„Adevărata mea viață a început odată cu el, cu Vladimirul meu“

Luna aprilie este pentru Mihaela Niţă, autoarea blogului maminudoarme.ro, o lună specială: atât ea, cât şi băieţelul ei îşi sărbătoresc ziua de naştere. La mulţi ani, Mihaela, la mulţi ani, Vladimir! Iar faptul că ne-a acordat acest interviu este şi pentru noi o sărbătoare: ne-a bucurat fiecare rând al ei şi ne-a făcut să simţim cât de minunat este să fii părinte.

Revista „Copii şi Părinţi“: Cum ai caracteriza-o pe femeia din spatele blogului maminudoarme.ro?

Mihaela Niţă: Sunt destul de normală și cu nimic deosebită față de majoritatea femeilor – am un job de la 9:00 la 18:00, beau cafea, fac cumpărături, mâncare, ies cu copilul în parc, am ochii căprui, nu sunt nici prea frumoasă, nici prea urâtă. Și cu toate acestea, de multe ori extremele mă caracterizează: ba sunt zen și nimic nu mă atinge, ba mă enervez nejustificat de repede. Uneori am impresia că trăiesc pe norișorul meu roz, iar alteori mă uimesc cât de pragmatică și de rațională pot fi. Nu-mi plac surprizele și schimbările, dar uneori abia aștept să văd ce noutate îmi rezervă ziua. Cum a fost propunerea voastră, de exemplu. Trăiesc într-un oraș mic din provincie aproape de București, într-un apartament obișnuit, alături de soțul meu, copil si cărți. Obișnuiesc să mă vait uneori, dar știu că sunt cel mai norocos om și întotdeauna problemele se vor încheia cu happy-end. Ziua sunt avocat, iar nopțile mi le petrec alături de cuvinte, îmi place să le scriu și să citesc. Sunt însă tot timpul mama lui Vladimir. Îmi pare bine de cunoștință, eu sunt Mihaela Niță.

De ce ți-ai numit blogul maminudoarme.ro?

Numelui blogului mi-a venit într-o perioadă a maternității în care somnul era puțin și întrerupt, când cea mai mare dorință a mea se limita la șase ore de somn neîntrerupt. Cu timpul, mi-am dat însă seama că „maminudoarme“ e de fapt o metaforă, căci și dacă ai parte de o noapte tihnită, somnul nu mai e niciodată ce a fost odată ce ai devenit mamă. Poate femeile fără copii dorm, dar cele cu copii nu (mai) dorm! Și dacă le vedeți că stau cu ochii închiși, liniștite, în pat, ele nu dorm, își fac griji, rezolvă probleme, organizează treburi. Cu ochii închiși.

În descrierea blogului, spui, printre altele, că pagina ta este „despre cum ne creștem copiii și cum ne cresc ei pe noi“. Ce ai învățat tu de la copilul tău, de când ai devenit mamă?

Am învățat totul – ce înseamnă să mănânci, să mergi, să vorbești, cum și de ce apare râsul, cum se pornește plânsul, cum de se poate simți iubirea în atâtea feluri.
A fost ca și cum m-am născut pentru a doua oară. Credeam că știu toate astea, doar aveam 30 ani când am devenit mamă. Dar ce naivă eram… Nu învățasem nimic din ce era cu adevărat important până atunci. Nu privisem niciodată până atunci un picioruș gras ca cel mai mare miracol al vieții, nu examinasem niciodată o frunză atât de îndeaproape până să apară el, nu mă gândisem niciodată atât de profund ca atunci când el m-a întrebat ce sunt norii, de ce avem buric sau în ce bloc stă soarele atunci când se duce la culcare. Adevărata mea viață a început odată cu el, cu Vladimirul meu. Așa că, de 3 încoace nu fac nimic altceva decât să mă redescopăr, să învăț de la el și să mă bucur de micile plăceri ale vieții. Mă bazez totuși că va învăța si el câte ceva de la mine.

