Colicile sugarului

 

promo-9luni

Cuvântul colici provine din cuvântul grecesc kilikos, care înseamnă durere în intestine. Până nu demult, nu se ştia ce anume sunt colicile. Unii medici încă glumesc spunând despre termenul “colici” că este un cuvânt eufemistic, folosit pentru a spune ”nu ştiu”.
Există o serie de teorii, însă nu toţi medicii au căzut de acord asupra factorilor care le-ar putea declanşa. Cauza ar putea consta într-o combinaţie de factori, care pot fi diferiţi de la un caz la altul.

Temperamentul

Unii copii sunt mai agitaţi sau mai sensibili la naştere, ceea ce poate contribui la apariţia colicilor.

Sistemul nervos imatur

Dacă un bebeluş are un sistem nervos central imatur, va fi extrem de sensibil la stimuli, cum ar fi lumina, zgomotul, şi tot din cauza sistemului nervos imatur se presupune că sugarul ar resimţi foarte puternic contracţiile intestinului.

Imaturitatea tubului digestiv

Rolul unic al acestuia este să digere laptele de mamă, şi aproape orice aliment sau medicament pe care mama îl consumă ajunge în lapte, fiind o cauză posibilă a colicilor.
Se presupune că intestinul nou-născutului prezintă spasme, ca răspuns la prea multe gaze abdominale sau ca reacţie la un anumit component din laptele-formulă sau laptele de mamă. Aceste spasme musculare sunt foarte dureroase, de aceea copilul plânge perioade lungi de timp.

Aerul pe care îl înghite bebeluşul atunci când suge de la sân sau din biberon

Aerul care trece prin intestin crează tensiune si face să se contracte muşchii abdominali, ceea ce cauzează dureri. Este posibil să eviţi înghiţirea aerului încercând să te asiguri că bebeluşului nu îi este foame între mese, ceea ce-l face să sugă repede şi cu lăcomie, sau să găseşti un biberon special conceput pentru a reduce înghiţirea aerului de către copil în timpul hrănirii.

 

Biberonul Anticolici cu senzor de temperatură şi sistem de ventilaţie Tommee Tippee Closer to Nature este special conceput pentru a reduce înghiţirea aerului de copii în timpul hrănirii. El are un sistem unic, format dintr-un tub de ventilaţie şi un inel de prindere cu orificiu pentru direcţionarea aerului. Acesta nu permite aerului să se amestece cu laptele matern sau cu formula de lapte, reducând astfel riscul formării colicilor.
Temperatura laptelui din biberon trebuie testată întotdeauna înainte de a hrăni copilul. De aceea, verifică culoarea senzorului de temperatură înainte de fiecare hrănire.
Tetina cu formă anatomică crează o senzaţie naturală, asemănătoare sânului mamei şi face trecerea uşoară de la hrănirea la sân, la hrănirea cu biberonul.

Comments

comments