Cel mai simpatic ghid de sarcină – Iovine Vicki (Ediția a IV-a)

“Cel mai simpatic ghid de sarcină”, o carte scrisă cu sinceritate și umor despre cea mai frumoasă și mai emoționantă experiență din viața unei femei.

Daca ești însarcinată deja sau doar cochetezi cu ideea de a deveni mamă, această carte îți va fi cea mai bună prietenă. Pentru că numai cea mai bună prietenă ți-ar spune cât de mult te poate transforma, fizic și emoțional, experiența gravidității. Doar aici vei găsi acele informații trecute sub tăcere de medici și de alte ghiduri de sarcină, din falsă pudoare sau pur și simplu din incapacitatea de a le acorda importanța pe care o merită. Autoarea, Vicki Iovine, a născut patru copii în șase ani și a cunoscut cam toate dificultățile, dar și deliciile acestei experiențe de fiecare dată unice. Soluția ei: un pic de umor, foarte multă răbdare și infinită dragoste pentru ființa care prinde contur în tine.

De ce am scris această carte

“Am născut patru copii în şase ani, doi băieţi şi două fete, nici unii dintre ei gemeni.
Lecţia pe care am învăţat-o (în afară de aceea că nu trebuie să ai încredere în metoda ritmică) este aceasta: 90% din informaţiile de care am avut nevoie ca să trec cu bine de aceste sarcini au venit din partea prietenelor mele care avuseseră copii. Sigur, există o mulţime de cărţi despre sarcină pe care le poţi citi. Fiind o elevă silitoare (şi o femeie înspăimântată), le-am cumpărat pe toate şi le-am citit pe cele mai multe. (Apropo, probabil vei face acelaşi lucru: vei cumpăra toate cărţile despre sarcină pe care le vei găsi şi apoi le vei citi pe cele care nu te nedumiresc, nu te sperie sau nu te deprimă – adică pe aceasta de faţă.) De fapt, acum ştiu atâtea detalii tehnice despre sarcină, încât sunt sigură că ţi-aş putea moşi copilul chiar şi prin cezariană! Ştiu toţi termenii exotici, precum contracţii Braxton Hicks, placenta praevia sau fundus…”

Puteți achiziționa cartea Cel mai simpatic ghid de sarcină de pe LibrariaOnline.ro

Comments

comments