.S. (n.r. Academia Națională de Educație Fizică și Sport) și de atunci am rămas în preajma gimnasticii ritmice, atât în țară, cât și în străinătate – ca antrenor, coordonator, coregraf sau director tehnic. Lucrul cu copiii este minunat; în fiecare zi trăiesc altă experiență, plus că mă simt tânără și cu suflet de copil alături de ei.

Cât de importante sunt pentru dumneavoastră, ca antrenor, participarea la concursuri a fetițelor de care vă ocupați?

Din punctul meu de vedere, ca antrenor, este important să motivez sportivul/gimnasta, iar participarea la competiții și câștigarea premiilor reprezintă o motivație. În gimnastica ritmică sunt două probe: individual și ansamblu. Câștigarea unui rezultat bun la proba de ansamblu (5 gimnaste la categoriile juniori/seniori sau 6 la categoriile copii) este cu atât mai meritorie, deoarece este munca unei întregi echipe. Pentru mine, personal, acolo este provocarea. Ca rezultate obținute în anul 2018, enumăr: locul 2 la proba de ansamblu „Mica Gimnastă“ (6-8 ani), locul 1, 4 și 5 la Categoria 7 ani, locul 3 la Categoria 6 ani, locul 3 la Categoria 8 ani, locul 8 la Categoria Juniori Mici în Campionatele Naționale. De asemenea, mai sunt și alte rezultate bune în competițiile la nivel național și internațional pe care aceste fetițe le-au obținut (Danube Pearl Cup BUL, Iași Trophy etc).

Ați putea să îmi descrieți grupa pe care o antrenați acum?

În acest moment, antrenez fetițe cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani, care practică atât sport de masă, cât și sport de performanță. Grupele de avansate sau sport de performanță sunt între Categoriile Mica Gimnastă și Juniori Mici, și sunt 15 gimnaste legitimate la Federație. Sportul de masă sau pepiniera noastră are peste 20 de fetițe, care își doresc să ajungă campioanele de mâine.

Se spune că „gimnastica ritmică“ este sora mai mică a gimnasticii artistice.

Ce le apropie și ce le desparte? Gimnastica ritmică face parte din familia gimnasticii. Diferența este că la noi se lucrează/ manipulează obiectele (coardă, cerc, minge etc.), iar în gimnastica artistică se lucrează pe obiecte/ aparate (bârnă, paralel, masa de sărituri). La bază stă același lucru: multă muncă pentru și cu copii la vârste fragede, care înțeleg sau nu cât sunt de importante disciplina, sacrificiul, dragostea pentru acest sport.

De la ce vârstă ați recomanda părinților să își înscrie copilul la gimnastică ritmică și, mai important, care sunt criteriile după care ar trebui să-și dea seama că este potrivit pentru acest tip de sport?

Teoretic, vârsta ideală de înscriere este 5-7 ani, dar eu cred că ea diferă de la copil la copil: sunt copii de 3-4 ani care răspund foarte bine la disciplină și lucru în colectiv și sunt copii de 7-8 ani care nu se integrează. Daca aș avea timp și loc, aș crea grupe de 3-4 ani cu care să fac antrenament specific vârstei lor. Cât despre cum ne dăm seama, of!, aici e o problemă. Sunt mulți factori. În timpul selecției, ne uităm în primul rând la aspectul fizic sau somatotip, calități de mobilitate, coordonare, muzicalitate etc. Dar eu insist, gimnastica, înainte de a fi sport de performanță, este un sport general – baza, cum îi spunem noi – pentru multe alte sporturi. Eu aș recomanda tuturor copiilor să înceapă cu gimnastica, apoi să se orienteze spre alte sporturi.

Cum decurge o zi din viața dumneavoastră în sala de antrenamente?

Înainte de toate mă antrenez eu, pe mine însămi, să las la ușa sălii problemele personale sau care nu au în vedere sala. Este greu, însă lupt zi de zi cu asta. Relația cu copiii este bună (de „dragoste și război“, cum îi spun eu). La aceste vârste, ei își iubesc foarte tare antrenorii, mai ales dacă sunt un model de urmat. Cât despre problemele din sală, sunt normale – nu le numesc încăpățânări, ci atitudini de copii Elena Szanto (expert sportiv), Anca Iorga (coregraf), Marinela Jipa (antrenor) și fetițele de la Clubul sportiv Olimpia cu personalitate. Uneori, este foarte greu să modelezi acea personalitate. La vârste mai mari, în timpul adolescenței, intervin „încăpățânările“, dar sunt firești, iar provocarea antrenorului este de a face sportivul respectiv să continue, să lupte, sa depășească obstacolele etc. Antrenamentele, atât la avansate cât și la inițiere, sunt de gimnastică ritmică, mai mult sau mai puțin intense. Învățăm elemente corporale noi (roata, podul etc.) sau cu obiectele de GR, dar cea mai grea este repetarea acestor elemente până la perfecționare. Acolo nu au copiii răbdare.

Sunteți și arbitru internațional. Cum se vede prin ochii unui arbitru prestația unei gimnaste la un concurs?

Sunt arbitru internațional din anul 2000 și ceea ce am înțeles eu este că trebuie să faci o diferență între latura subiectivă a acestei meserii și cea obiectivă. Este foarte greu să fii la granița dintre antrenor și arbitru, dar ești nevoit să o faci, deoarece este important, când vezi o gimnastă sau un ansamblu pe covor, să poți evalua corect, conform codului de punctaj. În arbitraj, există patru componente: dificultate corporală, dificultate obiect portativ, execuția artistică și execuția tehnică. Dificultatea constă în arbitrarea laturii artistice, pentru că tu, ca arbitru, evaluezi compoziția antrenoarei prin prisma execuției sportivei.

Cum le ajută pe fetițe practicarea gimnasticii ritmice?

Gimnastica ritmică este un sport complex, nu degeaba cărțile o descriu ca fiind la granița dintre sport și artă. Acest sport se adresează sexului frumos și cred că este reprezentativ pentru o fată: pregătire fizică armonioasă, muzicalitate, coordonare, elasticitate, ca să nu mai vorbesc de aspectul psihologic.

În orice sport (de performanță în special) este nevoie și de o doză de sacrificiu, atât din partea celor care îl practică, cât și din partea celor care îi antrenează. Cum ați defini această doză de sacrificiu în cazul dumneavoastră?

Este nevoie de mult sacrificiu, dar să nu-i uităm nici pe părinți! La aceste vârste fragede, părinții și bunicii sunt cei care se sacrifică mult alături de gimnaste. Cât despre mine, nu aș spune că mă sacrific! A fi antrenor face parte din mine, din viața mea. Dau atâta energie, încât de multe ori sunt așa obosită după antrenamente că nu mai pot vorbi sau mânca.

Pentru ce concursuri vă pregătiți acum?

Din aprilie începe Anul competițional 2019 la nivel național. Ne pregătim pentru Campionatul Național de Copii de la Cumpăna, Constanța.

Cum vedeți viitorul gimnasticii ritmice în România?

Ca membru al Comitetului Executiv, dezbatem la fiecare ședință problemele gimnasticii ritmice, și nu sunt puține. Luptăm zi de zi cu lipsa condițiilor, banilor etc. Așa că ne facem treaba cât putem de bine, mai mult voluntariat și pasiune.

Comments

comments