Când spunem “NU” copilului

educatie_36

A-ţi iubi copilul nu înseamnă doar a îi face toate mofturile, a te conforma tuturor dorinţelor lui. Dacă tot e vorba de sentimentele pe care le ai faţă de copilul tău, atunci trebuie avută în discuţie şi protecţia lui, de cele mai multe ori chiar de el însuşi.  Aici intervin regulile şi limitele pe care părinţii, înainte de a le comunica şi a le discuta cu copilul, trebuie să le gândească îndelung. Autoritatea parentală are rolul de a ghida, de a îl orienta pe copil în vederea diferenţierii între ce este permis şi nu, între ceea ce e bine şi mai puţin bine.

Bebeluş fiind, acesta are multe nevoi pe care părinţii le satisfac fără probleme. După primul an de viaţă, situaţia se schimbă. Nu întotdeauna dorinţele copilului sunt sănătoase sau sigure pentru integritatea lui, iar atunci părinţii încep să pună limite.

Interdicţiile trebuie introduse treptat în viaţa copilului. Nu trebuie să constituie pedepse: e de-ajuns să spui “nu” când copilul vrea să facă un lucru nepotrivit. E important să il rosteşti cu fermitate şi coerenţă ori de câte ori îi interzici să facă un anumit lucru, nu doar când îţi aminteşti că trebuie să il spui. Prea multe interdicţii, formulate întâmplător şi incoerent (exemplul dat cel mai des este acela al mamei care ţipă la copilul ei, spunându-i: “Nu mai …ţipa!” ) nu fac decât să aducă disconfort şi confuzie în mintea copilului.

Foloseşte alternative creative la “nu”. Ce faci când bebeluşul începe să tragă faţa de masă, să arunce cu mâncare pe jos sau să trântească bibelourile, telecomanda, telefonul ? Spui nu? Mai gândeşte-te. Mai bine distrage-i atenţia spre o activitate constructivă cum ar fi o plimbare în parc sau jucaţi -vă cu piese lego sau cuburi.

Tonul face muzica.  Adesea, o simplă schimbare de tonalitate a vocii e suficientă pentru a- l potoli pe cel mic. Învaţă cum să-ţi foloseşti glasul pentru a obţine ce doreşti. Foloseşte un ton grav şi calm când comportamentul micuţului lasă de dorit şi ţipă doar când “prostioara” a fost prea mare.

 

SFAT

Va fi de ajuns să te încrunţi puţin, sau să dai din cap supărată, ca să înţeleagă că a greşit. Ca să fii sigură că nu-l vei transforma într-un copil timid sau timorat, îmbrăţisează-l cu afecţiune după ce îl priveşti cu asprime. Cu alte cuvinte: “Nu-mi place ce ai făcut, dar imi eşti foarte drag!”.

În final, nu uitaţi că respectul se căştigă în timp, autoritatea se descoperă şi/sau se învaţă. Ambele sunt necesare şi mai ales sunt fundamentale pentru dezvoltarea unei relaţii sănatoase între părinţi şi copii.

Comments

comments