Copiii care plâng nu sunt puternici

Mit sau realitate

Mai mult ca sigur ai auzit părinţi  în  jurul tău adresându-se celor mici, în special băieţilor, în felul următor: „De ce plângi? Eşti bărbat! Iar un bărbat nu plânge!“. Ei bine, surpriză!, vorba cântecului: „Şi băieţii  plâng câteodată…“. Să spui despre un copil care plânge că nu este puternic (sau chiar despre un adult!) e o declaraţie care rămâne în sfera miturilor.

Plânsul: 8 beneficii

Plânsul are cel puţin 8 beneficii asupra organismului şi a stării emoţionale: linişteşte, aduce sprijin din partea celorlalţi, ajută la atenuarea durerii, îmbunătăţeşte dispoziţia, eliberează toxinele şi îndepărtează stresul, ajută somnul, luptă împotriva bacteriilor (lizozimul din lacrimi are rol în imunitatea mucoaselor),  are efect pozitiv asupra vederii. Despre fiecare consecinţă în parte, găsiţi mai multe explicaţii în articolul „8 benefits of crying“, publicat pe www. medicalnewstoday.com. Imaginează-ţi că îţi vine să plângi, ţie, ca adult, din cauza unui motiv anume şi nu o faci pentru că nu dă bine în ochii lumii sau pentru că ţi se spune că în felul acesta le arăţi slăbiciunea celorlalţi. Vei rămâne cu o stare încordată şi cu o tensiune acumulată care, mai devreme sau mai târziu, tot vor ieşi la iveală. De ce li s-ar întâmpla copiilor altfel?

Inhibarea lacrimilor nu ar trebui să fie încurajată

Copiii își pot reprima lacrimile fie pentru că au „asimilat“ cererile/îndemnurile adulților pentru a-şi reprima sentimentele, fie pentru că au văzut cum adulții respectivi şi-au reprimat lacrimile. Din păcate, sunt mulţi cei care asociază lacrimile cu insuficiența personală  și  vulnerabilitatea. Pe de altă parte, plânsul, venit din partea copiilor, poate genera stări de neputinţă în rândul părinţilor.  Din  dorinţa  de  a-i  proteja (pe cei mici, dar şi pe ei înşişi), optează pentru inhibirea lacrimilor. Comentarii ca  „Trebuie  să fii puternic/ă pentru mami!“ sau „Tati nu ar vrea să plângi!“ ori „Lacrimile nu îl aduc înapoi pe ursuleţul tău!“ (în cazul în care copilul şi-a pierdut jucăria sau altceva) descurajează exteriorizările fireşti, manifestate cel mai adesea prin plâns.

Concluzii

Plânsul eliberează  tensiunea   interioară   şi   îi permite copilului  să  comunice  nevoia  de  a  fi mângâiat. Această exteriorizare poate avea diferite cauze şi nu exprimă o slăbiciune. Motivele pot fi diferite şi rolul adulţilor este de a discerne între ele. Una e să plângi din orice (chiar şi atunci, o face din nevoia de a atrage atenţia) şi alta e când cel mic plânge pentru că s-a lovit în timp ce se juca.

Comments

comments