Cine este şeful?

copil

Ce grozav este pentru un copil să se simtă important, să vadă că deţine un loc deosebit în inima părinţilor lui! Însă nu trebuie să vă lăsaţi depăşiţi de acest faimos complex al lui Oedip, care-l poate împinge uneori pe copil să se implice prea mult în viaţa părinţilor lui sau să-i acapareze pe tăticul iubit sau pe mămica adorată. E din nou rândul tău să stabileşti limitele. Presiunile vor fi mari, dar, dacă opui o rezistenţă afectuoasă tuturor exceselor sale de preluare a puterii, vei obţine un rezultat pe măsura eforturilor. Micul “profitor” va începe să se bucure de plăcerea de a împărţi şi de a-i ajuta pe ceilalţi, ceea ce îl va face mândru de el.

Mama oferă siguranţă (consolidarea imaginii părintelui)

Mama Roxanei, 3 ani, tocmai s-a întors de la spital cu un frăţior mai mic. Este obosită şi are nevoie de puţină odihnă. Dar îndată ce cade într-un somn adânc, micuţa vine să o roage să-i prindă părul. “Eşti egoistă, te gândeşti numai la tine! Uite, mama e obosită şi, dacă nu te porţi frumos cu ea, o să obosească şi mai tare”, ţipă la ea sora ei mai mare, de 12 ani, care vine să o scoată pe micuţă din cameră.
Mama nu e deloc de acord cu reacţia fiicei ei mai mari. O linişteşte pe Roxana şi îi spune că părinţii sunt puternici şi nu se îmbolnăvesc din cauza copiilor. Şi o ajută să spună ce dorea de la ea când a trezit-o din somn. Fetiţa o voia pe mamă doar pentru ea? Să-i spună că o iubeşte mult de tot? Să-i arate că şi ea, întocmai ca bebeluşul, are nevoie de mami? Roxana încunviinţează, spunând “aha” de fiecare dată. Acceptă, de asemnea, ca mama, după ce a asigurat-o de iubirea pe care i-o poartă, să-i dea o mică pedeapsă. Va merge să se joace singură în camera ei, în timp ce mama îşi va citi ziarul în tihnă. Liniştea de după aceea va arăta că mesajul a fost bine înţeles.

Nu aşa! (abuzul de putere)

Cosmin, 5 ani, se amuză, jucându-se de-a micul stăpân cu Sara, sora lui mai mică, de 2 ani. Se comportă ca un tată, cerându-i pe un ton sever să aranjeze singură jucăriile pe care tocmai le-au împrăştiat amândoi prin cameră şi îi arată mamei cum o ajută el pe Sara, să se spele, puţin cam prea zelos, când fac baie. Ordinele fratelui mai mare şi ţipetele micuţei creează un “fond muzical” greu de suportat.

Mama îşi dă seama că mesajul educativ pe care l-a transmis, încurajându-l să-şi ia în serios rolul de frate mai mare, n-a fost prea bine înţeles. Ca să nu-i accentueze proastele obiceiuri deja dobândite şi ca să nu se mai supere fără încetare, ea îi va da lui Cosmin posibilitatea să se joace de-a adultul altfel. Deoarece îi place să se ocupe de ceilalţi, va primi de acum înainte câte o responsabilitate: fie să pregătească de seara farfuria pentru micul dejun de a doua zi, fie să se ocupe de bolul cu apă al pisicii. Alege să se ocupe de pisică, o sarcină pe care o va îndeplini cu mândrie şi pentru care va obţine laude, şi desigur, sora lui, fiind prea mică, nu va avea niciunul dintre aceste noi privilegii. Este important să-l faci pe copil să fie conştient de calităţile sale, să-l apreciezi în raport cu sine însuşi, şi nu în raport cu poziţia faţă de fraţii săi, deoarece acest lucru îl ajută să înţeleagă că rolul adulţilor nu se limitează la a-i supune pe cei mici.

Testat şi aprobat

  • Când copilul îl consideră pe unul dintre părinţi drept rival și i se opune, organizaţi jocuri, fetele contra băieţilor.
  • Descoperirea multiplelor ipostaze ale tatălui său este importantă pentru formarea identităţii unui băiat, la fel a ipostazelor mamei pentru fete. Favorizarea scurtelor momente de complicitate între băieţi sau fete sudează relaţiile.
  • Un copil cu un temperament dificil solicită întotdeauna mai multă atenţie decât un copil liniştit. Rezervă-i la fel de mult timp de joacă fiecărui copil din familie.
  • În loc să intervii doar când jocul ia o întorsătură neplăcută, nu ezita să-i feliciți pe copii şi atunci când se joacă frumos.
  • Dă sancţiuni pozitive! Întotdeauna este mai eficient să îi pui să adune un coş de conuri de brad din grădină, decât să-i scoţi din minţi privându-i de televizor.
  • Impune-i nişte limite, dar totdeauna arată-le, felicitându-i, cât de bine se descurcă în anumite situaţii: stingând televizorul când se termină desenele animate, aruncând ambalajul de biscuiți la coşul de gunoi.
  • Pentru a nu abuza de autoritatea ta în faţa copilului cel mare, arată-i clar că are îndatoriri faţă de fraţii mai mici, dar şi privilegii datorate vârstei şi rezervă-i în cameră o etajeră unde îşi va aşeza jucăriile pe care nu doreşte să le împartă. Va fi responsabil cu aranjatul lor.
  • Este bine ca un copil să-şi poată spune părerea în chestiunile legate de confortul său cotidian, dar evită să-i acorzi prea multă putere cerându-i opinia în orice situaţie, cum ar fi alegerea prenumelui frăţiorului care se va naşte sau a destinaţiei de vacanţă.

Dacă te plângi, dacă îţi arăţi slăbiciunea fizică sau morală, poţi produce adesea inversul efectului scontat. Deoarece tocmai anxietatea, nesiguranţa, stresul, îl fac pe copil, fără să vrea, să se poarte urât pentru a atrage atenţia, pentru a arăta că este important şi că nu are nevoie de părinţii lui ca să existe.

Sursă: Ghidul părinţilor, Autoritatea parentală, Madeline Deny – Editura Corint Utilis.

Comments

comments