Angoasa de la 8 luni

La 8 luni, bebeluşul devine mai activ, se târăşte în toate părţile, încearcă să se agaţe de marginile pătuţului şi este din ce în ce mai curios.

Asociată şi cu diversificarea – micuţul descoperă gusturi noi şi învaţă să mestece alimentele – această etapă începe să modifice unele dintre obiceiurile sugarului. Poate manifesta uneori, fără motiv, stări de nelinişte şi de nerăbdare. Mai mult, este posibil să vrea să facă anumite lucruri pentru care nu este încă pregătit – cum ar fi statul în picioare, folosirea mâinilor, pronunţarea unor sunete noi pe care noi le percepem drept „cuvinte“. De asemenea, recunoaşte elemente din rutina zilnică: dacă se deschide uşa, de exemplu, se bucură ştiind că urmează plimbarea. Tot la această vârstă, contactul social şi comportamentul emoţional dobândesc şi ele „personalitatea“ lor.

O etapă normală în dezvoltarea copilului

Angoasa este o stare de nelinişte şi de tulburare şi apare în rândul bebeluşilor de obicei la vârsta de 8 luni. Părinţii nu au motive să îşi facă temeri din cauza acestor schimbări în comportamentul lui, pentru că este o fază normală din dezvoltarea copilului. Angoasa de la 8 luni mai este numită spaima separării şi se diferenţiază de anxietatea separării, care poate fi experimentată după vârsta de 8 luni. Teama de a nu fi despărţit de mamă are loc pentru că micuţul începe să îşi descopere propria individualitate, în sensul că el realizează existenţa celei care i-a dat viaţă şi că este diferit de ea. Prin urmare, îşi dă seama când nu este lângă el, deci înţelege că poate pleca şi, dacă lipseşte mult timp din câmpul vizual începe să plângă, instalându-se angoasa amintită. Iată de ce atunci când este absentă nu mai e la fel de vesel sau de liniştit şi de ce reacţionează negativ faţă de persoane străine! Angoasa de la 8 luni este considerată normală şi sănătoasă pentru că bebeluşul învaţă mai multe lucruri:
1. distinge persoanele din jur şi recunoaşte chipuri;
2. înţelege că este o individulitate, şi nu o extensie a părinţilor;
3. înţelege că oamenii pot exista chiar şi dacă nu îi vede în jurul lui (mami pleacă, dar se întoarce, prin urmare nu a dispărut complet);
4. îşi exprimă individualitatea exprimând gusturi şi preferinţe.

Cum poate fi ajutat

Chiar dacă angoasa separării şi teama de persoane străine sunt o etapă normală din dezvoltarea celui mic, e important ca bebe să fie ghidat în procesul de cunoaştere a lui însuşi, dar şi a oamenilor din jur. Mai jos, o serie de sugestii:
1. dacă eşti nevoită să pleci pentru o perioadă de timp, nu dispărea brusc, ia-ţi la revedere, obişnuieşte-l cu aceste plecări; în cazul în care pleci pe furiş, se va dezvolta în el teama de a nu rămâne pentru totdeauna singur, fapt ce îi va încuraja sentimentul de nesiguranţă;
2. încurajează-i independenţa lăsându-l să se joace singur în cameră şi vorbeşte-i pentru a şti că te afli în zonă;
3. deoarece jocul este un mod bun pentru copii de a învăţa lucruri, prin „Cucu-Bau“ va deprinde noţiunea permanenţei unui obiect; dacă într-o primă fază, atunci când un obiect dispare din raza lui vizuală va crede că nu mai există, prin „Cucu-Bau“ îl ajuţi să îşi dea seama că, atunci când un lucru este ascuns pentru moment, el continuă să existe, cu toate că nu îl mai vede;
4. obişnuieşte-l pe cel mic şi cu alte persoane în afară de mami şi tati; îl poţi lăsa pentru un timp scurt cu o prietenă de încredere sau cu bunicii;
5. nu îl forţa niciodată dacă vezi că îi este teamă, familiarizează-l cu experienţe noi treptat;
6. copiii sunt ca nişte bureţi de emoţii: evaluează-ţi propriile emoţii, temeri, nelinişti, pentru a-i transmite şi lui starea de bine;
7. evită pe cât posibil, în această perioadă a vieţii lui, schimbările radicale (nu îl lăsa, de exemplu, brusc cu bunica, o zi întreagă, fără să-l fi obişnuit înainte cu ea).

Întoarcerea la locul de muncă: oare cum va reacţiona copilul?

În ziua de azi multe mămici se întorc la serviciu înainte de împlinirea vârstei de doi ani a copilului, deseori la scurt timp după ce micuţul trece de angoasa de separare. Nu e liniştitor nici pentru părinte, nici pentru copil, dar nici imposibil de rezolvat. Ideal este ca sentimentul de vinovăţie să fie pe cât posibil evitat şi, în consecinţă, teama să nu fie alimentată prea mult. Discută cu partenerul de viaţă motivele care te determină să intri în panică, nu le lăsa să se acumuleze! Organizează-te şi concentrează-te şi asupra a ceea ce te împlineşte la locul de muncă! Atât timp cât copilul a fost obişnuit, treptat, cu perioade de absenţă ale mamei, „ruptura“ nu va fi resimţită ca o traumă. Cu timpul, va înţelege că sunt temporare.

La vârsta de opt luni, copilul învaţă mişcarea de opoziţie a degetului mare (policelui, din lb. latină, „pollex“; degetului mare i se mai spune şi degetul opozabil). Astfel, apucă obiectele între degetele mari şi celelalte degete. Din acest motiv, este bine să fie îndepărtate din jurul lui obiecte pe care le-ar putea duce în gură, riscând să le înghită sau să se sufoce.

Comments

comments