Acasă la Popeye Marinarul

În Popeye Village (Satul lui Popeye), din Malta, copiii se vor simți ca în desene animate, iar adulții se vor simți copii. Căsuțele colorate răsfirate pe golf, apa turcoaz și atmosfera locului îți trezesc cele mai dulci nostalgii.

Avantajul unui sejur în Malta în luna noiembrie este dat de faptul că e o perioadă mai puțin aglomerată. Dezavantajul este că vremea nu este la fel de călduroasă ca în timpul verii (dar mult mai suportabilă, comparativ cu mai, iunie, iulie sau august!). Cu toate acestea, unii recomandă Malta ca unul dintre locurile unde poți face plajă toamna, iar alții mai curând pentru liniștea locului în acest anotimp. Oricum ar fi, un lucru e cert: Popeye Village stă aici, indiferent de vreme. Poate fi vizitat și în sezonul rece, iar copiii vor fi super încântați de descoperirea lui.

Cum ajungi

Popeye Village este una dintre atracțiile turistice majore din insulele malteze, oferă o serie de activități antrenante și colorate pentru vizitatori și e deschis tot timpul anului. Programul este următorul: noiembrie-martie, 9.30-16.30, aprilie-iunie/septembrie-octombrie, 9.30-17.30, iulie-august, 9.30-19.00. Ca să ajungi aici, trebuie să ajungi mai întâi în Mellieha (situat în nordul Maltei, la aproximativ 10 km de Bugibba), de unde poți lua un microbuz. Drumul până la Popeye Village poate fi parcurs, însă, și pe jos.

Ce este Popeye Village

Sătucul a fost construit special ca platou de filmare pentru musical-ul „Popeye“ (1980), care-i are ca protagoniști pe Robin Williams (în rolul lui Popeye) și Shelley Duvall (Olive). În film sunt multe numere muzicale, dintre care și arhi-cunoscutul „I’m Popeye the Sailor Man“ și apar o serie de personaje din scurtmetrajele de până atunci. Biletul de intrare în Popeye Village include posibilitatea de a viziona documentare despre producție, plus accesul la ofertele de divertisment. Se află în Anchor Bay (N-V-ul insulei) și mai este cunoscut ca Sweethaven Village. Dacă alegeți să călătoriți cu copiii, vor fi mai mult ca sigur foarte încântați, pentru că se pun în scenă diverse fragmente din film.

Nu uita!
Dacă mergi în Malta în luna noiembrie, este bine să îți pui în bagaj o haină mai groasă, care să te protejeze de vânt și, eventual, de ploaie. De asemenea, încălțări cât mai comode.

Sigur ai vrea să știi aceste lucruri despre filmul „Popeye“!
– este filmul de debut al actorului Robin Williams;
– multe dintre navele scufundate care apar în port erau de fapt nave maritime închiriate sau cumpărate și apoi scufundate;
– după ce s-a construit platoul de filmare din Anchor Bay și după finalizarea producției, locul a devenit una dintre cele mai vizitate atracții turistice din zonă;
– actrița care o interpretează pe Olive Oyl, Shelley Duvall, a spus într-un interviu că la școală colegii o strigau Olive;
– mulți dintre locuitorii din Sweet Haven, în special cei care trebuiau să facă gaguri fizice, au fost recrutați din circurile europene.

Comments

comments