Creştem împreună cu copiii noştri!

Unii copii se nasc curajoşi, alţii învaţă să fie curajoşi de-a lungul vieţii. Suntem toţi diferiţi şi datorăm experienţelor prin care trecem modul nostru de-a fi. Dacă am fost direcţionaţi corect, poate că am căpătat încredere în noi. Dacă nu, am învăţat singuri cum e mai bine să acţionăm în anumite situaţii. Timiditatea nu este un defect, iar faptul că un copil poate fi mai puţin îndrăzneţ nu înseamnă că are o problemă. Cum ar fi să fie toţi înfipţi, tupeişti şi dezgheţaţi? Atunci da, ar fi o problemă! Şi, totuşi, mulţi părinţi se simt uşor stânjeniţi când cel mic este prea timid în diverse contexte. Articolul de la pagina „Copil“ vine cu câteva sugestii pentru cei care vor să afle cum e mai bine să procedeze atunci când timiditatea devine o „problemă“, astfel încât curajul să fie un prieten de nădejde pentru cel mic.

Este un fenomen rar întâlnit, dar există. E vorba de „sarcina falsă“. Femeile pun stările de greaţă şi senzaţia de oboseală pe seama existenţei unei sarcini, fără ca acest lucru să se întâmple în realitate. Este o interpretare greşită a simptomelor, motivaţia principală fiind dorinţa puternică de a avea un copil. Oricât de bizar ar suna, fenomenul este real, iar manifestărilor amintite li se pot adăuga lipsa menstruaţiei, creşterea în volum a abdomenului, a sânilor şi a nivelului de hormoni, ba chiar şi secreţia de colostru. Aflaţi mai multe detalii despre acest subiect citind materialul de la rubrica „Sarcină“!

Textul „Angoasa de la 8 luni“ (rubrica „Sugar“) aduce sub lupă „spaima separării“ sau „spaima de străini“. Nu este obligatoriu să fie experimentat de toţi bebeluşii. În plus, atunci când are loc, are şi o latură pozitivă: bebeluşul ne arată că distinge persoanele din jur şi recunoaşte chipuri, înţelege că este o individualitate, şi nu o extensie a părinţilor, îşi exprimă gusturi şi preferinţe, realizează că oamenii pot exista chiar şi dacă nu îi vede în jurul lui preţ de câteva minute.

Interviul special“ vă face cunoştinţă cu omul din spatele paginii CreştemOameni.ro. Iniţial, a fost un blog personal, iar în scurt timp a devenit pagina unei comunităţi. Omul din spatele ei se numeşte Mihaela Coşescu, iar pagina de care se ocupă este nu doar despre cum creștem copiii noștri să fie oameni, ci şi, mai ales, despre cum ne creștem pe noi să fim oamenii care ne-am dori să fie copiii noștri.

Şi pentru că vara e pe sfârşite, nu rataţi cele „Trei destinaţii de top pentru bucureşteni şi nu numai“ de la rubrica „În vacanță“! Sunt variate şi adaptate după gusturi, vârstă şi preferinţe.
Pe curând!
Revista „Copii şi Părinţi“

Comments

comments