„Când ai un copil mic, începi să-i aparții lui 100%“

interviu-octombrie-2016

A trecut un an de bebeTEIubesc.ro şi un an de când îl ştiţi pe Andrei Ştefan, băieţelul Anei Maria. Ce a însemnat pentru ea acest proiect şi în ce fel a transformat-o viaţa alături de un copil? Ne-a povestit chiar ea, „mămica noastră fericită“!

Revista „Copii și Părinți“: În septembrie, ai sărbătorit de două ori. Andrei a împlinit 1 an, iar proiectul bebeTEIubesc.ro tot 1 an. Cum a fost această perioadă pentru tine?

Ana Maria Blidaru: Aș putea spune că în septembrie am sărbătorit de trei ori chiar! Pentru că a fost și ziua mea, eu și Andrei ne-am născut la două zile distanță. 🙂 Ultimul an din viața mea a fost, fără să exagerez, ca o frumoasă poveste de dragoste. O poveste de dragoste cu trei protagoniști: eu, Andrei și proiectul bebeTEIubesc.ro.

Dacă ar fi să dai timpul în urmă cu 365 de zile, ce-ți vine în minte prima dată?

Înainte de a-ți răspunde la întrebare, vreau să îți spun că mi-am dat seama, în toată această perioadă, cât este de puternică femeia, ca mamă, de cât de multe lucruri este capabilă să facă în același timp. Și, revenind la curiozitatea ta, acum un an, pe vremea asta, îmi amintesc că eram un pachet de emoții. Nu știam exact ce înseamnă să fii părinte, începuseră să mi se activeze niște instincte, dar până nu treci exact prin experiența propriu-zisă, nu îți dai seama despre ce este vorba concret.

Te-ai pregătit în vreun fel pentru ceea ce urma?

Evident că m-am pregătit! Am frecventat cursuri de puericultură, am citit cărți tematice, am discutat cu alte mămici, inclusiv cu mămici de doi, trei copii. Însă, cu toate astea, în momentul în care am ajuns acasă cu bebe, mi-am dat seama că tot ce aflasem se ștersese brusc. Deci am trecut și eu, ca și alte femei, prin aceleași temeri și prin aceeași nesiguranță. Atunci când ești doar tu și puiul tău, ai un moment în care realizezi că nu știi ce să-i faci.

Și cum ai depășit momentul?

Simplu: m-am încurajat singură. Mi-am repetat în gând că, atât timp cât am fost în stare să-l aduc pe lume, voi fi în stare să-l şi cresc. Apoi am încercat să-mi ascult instinctual. Le încurajez, pe această cale, pe toate mamele să procedeze la fel, să își asculte instinctul, să aibă încredere în ele însele. Iar dacă am întâmpinat dificultăți – febre, răceli sau alte disconforturi -, m-am consultat întotdeauna cu medicul.

Deci de-a lungul acestui an să înțeleg că a fost și soare, au fost și ploi, nu?

Au fost și încercări, da, în sensul că nu m-am obișnuit imediat cu noul stil de viață. Andrei, în primele 3, 4 luni, plângea nonstop. Nu dormea nopțile, a avut colici, a fost puțin mai complicat. Eu, la rândul meu, eram foarte agitată din acest motiv. Dar am reușit să trec peste asta. A fost provocator, nu greu. Când ai un copil mic, începi să-i aparții lui aproape 100%, însă am fost puternică și am depășit aceste momente de, să-i spunem, acomodare.

De la câte luni s-au reglat lucrurile, în sensul că a început să doarmă nopțile și, automat, te-ai putut odihni și tu?

De la 6 luni și-a format singurel programul și a început să doarmă nopțile. De la 4 luni, am reușit să-i fac și program de prânz.

Şi cum ai reușit?

L-am ținut în brațe cât de mult am putut, în casă în mod special. Când ieşim, îl ţin pe Andrei în marsupiul anatomic de la Babymoov, nu folosesc prea des căruciorul. Ori, dacă nu, în braţe pur şi simplu, chiar dacă el a mai crescut între timp. Nu cred în răsfăţ şi în alintatul excesiv, cred în schimb în acest soi de ataşament care îi dă copilului siguranţă şi încredere şi care îl linişteşte. Dacă îmi spune cineva, de exemplu, că puiul meu este răsfăţat, i-aş răspunde cu o întrebare: „Dar cele 9 luni în care l-am ţinut în burtică, cât l-am purtat nonstop cu mine, nu se numesc tot răsfăţ?“.

Ce te-a bucurat cel mai mult la evoluţia lui?

În momentul în care a împlinit 4 luni, nu ştiu ce s-a întâmplat, nu am cum să-ţi explic, dar am simţit că am în casă „un bărbat“ cu care mă pot înţelege. Nu mai era bebeluşul care ţipa şi se înroşea – şi mă refer în mod particular la perioada când a avut colici. Au fost etape şi etape. Probabil această transformare s-a datorat şi faptului că am petrecut foarte mult timp împreună şi am comunicat nonstop, am vorbit cu el. Iar el a început să imite anumite sunete, să silabisească, deci a răspuns mesajelor mele, a devenit interactiv. Asta îmi place cel mai mult – s-a transformat dintr-un gemotoc într-un „om mare“, plus că a început să şi meargă, deci ne putem şi plimba împreună. 🙂

Cum te-ai schimbat tu de-a lungul acestui an?

Pot spune că am crescut odată cu el. Am retrăit alături de Andrei o parte a copilăriei de care altfel nu mi-aş fi amintit, mi-am dat seama cât de puternică sunt nu doar eu, ci toate femeile în general – când ai un copil, poţi face o mulţime de lucruri într-un timp scurt, e ca şi când ţi s-ar „activa“ anumite abilităţi -, dar, mai presus de orice, am descoperit binecuvântarea de a fi mamă şi de a creşte un pui de om. Până la urmă, e ca o misiune pe care trebuie să o duci până la capăt, nu e suficient să-i dai viaţă. Este o experienţă unică: să ai sub ochii tăi un pui de om şi să-l vezi cum creşte. Nimic nu se compară cu asta!

Dar din proiectul bebeTEIubesc.ro, ce ai învăţat?

Cel mai important lucru pe care l-am învăţat din proiectul bebeTEIubesc.ro este cât de mult contează să ai acces la informaţii din surse verificate. Să te consulţi cu medicul şi să adaptezi la puiul tău informaţiile primite. Eu sunt convinsă că am reuşit să am un copil sănătos anul acesta prin prisma proiectului şi a informaţiilor pe care le-am primit.