Atunci când copilul refuză legumele

nutritie-iunie-2016

Cu toții suntem de acord că legumele sunt foarte sănătoase și indicate: aduc un aport bogat de vitamine, săruri minerale, cum este cazul salatelor și al altor verdețuri crude, și enzime. Pe de altă parte, conțin apă, fibre și o anumită cantitate de carbohidrați, proteine și lipide, variate în funcție de tipul legumei. Legumele nu ajută numai la digestie, ci și la metabolism mai bine decât celelalte alimente, și trebuie să constituie baza alimentației completată cu cereale, fructe și proteine, cel mai bine de origine vegetală (prezente în legume).

Gusturile micuților
Plăcerea pentru anumite mâncăruri se dezvoltă de la o vârstă fragedă. Multe persoane au o problemă în a mânca și a digera anumite alimente doar pentru că nu sunt obișnuite cu ele, sau acele alimente nu au făcut parte din viața lor în copilărie și, astfel, sunt percepute de organism ca fiind străine.
Se spune că micuților le plac dulciurile, și este adevărat deși în anumite limite. Laptele matern este dulce, dar un dulce diferit, în orice caz este mult mai consistent decât dulciurile industriale care sunt oferite frecvent copiilor. Dacă sunt educați să mănânce numai ceea ce este natural, copiii vor mânca mai întâi legumele, și apoi vor continua cu alimentele dulci cum ar fi: morcovul, mărarul.
Este adevărat că gustul se formează odată cu vârsta, și este tot la fel de adevărat că adesea copilului i se oferă morcovul de către părinții bine intenționați sau de adulți, în general.

Copilul plânge? Îi dai ceva dulce ca să îl consolezi. Și așa se începe un cerc vicios: durere-consolare-savoare dulce, care va persista și la vârste înaintate.

Dacă dorim să evităm problemele ce vor apărea, este bine să îi dăm copilului în mod repetat să guste toate tipurile de legume și verdețuri preparate în moduri diferite. În mod sigur, papilele gustative și simțul lor olfactiv se vor obișnui pentru început și mai apoi vor cere acele alimente care le sunt familiare.

Să-l forțăm să mănânce?
Se știe că la masă, copiii își manifestă refuzul față de mâncare. Mulți dintre ei se plâng că mâncarea nu le este pe plac și în primul rând refuză legumele și verdețurile. Cum trebuie să procedăm în aceste cazuri? Cel mai bine este să renunțăm la amenințări de genul: „Se supără tata!”, ”Să chemăm salvarea!”, ”Vine lupul cel rău!” sau: ”Nu vei crește mare dacă nu mănânci verdețuri!”.

În scurt timp, aceste fraze absurde ne vor demola credibilitatea. Mai bine folosești cele de genul: ”După ce mănânci îți dau ceva dulce!” sau: ”…mergem la…”, ”Dacă ești cuminte îți cumpăr…” sau jocuri de genul: ”o linguriță pentru mătușa, una pentru bunica…” sau: ”Vine avionul plin cu…”.

Rugămințile și jocurile de acest fel demonstrează cât sunteți de dezorientați în conflictul copil-mâncare: evită să provoci aceste situații sau să le agravezi.

Și dacă am putea să recurgem la anumite păcăleli culinare? De exemplu, putem ascunde legumele în castronașe pasându-le, amestecându-le sau aranjându-le într-un mod plăcut pentru ca savoarea să îl seducă pe copil.

Acesta este modul în care foarte multe mame își hrănesc copiii, fără ca ei să observe, cu o cantitate suficientă de legume. În acest caz vorbim numai de legume preparate.

Pentru salate, în schimb, poți recurge la alte metode. La această vârstă, aproape tuturor copiilor le plac nucile, măslinele, bucățelele de brânză și alte alimente feliate mărunt, care au un gust foarte bun și pot fi integrate în salate. Pe de altă parte, trebuie să ne gândim și la următorul aspect: o salată făcută din mai multe legume colorate poate fi foarte atrăgătoare pentru cei mici.
La masă
Nu este niciodată prea devreme pentru a învăța cum trebuie să ne hrănim în mod corespunzător și sănătos. Pot fi prevenite numeroasele probleme adoptând o alimentație corespunzătoare și un raport sănătos cu mâncarea. Ceea ce în copilărie era o alimentație plăcută poate să fie refuzată imediat ce este impusă de un regim medical.

Deci chiar dacă stomacul copiilor pare să digere absolut tot ce i se oferă, este bine totuși să introduci câteva reguli de bază care vor fi valabile pentru toată viața, lăsând spațiu și pentru preferințele personale.

Mesele ușoare sunt cele mai bine digerate
Cu cât masa este mai complexă și plină de diferite elemente nutritive, cu atât digestia este mai lentă și mai complexă din cauza incompatibilității dintre alimentele variate.
Câte capricii nu sunt satisfăcute celor mici din cauză că pe masă se află o multitudine de alimente. Capriciile vin și din faptul că probabil sunt sătui, dar și confuzi în fața mesei pline și diversificate și nu odată vom auzi: ”Nu vreau supă, vreau să mănânc numai brânză!”

În prezent, problema supraponderabilității a devenit frecventă și la copiii mici. Este mult mai ușor să te oprești atunci când te simți sătul decât să îți satisfaci curiozitățile culinare care pot conduce la multe probleme de ordin alimentar.
Sursa: ”Avem un copil!”- Grazzia Honegger Fresco, Ed. ALL

Comments

comments