Apă potabilă pentru Submaidane

apapentrsubmaidane

În prag de Crăciun, acum un an, zece gospodării din cartierul Submaidane-Turceni și cincisprezece hectare de teren agricol au fost inundate cu un amestec de cenușă și apă, de la termocentrală. Între timp, atât autoritățile locale, cât și poluatorul – Complexul Energetic Oltenia – întârzie remedierea situației, iar perspectivele sunt în continuare sumbre pentru familiile afectate.

Fiindcă se apropie iarna, iar localnicii încă nu au acces la apă potabilă, organizațiile Bankwatch și Greenpeace inițiază o campanie de  strângere de fonduri pentru a le oferi o solutie provizorie.

Inițiativa a fost lansată cu prilejul expoziției de fotografie „Cenușa de sub maidane”, al cărei vernisaj a avut loc astăzi, 19 noiembrie, la Libraria Bastilia, din București. Odată cu expoziția a avut loc și proiecția scurtmetrajului cu același nume, sumar al mărturiilor celor afectați de accidentul ecologic.

Expoziția a fost realizată de de Mihai Stoica, fotojurnalist independent specializat pe teme de mediu. Acesta a fotografiat urmările accidentului ecologic din Submaidane, realizând și un documentar despre viața celor abandonați de către autorități și de către compania responsabilă, Complexul Energetic Oltenia.

Prin această campanie ne-am propus să strângem bani pentru cumpărarea unor filtre de apă adecvate, pe care să le montăm în gospodăriile celor afectați de valul de cenușă. Am montat deja un filtru, la una dintre gospodării, însă ne mai trebuie restul de nouă. Pentru cumpărarea filtrelor avem nevoie de 13.500 de lei, iar termenul în care ne-am propus să strângem acești bani este 12 decembrie 2014” – Ionuț Apostol, președinte Bankwatch România.

Bankwatch și Greenpeace îi invită pe toti cei doritori să ajute să se alature campaniei. Cu fiecare leu donat, viața locuitorilor din Submaidane va fi mai aproape de normal.

În perioada 20 noiembrie – 4 decembrie, fotografiile vor fi expuse în spațiul alternativ Dianei 4.

În decembrie 2013, o avarie la instalațiile de transport și stocare a cenușii aparținând termocentralei Turceni a dus la o deversare masiva de amestec de apă, zgură și cenușă.

Din cauza tergiversării procedurilor de achiziție pentru lucrările de ecologizare, Complexul Energetic Oltenia a început greoi remedierea situației, cu o întârziere de aproape 10 luni.

Fântânile din zona afectată au devenit de nefolosit, odată inundate cu cenușă, prin urmare oamenii sunt nevoiți să procure apa cum pot.

Spre dezamăgirea celor afectați, termenul pentru lucrările de remediere a fost amânat până în februarie 2015.

Pagina donatii  <<http://www.greenpeace.org/romania/ro/doneaza/>>

Comments

comments