Copilul meu este timid

educatie_38

Cea mai grea meserie este, de departe, cea de părinte. Din clipa în care ne hotărâm să aducem pe lume un copil, apar primele griji. Suntem suficient de pregătiţi? Nu va fi prea greu, prea copleşitor? Oare vom reuşi să fim nişte părinţi buni? Nimic nu este mai important pentru un copil decât să se simtă în siguranţă. Iar acest sentiment nu îl capătă decât în familie, unde ar trebui să fie protejat fizic şi emoţional.
Timiditatea copiilor este o problemă care solicită atenţie şi fineţe în stabilirea criteriilor după care afirmăm că un copil este timid, deoarece un comportament asemănător copilului timid găsim şi la copilul sensibil, dar şi la copilul cu anxietate sau fobie socială (de exemplu: teama sau jena de a vorbi în locuri publice în prezenţa unor persoane străine care nu fac parte din grupul copilului).
Dacă până în jurul vârstei de 3 ani, copiii sunt de regulă expansivi, curioşi, energici, după această vârstă, părinţii pot observa schimbări în atitudinea şi comportamentul copilului. Astfel, copilul poate deveni mai retras, ruşinos, mai puţin interesat de interacţiunea cu ceilalţi copii şi cu adulţi, mai ales cu cei necunscuţi, ascunzându-se uneori în spatele mamei, preferă să se joace singuri, evită să vorbească cu ceilalţi.
Acceptă timiditatea copilului. Un studiu al Universităţii Harvard, arată că 1 din 5 copii se naşte cu o perdispoziţie spre timiditate şi ruşine, însă nu toţi ajung adulţi timizi, iar tu, ca părinte, poţi lupta contra unui astfel de destin. Primul pas este să accepţi că ai un copil normal şi că nu trebuie să îl ironizezi pentru că e mai tăcut. Scoate din vocabular expresii precum „ţi-a tăiat popa limba”, „mutulică”, „mai zi şi tu ceva”. În acest fel eviţi să îi adânceşti problema.
Evită atitudinea de cloşcă. Ştii că este atât de timid încât preferi să îl duci tu la locul de joacă şi să te amesteci cu cei de vârsta lui ca să îl bage copiii în seamă. Nu îi faci un serviciu! Fiind supra-protectoare, nu îi dai şansa de a se confrunta singur cu problema sa şi de a face eforturi de a se integra în grup. E suficient să îl duci până la locul de joacă, încet-încet îşi va da seama singur cum se fac prietenii!

Copilul trebuie să simtă că îl înţelegeţi. Ajutaţi-l să se exprime şi acordaţi-i la rândul vostru încredere.

Apropiaţi-vă de copil cu prietenie, încercaţi să nu-l judecaţi sau să-i criticaţi comportamentul, ci să-l faceţi să înţeleagă şi să îl asiguraţi de ajutorul vostru.

Comments

comments