Ai scris recent un articol „Parcul mi-a zis să vă transmit un mesaj“, în care ai expus câteva reguli de urmat când mergem cu copiii în parc, conform unui regulament oficial. Cum au reacționat cititoarele tale?

Articolul „Parcul mi-a zis să vă transmit un mesaj“ nu e unul definitoriu din punct de vedere al subiectelor pe care le abordez în general pe blog și nici stilul în care l-am scris nu e unul cu care mi-am obișnuit cititorii. E adevărat că articolul s-a născut dintr-o experiență personală, ca majoritatea articolele de pe blog, de altfel, dar cred că a prins lumina online-ului pentru că l-am considerat cumva o necesitate, un manifest pentru normalitate și mi-am asumat rolul de „cineva trebuie să o zică și pe asta“, cu riscul de a trata unele aspecte blamabile. Eram convinsă că o să am parte de numeroase critici, așa că am publicat articolul doar atunci când m-am simțit în stare să le fac față și să gestionez cu calm eventualele conflicte. Nu a fost însă cazul pentru că, surpriză, nu am primit feedback negativ. Mamele care au reacționat în urma articolului au aprobat opinia mea și mi-am dat seama că sunt pe aceeași lungime de undă cu mine. Și poate de asta mă și citesc. Mi-a zis totuși cineva că nu crede că o să reușesc să schimb prea multe prin intermediul articolului, dar eu aș fi mulțumită dacă măcar o persoană a avut un moment aha citindu-l.

Care este articolul cu succesul cel mai mare?

Articolul care a avut cel mai mare succes, din punct de vedere al traficului, este și cel mai controversat, pentru că și tema pe care o dezbate este una controversată: alăptarea. Dar abia după ce l-am publicat aveam să aflu și eu că subiecte precum alăptarea, nașterea naturală vs. cezariană, momentul diversificării sunt teme sensibile, la care mamele reacționează destul de puternic. Articolul se numește „Despre nu (mai) am lapte. Sau de ce fuge laptele“ și tratează într-o manieră umoristică, fantezistă, cu multe analogii o problemă cu care se confruntă destul de multe mame care alăptează, aceea a insuficienței laptelului matern și a posibilelor motive care stau la baza acestei impresii. Pentru că da, de cele mai multe ori, este vorba doar de o impresie, și nu de o realitate.

Ai o rubrică de care te simți mai atașată?

”Cartea de vineri“ este rubrica mea de suflet – rubrica unde prezint recenzia unei cărți pentru copii, dintre cele care mi se par mai interesante, mai atractive și mai de folos pentru copii. Faptul că soțul meu are o librărie mă ajută destul de mult să fiu la curent cu noutățile editoriale. Iubesc cărțile în general și aș scrie cu plăcere și recenzii ale cărților pentru adulți, doar că analizez atât de mult o carte când o citesc (subliniez pasaje, pun post-it-uri, o reiau după ce o termin), încât sigur aș ajunge să scriu o cărticică pe marginea unei cărți. Dar cărțile pentru copii sunt deosebite, și mă refer aici la cărțile pentru copii valoroase. Felul în care ilustrațiile se contopesc alături de cuvinte alese atent pentru copii, ca să redea într-un text de dimensiuni mici o poveste creativă și cu substrat educativ, mi se pare fascinant. Aș putea să citesc și să scriu continuu despre cărți pentru copii.

Băiețelul tău are 3 ani. Cum au trecut acești trei ani de când ai devenit mamă?

Vladimir a fost cadoul meu de la 30 de ani și, după cum spuneam și mai sus, abia de 3 ani încoace, odată cu apariția lui, simt că am început să trăiesc cu adevărat. Nu am avut tort la 30 de ani, dar l-am avut pe el, baiețelul meu delicios cu ochi de ciocolată, obraji de pannetone și părul ca mierea. Și acum e la fel de delicios. E vesel și fericit în marea majoritate a timpului. E liniștit, calm, sociabil și mereu în căutare de râsete. Dar e și nărăvaș și insistent când își dorește ceva. Îi place să cânte, să danseze și suntem bucuroși că de sâmbătă seara ne-a cooptat pe mine și pe taică-su în formația lui. Eu performez la castaniete și taică-su la tobe. Suntem recunoscători însă că facem prin rotație și din când în când ne mai lasă și pe noi la microfon. Repertoriul meu nu e însă prea bogat așa că presimt că o să rămân la un instrument. Luna aceasta (n.r. aprilie), el împlinește 3 ani și eu 33 și dacă m-ar întreba cineva ce am făcut în primii 30 de ani, n-aș ști să-i spun prea mult, dar cu siguranță știu ce am făcut și, mai ales, cum m-am simțit, în ultimii 3 ani.

