„Cele mai reușite fotografii cu cei doi frumoși ai mei sunt cele care spun povestea unui moment“

Dacă vreţi să îl cunoaşteţi mai bine pe Daniel Chindea, ca fotograf profesionist, intraţi pe www.thesquare.photo. Sau citiţi interviul pe care ni l-a oferit. Aveţi şi un bonus: poveşti emoţionante cu Măriuca şi Mihăiţă, copiii lui, pe care îi iubeşte mai mult decât orice a iubit în viaţa asta.

Revista „Copii şi Părinţi“: Cum ţi-a venit ideea proiectului thesquare.photo?

Daniel Chindea: Sunt fotograf de mulți ani. De cincisprezece. Și, în tot acest timp, gusturile se schimbă, îmbătrânești, începi să valorizezi alte lucruri, ai copii și capeți un instinct despre ceea ce e memorabil și ce nu. Fotografia de familie a fost întotdeauna o bucurie pentru mine, ai feedback de la cel fotografiat, lași în fiecare casă o moștenire gândită, pusă în operă, fotografiată de tine. Și tocmai pentru că fotografia e o moștenire, trebuie realizată în așa fel încât să-și împlinească rostul. Media (pagini web, social media, reviste) e plină de kitsch. De lucruri frumoase, dar fără substanță. De imagini create pentru a impresiona, dar fără acea substanță care face ca o fotografie să fie ceva de neprețuit. Fără viață reală, doar o înșiruire de chestii drăguțe, zâmbete pentru cameră, haine de gală. Eu vă propun imagine cu viață, cu suflet. Momente reale, și nu trucaje de dragul unei forme perfecte. Zâmbete adevărate, expresii copilărești, joacă, imperfecțiune, memorabilitate. Poate nu vor avea forma perfectă a fotografiilor de studio, dar vă vor reprezenta cu adevărat. Veți fi voi în imagini, și nu o iluzie creată de fotograf.

Faptul că soţia ta este partener în proiectul thesquare.photo, te ajută în luarea deciziilor?

Soția mea e pricepută la promovare. La ținut relația cu clienții. E organizată (mult mai organizată decât mine) și împlinește acea parte din mine care nu reușește să țină pasul cu rigorile unui business. În plus, îmi oferă părerea unei femei și mame despre imaginile realizate. Mă ține cu picioarele pe pământ, mă ceartă și mă laudă. E prietenul meu. Uneori scrie despre imagini, e povestitoare cu cuvinte, autoare de romane polițiste. Nu e puțin lucru să ai așa partener.

Eşti specializat în fotografia de nuntă. Care crezi că e secretul unei fotografii de nuntă reuşite, care să iasă din banalitate?

Fotografia de nuntă este fotografie de oameni. Care fac lucruri uneori pentru spectacol, alteori pentru ei înșiși. Când îmbracă rochia și costumul, mirii devin o versiune încordată, înțepată, prefăcută. Majoritatea lor. Pentru a-i surprinde în mod firesc, natural, relaxat, e nevoie de o sesiune foto înainte de nuntă, învățând astfel diferențele și mărind șansele de a identifica, pe parcursul nunții, ce e real și ce nu. O fotografie de nuntă reușită este acea imagine în care mirii se regăsesc pe deplin. Care spune povestea unui moment (fie el și o îmbrățișare). Care stârnește amintiri și emoții. O fotografie reușită pentru miri poate fi banală pentru alții. În goana după original, fotografii au adus în prim-plan poza-spectacol, care impresionează și se vinde. Problema e că mirii se vor maturiza, vor fi mai înțelepți și se poate să zâmbească amar, peste 20 de ani, la vederea unor amintiri false, invenții ale unui fotograf grăbit să fie faimos.

Părinţii fac multe poze copiilor. Cam câte poze ai făcut tu, până acum, celor doi copii ai tăi, Maria şi Mihăiţă?

Nu îmi fotografiez des copiii. Din păcate. Poate pentru că fotografiez atât de mult pe alții. Dar văd cum îmi trec momentele pe sub nas și aș fi vrut să am o cameră (sau telefonul) în mână. Cele mai reușite fotografii cu cei doi frumoși ai mei sunt cele care spun povestea unui moment. S-a întâmplat să lucrez în birou, iar Silvia să-mi spună că lipsește treizeci de minute la cumpărături și să păstrez un ochi atent la cei mici care se jucau în curte. Cu căștile la urechi nu am înțeles mare lucru și am continuat să editez imagini până când mi-am dat seama ce spusese. Am ieșit panicat în curte, Mihăiță nu era nicăieri. Am strigat, m-am învârtit în jurul casei, degeaba. Într-un târziu, după ce inima îmi bătea nebunește în piept și eram pe punctul să o sun pe Silvia să-i spun că am pierdut copilul, am auzit glăscioare în apropiere. Sub o tuja uriașă, Mihăiță o săruta pe obraz pe fetița vecinilor, amândoi murdari de ciocolată și cu Dochia (câinele nostru superb) păzindu-i. Având telefonul în mână, a fost suficient un click. Dar e un click. Dar e un click atât de memorabil încât am emoții și acum, când povestesc.

Între Maria şi Mihăiţă e o diferenţă de 5 ani. Cum se împacă unul cu altul?

Surprinzător, se împacă bine de tot. Probabil pentru că Măriuca e mai mare. Mihăiță e mai năstrușnic, iar ea îl corijează cu o atenție de părinte. Dar se și ceartă, fac și prostioare împreună. Fac parte din copilărie toate astea și sunt fericit să văd cum cresc.

Care este diferenţa dintre a fi tată de fată şi a fi tată de băiat?

Aș zice că fetele sunt mai „fete“. Mai degrabă iubitoare, mai cochete. Probabil că diferența de sex face ca băieții să fie mai ai mamei și fetele să fie mai apropiate de tați. Deocamdată sunt amândoi la fel de atașați atât de Silvia, cât și de mine. Vom vedea ce urmează. Dar gropițele din obraji, zâmbetele din ochi și îmbrățișările sunt la fel de valoroase, indiferent că sunt ale lui Mihăiță sau ale Măriucăi.

Dacă ar fi să laşi un mesaj pe care să îl citească Maria, şi ea, mai departe, frăţiorului ei, cum ar suna?

Măriuca și Mihăiță, încerc să sădesc în voi dragostea de oameni și capacitatea de a face diferența între bine și rău. Încerc să vă lungesc perioada copilăriei, dar și să vă cresc oameni mari frumoși și responsabili. Sper că voi putea să vă fiu prieten toată viața și mai sper să am o minte mereu tânără și să vă înțeleg indiferent ce vârstă vom avea. Vă iubesc mai mult decât am iubit orice în viața asta!

Citiţi interviul integral pe site-ul revistei, revistacsp.ro!
Credit foto: www.thesquare.photo

Comments

comments