Anxietate de separare și atașament

sfatul-medicului-2-dec

În general, când vorbim de anxietate de separare vorbim şi despre ataşament. Ataşamentul, pe scurt, reprezintă tipul de relaţie pe care bebeluşul îl stabileşte cu mama sau cu persoana principală de îngrijire. Se consideră că ataşamentul are la bază tendinţa naturală a bebeluşului de a căuta apropierea de o persoană care să îl îngrijească. Anxietatea de separare şi, totodată, tipul de ataşament sunt observabile atunci când copilul este separat de mamă sau de figura principală de îngrijire: la plecarea şi la revenirea acesteia. Toate mamele care au copii mai mari de 7-8 luni pot să confirme că, în general, atunci când pleacă de lângă copilul lor acesta începe să plângă. Mai toţi plâng şi când mama revine în încăperea din care plecase. Pe măsură ce copilul creşte, dar aceste comportamente par să rămână, mamele se panichează, intră într-un fel de disperare pentru că nu ştiu ce se petrece cu copilul. Mai cu seamă dacă o perioadă de timp părea că cel mic a depăşit această separare dureroasă.

Ce legătură au toate acestea cu anxietatea de separare?

Bebeluşul plânge când mama pleacă pentru că nu se simte încă pregătit să facă faţă singur realităţii în care trăieşte şi pe care nici nu o cunoaşte. Este un adevăr. El nu mai este atât de mic ca în primele zile de viaţă, însă nu e nici atât de mare încât să poată face lucrurile singur. Mai târziu, peste vârsta de 1 an, când deja merge în picioare şi chiar spune cuvinte, plânsul la plecarea mamei este semnul faptului că, deşi s-a mai autonomizat un pic şi vrea să facă lucruri singur – uneori doar singur – încă nu se poate despărţi de mamă. Ea este sursa lui de siguranţă, de confort, mama îl iubeşte şi îl protejează. Copilul plânge şi la revenirea mamei. Multe mame se întreabă cu mirare din ce motiv se petrec lucrurile aşa. Greşesc ele cu ceva? Plânsul, în măsura în care nu durează foarte mult şi nu e însoţit de manifestări atipice care atrag atenţia în mod deosebit, este un plâns eliberator. Mama s-a întors, copilul protestează, este furios pe ea că a fost plecată şi l-a lăsat cu altcineva. Majoritatea copiilor au capacitatea de a trece repede peste aceasta reîntâlnire şi îşi continuă activitatea anterioară. Există şi copii care nu reacţionează deloc. Nici la plecarea mamei, nici la revenirea ei. Profit de ocazie pentru a spune că există mai multe tipuri de ataşament despre care poate vom avea ocazia să vorbim altădată.

Cum gestionăm anxietatea de separare?

Între 7-8 şi 12 luni
1. Jucaţi-vă cu cel mic jocuri care să îi permită să înveţe că un obiect pe care nu îl vede (ascuns) nu e dispărut pentru totdeauna, ci reapare.
2. Nu plecaţi de lângă copil fără să îi spuneţi că plecaţi şi când vă întoarceţi, indiferent cât de mic este el, chiar şi atunci când credeţi că nu poate înţelege ce îi ziceţi.
3. Creşteţi progresiv timpul petrecut separat de copil. Începeţi cu durate scurte de câte 10-15 minute.
4. În acest timp copilul lăsaţi-l cu o altă persoană, nu singur.
5. Atunci când introduceţi această persoană nouă, bunică sau bonă, nu o faceţi brusc. Petreceţi timp cu toţii împreună vreme de câteva zile, poate o săptămână.

Peste vârsta de 1 an
Nu plecaţi de lângă copil fără să îi spuneţi că plecaţi şi când vă întoarceţi. Oferiţi-i un reper: „când te trezeşti după somnul de după-amiază” sau „după ce mănânci prânzul”.
1. Creşteţi progresiv timpul petrecut separat de copil. Începeţi cu durate scurte de câte 10-15 minute în cazul în care până la acea vârstă nu aţi mai făcut-o.
2. În acest timp lăsaţi copilul cu o altă persoană, nu singur.
3. Atunci când introduceţi această persoană nouă, bunică sau bonă, nu o faceţi brusc. Petreceţi timp cu toţii, împreună vreme de câteva zile, poate o săptămână.
4. Faceţi-vă curaj să plecaţi cele 10 minute chiar dacă sunteţi speriată. Este o trăire normală. O vreme această anxietatea va continua să existe în dumneavoastră, dar pe măsură ce creşte timpul în care sunteţi plecată şi vedeţi că micuţul este bine, o să vă liniştiţi.
5. În situaţia în care copilul intră în colectivitate (grădiniţă), pe cât posibil căutaţi o grădiniţă care, în cazul în care copilul este prea speriat, să vă permită să petreceţi timp undeva în preajmă, urmând ca în zilele următoare să creşteţi treptat timpul pe care îl petrece în grădiniţă şi să descreşteţi timpul în care dumneavoastră vă aflaţi în preajmă.
6. În cazul în care copilul are o jucărioară preferată, daţi-i posibilitatea să o aibă cu el la grădiniţă. Acea jucărie are rolul de a-l calma atunci când se află într-o situaţie sau într-un mediu nou, necunoscut.

Text: Carla Pînzaru, Psihoterapeut Psihoterapia psihanalitică a copilului, adolescentului şi adultului. www.mirroringmothers.com

Sursa: Articolul a mai apărut şi în cadrul sesiunilor online ţinute pe pagina de Facebook Bebelini şi Bebeline.

Comments

comments