Cum redefineşte partenerul relaţia!

sarcina-14

Înţelegând schimbările care se petrec în corpul partenerei tale, îţi vei da seama mai bine cum se simte. Nu uita că, în timp ce ea îţi poartă copilul, ai şi tu un rol-cheie, care în parte, constă în adaptarea la nevoile ei. Sentimentul de siguranţă este esenţial pentru partenera ta în această perioadă, iar acesta va fi influenţat de modul în care comunicaţi. Dacă eviţi intimitatea şi nu îţi discuţi emoţiile, ea ar putea simţi că o laşi să treacă singură prin această perioadă. Dar, dacă împărtăşeşti ce simţi, ea va putea să aibă încredere în tine. Încearcă să fii sensibil şi încurajeaz-o să discute despre speranţele şi temerile ei.

Aşteaptă-te la schimbări în viaţa sexuală

Nu este neobişnuit ca un bărbat să fie atras de corpul partenerei lui însărcinate. Deseori, această reacţie nu este provocată atât de schimbările fizice, cât de preocuparea bărbatului faţă de copilul care creşte înăuntru. Dacă nu mai eşti interesat de sex, te-ar putea ajuta să afli mai multe despre ce i se întâmplă din punct de vedere fizic partenerei tale, ca să te adaptezi mai uşor la aceste schimbări. Nu uita că după naştere, corpul ei va începe să revină la normal.

Este mai probabil însă să fii excitat de formele voluptoase ale partenerei şi să o consideri extrem de sexy. Acest lucru îţi poate mări dorinţa de sex într-o perioadă în care pornirile sexuale ale partenerei tale sunt schimbătoare. În acest caz, va trebui să te adaptezi la nevoile şi la dorinţele ei, ceea ce ar putea însemna să găsiţi împreună noi căi de a vă exprima sentimentele, cum ar fi mângâierile, săruturile sau masajul.

Încurajează familia să te susţină

În timpul sarcinii, o vei vedea pe mama partenerei mai mult decât înainte – acum legătura dintre mamă şi fiică este mai puternică decât oricând. Încearcă să încurajezi apropierea, întrucât partenera ta are nevoie de acest sprijin special. După naştere, socrii şi părinţii vor fi dornici să se implice în viaţa noului membru al familiei. Nu lua entuziasmul lor drept o imixtiune – este important pentru copil să îşi cunoască bunicii. Incluzându-i în viaţa de familie, vei obţine ajutoare care să stea cu copilul şi îi vei oferi acestuia experienţa unei alte generaţii, încurajându-l să respecte persoanele în vârstă.

Ajutorul de zi cu zi

Relaţia ta cu partenera va fi afectată profund de modul în care vei face faţă acestor nouă luni esenţiale. Cu siguranţă va fi o experienţă solicitantă dar, dacă totul merge bine, veţi fi mai apropiaţi ca oricând. Există şi numeroase dovezi că, dacă partenera ta este fericită, relaxată şi relativ ferită de stres în timpul sarcinii, copilul vostru va avea beneficii emoţionale şi chiar fizice pe termen lung.

Mai mult, o relaţie de sprijin între parteneri face naşterea mai puţin stresantă, reduce riscul de depresie post-partum şi întăreşte legătura cu copilul. În afară de a-ţi însoţi partenera la ecografii şi controale prenatale, sunt o mulţime de lucruri pe care le poţi face pentru a o ajuta să se simtă mai bine.

Faceţi mişcare împreună

Alătură-te partenerei tale în piscină sau într-o plimbare rapidă – a te menţine în formă este o bună metodă de a petrece timp împreună şi de a-ţi fortifica organismul.

Maseaz-o

Pe măsură ce copilul creşte, partenera ta poate să aibă dureri de spate sau de picioare. Un masaj uşor poate diminua durerea şi este o modalitate foarte bună de a-i arăta că îţi pasă.

Fă tu cumpărăturile

Partenera ta ar trebui să evite să care după ea sacoşele grele de cumpărături, mai ales în ultima parte a sarcinii. I se poate părea obositor, de asemenea, mersul prin supermarket, astfel încât, dacă, de regulă, nu faci tu cumpărăturile, acum este momentul potrivit să începi. Desigur, dacă mai şi găteşti din când în când, acesta ar fi un alt lucru pe care l-ar aprecia.

Lasă-ţi partenera să doarmă mai mult

Ea are mai multă nevoie de odihnă decât înainte, aşa că încurajeaz-o să doarmă câteva ore mai mult, dimineaţa. Poţi, de asemenea, să îi aduci micul dejun la pat – un gest plin de grijă care poate ajuta la atenuarea greţurilor de dimineaţă.

Mergi la cursuri prenatale

Nu doar îţi vei arăta sprijinul pentru parteneră, dar vei învăţa multe şi tu, în special despre aspectele fizice ale travaliului. Vei câştiga multă încredere întâlnind alţi viitori tătici.

O atitudine pozitivă!
Aşa cum îţi poţi ajuta partenera făcând câteva lucruri, poţi să faci mult bine evitând alte lucruri cum ar fi fumatul – este bine să îl reduci sau să nu mai fumezi lângă partenera ta. Dacă este fumătoare, o ajuţi astfel să se lase, iar dacă nu este fumătoare, eviţi ca fumul să ajungă, prin fumat pasiv, la copilul tău. Este important să reduci consumul de alcool. Astfel îi arăţi sprijinul pentru ea într-o perioadă în care nu ar trebui să bea.
Evită fast-food-urile şi mănâncă sănătos alături de ea.

 

Sursă: „Sarcina şi Naşterea”, Dr. Anne Deans.

Comments

comments