Cât de importantă este hidratarea pielii în timpul sarcinii?

frumusete

Să-ţi menţii pielea într-o stare bună pe perioada sarcinii nu este imposibil. Ar trebui doar să urmezi câteva sfaturi. Pe lângă toţi factorii de care trebuie să ai grijă: greutatea, extenuarea, greţurile din fiecare dimineaţă, durerile de spate şi mersul foarte des la toaletă, mai trebuie să te gândeşti la pielea ta. Semnele întinderii pielii pot apărea la orice femeie însărcinată. Aceste semne se pot întâlni pe sâni, abdomen, fese, picioare şi cel mai probabil ele vor apărea în cea de-a şasea sau a şaptea săptămână de sarcină.

Bea foarte multă apă!
Acesta este primul pas pentru sănătatea pielii tale. Apa menţine ţesuturile hidratate şi este importantă şi pentru dezvoltarea bebeluşului. Mănâncă numai produse proaspete, fructe şi legume, uleiuri sănătoase şi mâncăruri cu cât mai puţine grăsimi. Vitaminele C, A şi E contribuie foarte mult la sănătatea pielii tale, iar dintre minerale: zincul. Încearcă să nu te îngraşi prea mult în această perioadă. Dacă o vei face puţin câte puţin, şi nu dintr-o dată, semnele întinderii pielii vor fi foarte puţin vizibile.

Sporeşte circulaţia sângelui în zonele predispuse apariţiei semnelor (abdomen, braţe, sâni, picioare) folosind o perie pentru corp sau făcându-ţi un masaj. Există foarte multe produse care te pot ajuta să previi semnele întinderii pielii. Uleiul cu vitamina E este foarte folosit pentru masajele din perioada sarcinii. În ceea ce priveşte aspectul pielii de pe abdomen masează cel puţin 10 minute de două ori pe zi cu produse organice care conţin ulei de măsline, ulei de migdală dulce sau elastină pentru a îmbunătăţii circulaţia sângelui.

Uleiul conţine o mulţime de activi benefici pielii: acizi graşi esenţiali, antioxidanţi, vitamine şi oligoelemente. O compoziţie în perfectă afinitate cu pielea, deoarece aceşti activi hidratează, hrănesc şi repară pielea. Optează pentru un ulei vegetal bio, non-mineral. Poţi opta şi pentru uleiurile vegetale clasice: argan, jojoba, migdale dulci.

Păstrarea corpului în formă şi conduita fizică sunt cele mai bune modalităţi de a rămâne sănătoasă atât tu, cât şi pielea ta. Asigură-te că îi dai corpului tău cantitatea necesară de proteine, carbohidraţi şi grăsimi pentru a te simţi şi a arăta mai bine.

Comments

comments