Aşteptând cu inimi pline sosirea unui nou bebeluş

cu_tati_48

Marius Ştefan, mândru tată al lui Alexandru ne-a împărtăşit câteva gânduri despre micuţul lui şi viaţa de familie, şi despre aşteptarea plină de emoţie a unui membru al familiei.

 

1. Privind retrospectiv, dacă ai avea ocazia să dai timpul înapoi, sunt lucruri pe care le-ai face diferit de data asta cu Alex?

Nu, nu cred. Poate să fiu ceva mai răbdător. De exemplu, Ivona, soţia mea, poate să stea cu el şi o oră jumate, dacă e nevoie, ca să mănânce piticul. Eu de obicei nu am aşa multă răbdare ca ea. Dar, presupun, că femeile sunt mult mai rabdatoare de obicei, decât noi bărbaţii.

2. Micuţul tău mai are puţin şi face 3 ani. Care sunt lucrurile care ţi-au plăcut cel mai mult până acum?

Sunt extrem de multe lucruri frumoase, pe care nu ai cum să le simţi, decât dacă devii părinte. E un sentiment unic atunci când se trezeşte dimineaţa şi îmi zâmbeşte. Oricât de supărat sau oricât de nervos ai fi, îţi revii imediat.  Alt moment ar fi atunci când mă îmbrăţişează şi mă pupă de „la revedere”; când vine cu mobilul la mine (e înnebunit după jocul „Angry Birds”) şi mă pune să-i arăt diverse chestii; când îl gâdil seara înainte de culcare şi râde încontinuu; când îi facem baie şi ne jucăm cu apa… Aşa sunt multe momente, ţi le-am zis pe cele mai importante.

3. Voi practicaţi co-sleepingul (dormitul împreună în acelaşi pat); nu ţi-e teamă că te-ai putea rostogoli peste pitic în timpul nopţii?

Noaptea nu prea mai dormim împreună, decât foarte rar. Ivona doarme cu el. Alex se întinde în ditamai patul şi nu mai am loc. De obicei mă culc mai târziu decât ei doi. Dar mai dormim, câteodată în week-end, la prânz. Pot să mă laud că, atunci când îl adorm eu, adoame aproape instantaneu. Cu Ivona are mereu chef de joacă, întotdeauna se găseşte să mai facă ei câte ceva.

4. Care e rutina voastră de culcare?

Dupa ce Alex termină de mâncat seara, ne mai jucăm…Apoi îi facem băiţă (baia durează cam 30-40 de minute cu tot cu joaca de rigoare). Îi facem lăpticul şi piticul trece în lumea viselor.

5. Acum cu un alt băieţel pe drum cum o să faceţi cu dormitul?

Cred că, chestia asta cu dormitul va fi o problemă. Poate o să-l iau pe Alex să doarmă cu mine. Cel mic se va trezi cam des, o să-l trezească şi pe Alex, presupun că or să înceapă să plângă amândoi, ce mai, o nebunie. Dar vom vedea exact ce o să facem când va apărea cel mic…

 

6. Pe Alex l-aţi aşteptat cu nerăbdare, e vreo diferenţă de data asta? Sunt diferite sentimentele de viitor tătic faţă de prima dată?

Nu cred că este vreo diferenţă, emoţionat o să fiu şi la al o 100-lea copil… Glumesc. Sentimentele sunt aceleaşi, cu diferenţa că de data asta vom şti cam la ce să ne aşteptăm. Cu Alex, fiind primul nostru copil, eram uneori cam exageraţi. Ţin minte că n-avea nici o lună şi când îl priveam cum doarme, aşa de liniştit, uneori mă speriam şi îi puneam mâna pe piept să văd dacă respiră sau nu.

7. Cum te simţi gândindu-te că trebuie să o iei de la capăt cu scutece, biberoane, nopţi nedormite?

Într-adevar, e cam greu să creşti un copil, dar doi… Însă merită din plin tot efortul. Când nu aveam copii, şi ne mai întâlneam cu diverse cupluri care aveau copii, subiectul principal era bineînţeles copilul lor: ce face, ce vorbeşte. Eu cu Ivo, ne uitam unul la altul, gândindu-ne la acelaşi lucru: „Oare oamenii ăştia nu mai au şi alte subiecte de conversaţie?” Acum, am ajuns şi noi la fel ca ei.
Când vine weeek-end-ul şi îl mai lăsăm pe Alex la bunica, ni se pare casa goală fără el. Acum, cu doi băieţi, cred că o să fie şi mai distractiv.

8. Povesteşte-mi o zi obişnuită din viaţa voastră de familie

În timpul săptămânii, ne reunim cu toţii în jur de 6 seara. Ne jucăm, dacă avem timp îl ducem pe Alex la locurile de joacă pentru copii, dacă este vară, în parc. Mâncăm, îi facem băiţa celui mic, îl adormim… După aceea, dacă Ivona mai rezistă, ne uităm la un film. În week-end, ziua îi e destinată lui Alex, iar seara…nouă. Mai ieşim în club sau la film, ne mai încărcăm bateriile.

9. Cum i-aţi povestit lui Alex că va avea un frăţior? Şi cum a reacţionat?

Alex încă nu vorbeşte, zice doar „mama” şi „tata”. Dar de înţeles, înţelege cam tot ce-i spunem. I-am povestit, bineînţeles, că va mai avea înca un frăţior, că fiind mai mare trebuie să aibă grijă de el, să-l protejeze… Nu ştiu cât a înţeles el, dar de la o vreme, a început să-i pupe burtica Ivonei, s-o mângâie. Dar sunt convins că va reacţiona foarte bine când va apărea cel mic.

10. Care sunt lucrurile pe care aştepţi cu nerăbdare să le faci împreună cu cei doi băieţi?

Pai, cred că lucruri normale de bărbaţi… Fotbal, pescuit, ieşit în parc cu bicicletele, călătorii. De-abia aştept să crească. Doar sunt băieţii lui tata, nu?

Comments

comments