Când ar trebui să îi oferim bebeluşului finger-foods?

Iată o întrebare foarte actuală, pentru că o primesc periodic de la mamele care vin la consiliere – când ar trebui să îi oferim bebeluşului finger-foods? După apariţia curentului BLW sau altfel spus, autodiversificarea, parinţii nu ştiu care este momentul optim pentru a-i oferi celui mic bucăți de mâncare pe care să le gestioneze singuri. Când bebelușii încep să consume și hrană solidă, veţi observa că le place să încerce noi gusturi și texturi, dar încă nu sunt pregătiți să o mestece bine de la vârsta de 6 luni. Hrana solidă este introdusă în alimentaţia bebeluşului în jurul vârstei de 6 luni, în cantitate mică la început şi într-o textură adecvată, pentru a se face lent trecerea de la consistenţa laptelui matern şi, pe măsură ce copilul creşte, crește şi numărul de mese, astfel încât până la vârsta de 8 luni ar trebui să aibă 3 mese de hrană solidă.

Când ar fi momentul potrivit pentru a le oferi copiilor finger-foods?

Până la vârsta de 8-9 luni, majoritatea copiilor au dezvoltat abilitățile motorii fine, mișcările mici și precise, simt nevoia de a ridica bucăți mici de alimente și de a se hrăni singuri. S-ar putea să observați că cel mic poate lua bucăți de mâncare (și alte obiecte mici) între degetul arătător și degetul mare și să le ducă spre gură. Poate la început un pic cam stângaci, dar cu practică, curând va evolua într-o abilitate captivantă și eficientă. Acestea sunt semnele care vă vor arăta că este pregătit.

Ce ar trebui să faceţi în continuare?

Permiteți-i copilului să se hrănească singur cât mai mult posibil și în paralel, îl puteți ajuta în continuare și cu lingurița. Încurajați-l să mănânce singur, cu măna, cu tacâmurile, acest lucru ajutându-l să dezvolte obiceiuri alimentare sănătoase și independente. Această etapă le oferă o măsură de control asupra a ceea ce mănâncă și cât de mult mănâncă. Uneori vor mânca mâncarea, uneori nu și asta face parte din procesul de învățare a hrănirii independente. Chiar și copiii mici, de 6-7 luni, pot spune când sunt înfometați sau sătui, așa că lăsaţi-i să învețe să recunoască și să răspundă la aceste nevoi fireşti, fără a-i forța să consume mai mult decât au nevoie.
Copilul poate părea interesat de dovleceii pe care-i preparați pentru cină, atâta timp cât gătiţi acea porție doar puțin mai mult, până ce este suficient de moale, o tăiaţi în bucăți suficient de mici pentru ca el să se descurce. Bucăți de banane coapte, paste bine gătite, un buchet de broccoli sau conopidă sau bucăți mici de pui sunt alte alegeri bune.
Înainte de a oferi copilului finger foods, încercați întâi să gustați voi, testați şi bifaţi următoarele cerinţe:
– Se topeşte în gură?
– Este suficient de gătită pentru a fi mestecată ușor? Legumele și fructele bine gătite se vor mesteca ușor.
– Este natural moale? Mozzarela, banana, avocado sunt suficient de moi pentru a fi mestecate cu ușurință.
– Este gumat și lipicios? Nu ar trebui să fie gumat sau lipicios.
– Este destul de mic sau este prea mare? Alimentele trebuie tăiate în bucăți mici. Dimensiunile variază în funcție de textura alimentelor. O bucată de pui, de exemplu, trebuie să fie mai mică decât o bucată de pepene verde. Și în general ar trebui să aibă forma și dimensiunea unui deget arătător.

Cum procedaţi în situaţia în care nu îi va plăcea un aliment?

Dacă copilului nu îi place un aliment, nu renunţaţi să i-l oferiţi. Copiilor, în mod natural, le este dificil să accepte gusturi și texturi noi. De exemplu, unii sunt sensibili la textura alimentului și le pot respinge pe cele grosiere, cum ar fi carnea. Atunci când introduceți carne, este util să începeți cu carne moale, ușor de mestecat, gătită bine, precum pulpa de curcan.
Oferiţi-i copilului o varietate de alimente, chiar și unele pe care le-a refuzat poate cu o săptămână înainte. Nu-l forțați să mănânce, dar țineţi cont de faptul că ar trebui să încercați de zece ori minimum un aliment până să decideţi că nu îl acceptă.

Alimentele care ar trebui evitate:

Hrănirea cu finger-foods este distractivă și plină de satisfacție pentru copii, dar este important să evitați alimentele care pot provoca sufocarea și cele cu o valoare nutritivă mică.
Alimentele care prezintă riscuri de sufocare includ:
– bucăți de legume sau fructe tari și crude (măr, morcov , etc);
– struguri întregi, fructe de pădure, cireșe sau roșii cherry mici;
– stafide și alte fructe uscate;
– arahide, nuci și semințe întregi;
– pâine prăjită;
– bucăți mari de brânză sau de carne;
– bomboane (bomboane tari, boabe de jeleuri, gumă de mestecat);
– popcorn, covrigi, chipsuri de porumb și alte gustări de gen;
– bezele.

De asemenea, după vârsta de 9-10 luni, puteți încerca să îi oferiţi apă din sticle cu pai sau direct dintr-un pahar mic, de plastic.

Comments

comments