Bagajul de vacanţă pentru sezonul rece: încălţările şi hainele

Când pleci în vacanţă cu cei mici este o adevărată aventură, indiferent de sezon, rece sau cald. Pentru că toamna s-a instalat deja, iată o serie de sugestii pentru un bagaj potrivit anotimpului.

Încălţările

Materialul din care sunt confecţionate încălţările trebuie să fie în primul rând impermeabil, iar talpa cât mai flexibilă, pentru a putea fi îndoită uşor (în special dacă micuţul este la primii lui paşi). Atunci când talpa este rigidă, mersul devine dificil, ei neavând puterea suficientă de a o flexa şi, așadar, vor exista probleme cu echilibrul. Important este, prin urmare, ca tipul de încălţăminte să fie adaptat vârstei şi, mai ales, să nu fie prima dată când o poartă în momentul plecării în vacanţă.

Hainele

Evitaţi să luaţi foarte multe haine atunci când plecaţi în vacanţă cu cei mici. Concentraţi-vă pe lucruri esenţiale, de care are cu adevărat nevoie. Mizaţi pe calitate, mai puţin pe cantitate, şi alegeţi obiecte vestimentare confecţionate din materiale călduroase, impermeabile (în special hanorace, geci, pantaloni, salopete, căciuli) şi uşoare. De asemenea, cu cât sunt mai comode, cu atât libertatea de mişcare va fi pentru ei mai mare. Nu uitaţi nici tricourile/bluzele, ca prim strat de haine.

Recomandări de la alte mămici:

Travelgirls.ro: „Eu recomand ca first layer – adică bluza de corp/maiou să fie din lână merinos sau bumbac amestecat cu merinos pentru că este un material moale, pufos, care ține bine de tot de cald și în care copilul transpiră foarte puțin. Și mai interesant este că și atunci când se udă, lâna merinos ține în continuare de cald, adică nu va apărea acea senzație de rece pe spatele sau pe burtica celui mic.“ (articolul „Vacanța de iarnă cu copiii: unde mergem, ce facem și ce punem în bagaj“)
Mami.ro: „Ai mare grjă la extremităţile corpului – cap, mânuţe şi picioruşe. Pe aici, copilul pierde cea mai multă căldură. Atunci când este frig afară, pentru a se proteja, organismul trimite mai mult sânge către organele vitale, neglijând părţile mai puţin importante. Pune-i şoseţele din lână şi botoşei îmblăniţi, mănuşi moi, cu un deget (ia la tine o pereche de schimb, în caz că le udă) şi o căciuliţă care să-i acopere fruntea şi urechile (alege un model dublat cu fleece sau, când e ger afară, o căciulă îmblănită).“ (articolul „Hainele bebeluşului. Cum îl îmbraci în sezonul rece“)
Mamadeprofesie.ro: „Un copilaş care merge deja în picioare este plin de energie – el va dori să alerge, să se arunce în zăpadă etc. În acest caz se recomandă costumașele din fâș din 2 piese (geacă şi pantaloni). De asemenea, ar fi bine să-l îmbrăcaţi pe cel mic după principiul <<în straturi>>. Atunci când copilul transpiră, sau este prea cald, puteţi elimina oricând un strat de haine.“ (articolul „Hainele pentru copii şi bebeluşi – la ce să ai grijă?“)

O încălţăminte purtată poate influenţa dezvoltarea piciorului copilului atunci când talpa este deformată. În cazul în care pantofii/ghetele/cizmele respective au fost purtate foarte puţin, pot fi date frăţiorului mai mic/surioarei mai mici.

Comments

comments