Copiii și ecranele luminoase – Ce îi înstrăinează pe copii și cum să rupem această stare de hipnoză

Experienţe reale vs. experienţe digitale

Pe lângă afirmaţiile nefondate conform cărora tehnologia duce la rezultate educaţionale mai bune, unii susţinători ai tehnologiei pretind chiar, în mod şocant, că jocurile acaparatoare pot să ofere o relaţie mai bună a copiilor cu natura. Potrivit lui Greg Toppo, autorul cărţii ”The Game Believes in You How Digital Play Can Make Our Kids Smarter“ (2015), jocuri 3-D ca Walden, A game pot surprinde pădurea Walden despre care a scris Henry David Thoreau în cartea lui. Şi încă mai bine decât cartea însăşi. Drept urmare, elevii pot să înţeleagă modul în care Thoreau a trăit în pădure mai bine decât ar putea s-o facă citind cartea.

Ironia este, desigur, că intenţia lui Thoreau era exact aceea de a stimula implicarea în natura reală – nu într-o copie virtuală a unui iaz din pădure. Şi, pe scurt, aici e problema. Tărâmul digital a uzurpat experienţele vieţii reale. Din nefericire, nu numai că avem o problemă socială când intrăm în Matrice, unde simularea este preferata lumii reale, dar, din perspectiva dezvoltării şi pedagogiei, chiar avem o problemă când copiii se prăbuşesc în acea preferinţă, pentru că implicarea în natură şi traiul în viaţa reală reprezintă o parte esenţială a unui proces sănătos de dezvoltarea a copiilor.

Din păcate, insistenţele pentru clasele virtuale pot să estompeze acest proces esenţial de dezvoltare; jucarea unui joc nu este acelaşi lucru cu plimbarea prin pădure, în apropierea unui lac real. După cum indica autorul Richard ”Louv în Last Child în the Woods“, dezvoltarea unui copil permanent conectat şi decuplat de la natură şi de la viaţa reală poate fi afectată de ceea ce autorul numeşte “tulburarea de deficit de natură“; în mod asemănător, teoria “biofiliei“ a lui Edward O. Wilson, biolog la Harvard, susţine că oamenii suferă când nu sunt conectaţi şi expuşi la natură.

Puteţi achiziţiona cartea de pe

Comments

comments