Ce rol au vitaminele și în ce alimente se găsesc

Nutritie

Ca părinţi, probabil că le-aţi spus măcar o dată copiilor voştri: „E important să mâncăm fructe și legume în fiecare zi, pentru că sunt pline de vitamine!“. Dar ce sunt vitaminele şi ce rol au ele de fapt?

Vitaminele și mineralele sunt substanțe care se găsesc în alimentele pe care le consumăm. Corpul nostru are nevoie de aceste substanţe pentru a funcționa corespunzător, pentru a ne dezvolta sănătos şi armonios. Organismul uman este capabil să obțină vitaminele necesare din alimente, deoarece ele, la rândul lor, conțin vitamine diferite. Important este însă să includem în alimentaţie produse cât mai variate pentru a beneficia de o paletă largă de vitamine, pentru că fiecare dintre ele are un rol precis în buna funcţionare a organismului nostru.

Vitamina A

Această vitamină joacă un rol foarte important în buna funcționare a ochilor și vederii. Sprijină, de asemenea, sănătatea pielii, a unghiilor și a dinților. În plus, ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor prin stimularea sistemului imunitar. O cantitate suficientă de vitamina A asigură buna funcționare a întregului organism.

Alimente bogate în vitamina A: ou, pește gras, ficat, legume și fructe portocalii (mango, portocale, pepene galben, morcovi, cartofi dulci), legume verzi sau cu frunze verzi (broccoli, varză bruxelles, salată, spanac, pătrunjel, sparanghel).

Complexul de vitamine B

Complexul de vitamine B include o serie de opt vitamine, esențiale pentru organism: B1, B2, B3, B5, B6, B7, B9, B12. Principala sursă de vitamine B sunt alimentele.

Acest grup de vitamine lucrează împreună pentru a ajuta organismul să transforme proteina, carbohidrații și grăsimile în energie. Complexul de vitamine B este necesar pentru ca sistemul nervos și creierul să funcționeze eficient și sunt implicate în menținerea sănătății părului, a pielii, a nervilor, a celulelor sanguine, a sistemului imunitar, a glandelor producătoare de hormoni și a sistemului digestiv. Datorită acestor beneficii pe care le aduc organismului, vitaminele din grupul B sunt o componentă crucială în dieta tuturor copiilor.

Alimente bogate în B-uri:

B 1 – (tiamina) – cereale integrale, nuci, semințe, fasole, mazăre, soia, drojdie, porumb, ficat;
B2 – (riboflavina) – ciuperci, spanac, broccoli, varză de bruxelles, drojdie de bere, soia, ouă, nuci, carne de porc;
B 3 – (niacina) – alune, unt de arahide, cartofi, morcovi, vinete, sparanghel, varză creață, zmeură, pepene galben, ton, somon, carne albă, carne de miel, brânză de vaci;
B 5 – (acidul pantotenic) – semințe de floarea-soarelui, cartof dulce, carne (porc, vită, curcan), ouă, avocado;
B 6 – (piridoxina) – banane, semințe de floarea-soarelui, broccoli, avocado, orez brun, fulgi de ovăz, cereale integrale, carne (porc, curcan, vită), fistic;
B 7 – (biotina) – ficat, lapte, ouă, pește, drojdie, semințe de floarea-soarelui;
B 9 – (acidul folic) – spanac, linte, avocado, produse lactate, broccoli, fructe de mare, cartofi, germeni ale diferitelor plante, fasole verde, sfeclă roșie, sparanghel, varză, salată verde, gălbenuș de ou, ficat, mazăre, banană;
B 12 – (cobalamina) – ouă, lapte, iaurt, brânză, ton, scoici, carne.

Vitamina C

Vitamina C este necesară pentru creșterea și repararea țesuturilor corpului, reface pielea, tendoanele, ligamentele şi vasele de sânge. Această vitamină ajută organismul copilului să reziste în fața infecțiilor. Acest lucru înseamnă că, deși nu puteți evita întotdeauna ca cei mici să se îmbolnăvească, vitamina C face mai rapidă recuperarea, fiind un remediu în răceli și infecții, facând simptomele mai blânde.
Alimente bogate în vitamina C: citricele, roșiile și sucul de roșii, ardeiul roșu și verde, kiwi, broccoli, căpșuni, cătină, varză de Bruxelles, pătrunjel, coacăz negru și cantalup.

Vitamina D

Vitamina D ajută oasele să crească, să se dezvolte în mod corespunzător și să rămână puternice. Copiii primesc cea mai mare parte a vitaminei D din lumina soarelui, precum și o cantitate mică din unele alimente. Deficitul mare de vitamina D poate provoca rahitismul, dezvoltare motorie întârziată, slăbiciune musculară, dureri osoase și fracturi.
Alimente bogate în vitamina D: peștele gras, lactate, ouă, ficat, ciuperci, cereale fortificate.

Vitamina E

Cu toții avem nevoie de vitamina E. Această vitamină este foarte importantă pentru organism, pentru că ne protejează celulele și țesuturile împotriva deteriorării. Este, de asemenea, importantă pentru sănătatea celulelor roșii din sânge.
Alimente bogate în vitamina E: cereale integrale (ovăz, grâu), legume verzi și cu frunze verzi, cum sunt spanacul, broccoli, salata, varza, feniculul, pătrunjelul, varza de Bruxelles, uleiurile vegetale (de măsline, floarea-soarelui), ouă, nuci, semințe.

Vitamina K

Vitamina K mai este numită și vitamina antihemoragică, datorită proprietăților ei de coagulare a sângelui. Funcția sa de bază este aceea de a acționa asupra hemoragiilor și sângerărilor.
Alimente bogate în vitamina K: legumele verzi și cu frunze verzi, cum sunt spanacul, broccoli, salata, varza, feniculul, pătrunjelul, varza de Bruxelles, germenii de grâu, uleiul de rapiţă şi cel de măsline, iaurtul.

Comments

comments