Alimente „interzise“ în dieta bebeluşului și a copilului

Există alimente care, deşi sunt consumate intens de către adulţi, nu sunt recomandate neapărat și pentru copii, deoarece organismul lor nu este la fel de pregătit. Pe acestea le putem numi „necomestibile“ până la o anumită vârstă.

Câteva dintre ele ar fi: mierea, fructele de mare sau peştii de dimensiuni mari, din cauza contaminării cu mercur (se introduc în alimentaţia copilului, cu moderaţie, după vârsta de 3 ani), laptele de vacă (se recomandă după vârsta de 1 an, pentru că sistemul digestiv al bebeluşului nu poate digera nivelul crescut de proteine, sodiu şi potasiu din acest produs; recomandări WHO, FAO, AAP).

De asemenea, brânzeturile fermentate, preparate din lapte crud sau cele cu mucegai, este recomandat să se introducă cât mai târziu în alimentaţia copilului (după vârsta de 4-5 ani), deoarece pot conţine diverse bacterii (precum e-coli sau listeria).

Reguli de bază în diversificare:

  1. Începând cu vârsta de 6 luni, bebeluşul ar trebui să înceapă să primească alimente complementare (în plus față de laptele matern sau formulă), inițial, de 2-3 ori pe zi, între 6-8 luni, crescând până la 3-4 ori pe zi, între 9-11 luni. Între 12-24 luni sunt recomandate gustările nutritive, oferite de 1-2 ori pe zi, după cum se dorește.
  2. Nu lăsați copilul nesupravegheat în timpul mesei!
  3. De obicei, se recomandă începerea diversificării cu legume. Urmând ca la 7 luni să fie introduse fructele, la micul-dejun.
  4. Apa se oferă cu 30 minute înaintea mesei sau la 30-40 minute după masă, nu în timpul mesei sau imediat după masă.
  5. Alimentele se prepară termic la începutul diversificării, preferabil la abur, inclusiv fructele (exceptând avocado și banana), astfel încât în jurul vârstei de 8 luni să se ofere crude fructele.
  6. Preparaţi mâncare proaspătă copiilor, pentru asimilarea nutrienţilor și creșterea armonioasă și sănătoasă și nu alegeți ca variantă pentru mesele celor mici mâncarea la borcan pentru bebeluşi, din comerţ.
  7. Spălați-vă întotdeauna pe mâini bine înainte de prepararea hranei și după atingerea cărnii crude!
  8. Spălaţi întotdeauna înainte de gătire fructele, legumele, carnea sau ouăle!
  9. Învățați-vă copiii să se spele pe mâini după atingerea animalelor de companie și după ce merg la toaletă, dar și înainte de a mânca!
  10. Gătiţi bine toate produsele alimentare și 44 www.revistacsp.ro Alimente „interzise“ în dieta bebeluşului și a copilului Nutriție Text: Cosmina Nițu, tehnician nutriționist răciți-le până ajung la temperatura adecvată înainte de a le administra copilului!
  11. Nu salvați și refolosiți alimente din care copilul a mâncat jumătate!
  12. Evitați ouăle crude, înghețata de casă, maioneza de casă sau deserturile care conțin ouă nefierte!
  13. Oul se fierbe până când gălbenușul şi albuşul sunt ferme.
  14. Mierea de albine, de exemplu, ar putea provoca botulismul infantil din cauza imaturității tractului intestinal unui copil. De aceea se recomandă introducerea mierii după vârsta de 12 luni.
  15. Laptele de origine animală nu ar trebui să fie introdus ca un înlocuitor pentru laptele matern sau formulă până la 12 luni. Această recomandare se datorează faptului că laptele integral de vacă nu poate susține în mod corespunzător un copil în creștere. Nu are toate componentele nutritive necesare pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a copilului. Există, de asemenea, dificultate în digestia proteinelor din lapte de vacă. Iaurtul și brânza sunt cultivate și, prin urmare, tind să fie mai ușor de digerat. Alegeţi lactatele de capră, iaurt nu mai gras de 3-4%.
  16. Citricele sunt foarte acide și mulți copii cu vârsta mai mică de 12 luni suferă erupții cutanate și dureri de stomac cauzate de aciditate.
  17. Crustaceele pot determina alergii severe, pot pune viața în pericol în urma unor reacții alergice violente. Recomandarea este să se introducă aceste alimente cu moderaţie cât mai târziu.
  18. Mezelurile sunt total nerecomandate în dieta bebeluşului chiar şi a copilului, având în vedere procedeele de preparare şi ingredientele folosite.
  19. Conservele, cele la cutie şi în special pateul, nu sunt recomandate. Motivul este acelaşi ca şi în cazul mezelurilor.
  20. Prăjelile nu ar trebui să se regăsească nici în dieta adultului, nici în cea a copilului. Pot cauza dureri de stomac şi probleme digestive.
  21. Ceaiul conține compuși care pot interfera cu absorbția de fier şi nu este recomandat pentru copiii mici. Consumul de suc, chiar și natural, poate reduce apetitul copilului pentru alte produse alimentare și poate provoca scaune moi.
  22. Zahărul și sarea nu se introduc în alimentația bebeluşului mai devreme de vârsta de 12 luni. Sarea, chiar cât mai aproape de 2 ani.
  23. Hrăniți bebeluşul doar cu linguriţa. Copilul are nevoie să înveţe să mănânce cu linguriţa. Doar apa şi laptele praf se dau cu ajutorul biberonului sau a cănuţei cu cioc.
  24. Cerealele bogate în fier trebuie administrate cu regularitate cel puţin până la vârsta de 18 luni. Alegeți cerealele integrale, din plafar, în locul celor instant, la cutie.
  25. Oferiţi copilului o varietate de alimente, pentru o alimentaţie echilibrată. Perioada de la naștere până la doi ani, este considerată o „fereastră critică“ pentru o dezvoltare optimă, cât şi pentru sănătatea viitoare a copilului.

Comments

comments