”Casa tuturor”

povestea-lunii-martie-2015

Numele ei este Mihaela Flaidăr şi este preşedinta Asociaţiei ”Casa tuturor”, o tânără cu iniţiativă care se gândeşte la sufletele celor cu nevoi speciale.

1. Ce anume te-a determinat să pui bazele acestei asociaţii? Cum a pornit totul?

Această asociaţie a fost înfiinţată în anul 2011, la iniţiativa mea, întrucât eu însămi sunt o persoană cu probleme vizuale. Scopul Asociaţiei ”Casa tuturor” este sprijinirea şi integrarea copiilor cu nevoi speciale în şcolile normale precum şi în societate. Dar ONG-ul nostru susţine şi ajută şi copiii care provin din mediile defavorizate, oferindu-le acestora suportul şi sprijinul de care au nevoie pentru a depăşi problemele de zi cu zi. Un alt obiectiv al asociaţiei noastre este prevenirea abandonului şcolar, iar în acest sens, ne propunem să lansăm o campanie de informare şi de susţinere a părinţilor care nu îşi pot permite să le ofere copiilor lor posibilitatea de a merge la şcoală. Aş dori să vă aduc la cunoştinţă proiectele pe care Asociaţia”Casa tuturor” le are în derulare şi pentru care vă cerem sprijinul.

2. Cu ce te ocupi în momentul de faţă, pe lângă lupta ta neîncetată pentru aceşti copii?

Am terminat Facultatea de Litere, specializarea Română – Franceză, am făcut şi un master tot în domeniul limbii române, dar am urmat şi cursurile Facultăţii de Psihopedagogie specială tot din dorinţa de a mă perfecţiona şi a-i ajuta pe aceşti copii. Cu toate acestea sunt profesoară de limbă franceză la şcoala pentru deficienţi de vedere şi cred că sunt în măsură să le înţeleg problemele şi suferinţele prin care trec zi de zi.

3. Nu cu mult timp în urmă ai reuşit să îndeplineşti unul dintre cele mai importante obiective propuse şi anume să deschizi un centru de zi şi de recuperare pentru copiii cu nevoi speciale. Cine a fost alături de tine?

Pot să vă spun că mama este de mare ajutor şi este un sprijin pentru mine în tot ceea ce am realizat până acum, nu numai în acest proiect. Din păcate întâmpinăm o mare problemă în ceea ce priveşte acest spaţiu. E foarte greu în ziua de azi să întreţii un astfel de centru. Plata chiriei, a utilităţilor, a personalului calificat constituie de multe ori un mare impediment. Momentan încercăm să găsim sponsori care să ne sprijine în achitarea acestor cheltuieli.

4. Aveţi personal calificat? Cine vă ajută să le oferiţi copiilor şansa unui trai normal?

Avem diverşi terapeuţi, spre exemplu logopedie fac eu cu copiii. Noi colaborăm cu kinetoterapeuţi, terapeuţi ocupaţionali. Această asociaţie îşi propune să ajute şi să sprijine copiii cu dizabilităţi, copiii cu deficit de atenţie – ADHD, nevăzători, copiii cu Sindromul Down, cu autism, să se integreze în şcolile normale.

5.Cum pot beneficia copiii cu dizabilităţi de serviciile pe care le oferă asociaţia ”Casa tuturor”?

Părinţii ne pot contacta, fie pe mail, fie pe facebook, sau pe numărul meu de telefon . Celor care doresc să se înscrie le facem un contract şi le percepem o taxă modică, pentru a reuşi să acoperim salariile terapeuţilor.

6.E foarte greu unui părinte care are un copil cu nevoi speciale să se descurce la noi în ţară. Ce ar trebui să facă pentru început?

În primul rând părintele ar trebui să accepte faptul că are un copil cu dizabilităţi. Acel copil nu are nicio vină pentru că s-a născut aşa, iar eu vă pot da exemplul mamei mele care a luptat neîncetat pentru mine să mă simt un om normal ca toţi ceilalţi. Părinţii ar trebui să se informeze, să aibă multă răbdare şi să nu intre în panică atunci când află că au un copil cu handicap.

7.Aţi organizat de-a lungul timpului numeroase evenimente menite să vină în sprijinul celor mici, ne poţi enumera câteva dintre ele?

Am organizat numeroase concerte caritabile care au avut drept scop strângerea de fonduri pentru centrul nostru de recuperare. În aceste spectacole au evoluat copiii tipici dar şi atipici, iar cu ajutorul sponsorilor, Asociaţia ”Casa tuturor” a oferit cadouri copiilor care provin din medii defavorizate dar şi celor cu dizabilităţi. ”Casa tuturor” încearcă, de asemenea, să-i şi ajute pe copiii care provin din mediile defavorizate, cu hăinuţe, încălţăminte, dulciuri, ce putem să strângem cu ajutorul sponsorilor.

8.Unul dintre obiectivele pe care vreţi să le îndepliniţi este şi includerea copiilor cu dizabilităţi în învăţământul de masă, cum veţi reuşi acest lucru?

Este o muncă titanică, ştiţi şi dumneavoastră, societatea, de regulă, e reticentă. Copiii în şcolile normale sunt răutăcioşi, dar pe lângă toate acestea, ar mai fi o mare problemă: profesorii din învăţământul de masă nu sunt pregătiţi pentru a avea la clasă elevi cu cerinţe educativ-speciale. Copiii care vin în centrul nostru beneficiază de o educaţie normală. Practic, noi respectăm programa şcolară de la stat, la nivel de grădiniţă, dar se merge într-un ritm mai lent pentru a-i pregăti pe copii, pentru a le face integrarea mult mai uşoară.

Contul în care se pot depune bani pentru Asociaţia ”Casa tuturor” RO72RNCB0076125948020001
Mihaela Flaidar – 0743048675 sau 0747414913