Cum îl ajută pe fiul tău interacțiunea cu cărțile?

Cărțile ne deschid mintea, sufletul și ne fac oameni mari, valoroși, iar asta e valabil și pentru copiii mici. Cărțile au apărut ca un dat firesc în viața lui, pentru că fac parte și din viețile noastre, și sunt convinsă că cititul, răsfoitul zilnic al cărților au un rol benefic și multe dintre achizițiile lui au fost influențate pozitiv de cărțile pentru copii. De la dezvoltarea motricității fine atunci când era mic și răsfoia cărțile, la îmbogățirea vocabularului, la înțelegerea acțiunilor și a emoțiilor când a mai crescut până la stimularea simțului artistic datorită unor ilustrații deosebite, la învățarea câtorva cuvinte în limba engleză și chiar la inventarea unor povești, cum se întâmplă în prezent, la toate acestea sunt convinsă că au contribuit lecturarea și expunerea lui la cărțile pentru copii. Și, la final, o să zic și pontul suprem despre cărți care sigur îi interesează pe părinți: Dragi părinți, cărțile sunt somniferul cu efect garantat, fără efecte adverse și pentru care nu aveți nevoie de rețetă. Atenție însă, căci efectul lui se poate transmite și la părinți.

Obișnuiți să mergeți în călătorii împreună. Ce sfaturi ai da unei mame referitor la ieșirile în lume alături de cei mici?

Pentru fiecare dintre noi cred că o călătorie înseamnă altceva, pentru unii înseamnă explorarea intensă și la pas a unui loc nou cu harta în mână, pentru alții lâncezeală pe o plajă la all-inclusive, iar unii preferă vacanțele active, cu schi, cu scufundări și snorkeling. Așa că, un sfat care ar putea fi general valabil pentru toată lumea, cred, e legat de setarea unor așteptări realiste. Din experiența noastră, atunci când sunt micuți (până în 3 ani), poate fi obositor, plictisitor și supra stimulator pentru copii să fie plimbați pe la nenumărate obiective turistice. Cred că acesta e și motivul pentru care în ultimele vacanțe în care am fost în formulă completă am căutat destinații fără prea multe atracții turistice, pentru că, probabil, nu am fi avut timp să le vizităm. Am ales destinații apreciate de către familiști, hoteluri curate cu recomandări bune, inclusiv pe partea de mâncare, locuri unde să existe puncte medicale în proximitate, am plecat pregătiți de acasă și pentru posibile evenimente neplăcute (am relatat pe blog ce am considerat relevant să conțină bagajul nostru atunci când mergem în vacanță cu copilul). Și cel mai important, am ales întotdeauna destinaţii unde să ne bucurăm de natură, pentru că apropierea de natură îi relaxează nu doar pe părinți, ci și pe copii. Și, în final, acesta este și scopul principal al călătoriei, să ne relaxăm privind un vârf muntos înzăpezit sau să construim un castel de nisip pe care valurile îl vor distruge apoi.

Ce planuri ai cu maminudoarme.ro?

Deocamdată am idei foarte multe, însă îmi lipsesc timpul, starea necesară și curajul ca să le pun în practică. Așa că, momentan, maminudoarme.ro rămâne ca și până acum, spațiul meu de distracție, de interacțiune, și în funcție de ce o să-mi mai treacă prin cap într-o noapte, o să văd ce schimbări o să mai fac și la ce proiecte o să mă înham.
Foto: Dan Nichitiu

Comments

comments