Cum să te asculte!

copil-34

Un copil cu vârsta între 1 şi 3 ani este fireşte, curios şi dinamic şi nu cere decât un lucru: să înveţe. Trebuie, aşadar, neapărat să profiţi de acest apetit al lui de a vrea să descopere tot, să înţeleagă tot, pentru a-i oferi o imagine pozitivă despre viaţă şi a-i stimula încrederea în sine. Nu-i vei dezvolta stima de sine decât dacă foloseşti la momentul potrivit cuvinte care să-l încurajeze şi să-l facă mândru de eforturile lui. Foloseşte cu încredere “vorbirea afectuoasă”, chiar şi atunci când spui “Nu”. Felicită-l pentru progresele lui şi nu acorda prea multă importanţă prostiilor pe care le face: vei vedea cum copilul tău creşte fericit şi mândru să deprindă arta de a-şi asculta părinţii!

Învaţă-l respectul pentru celălalt!

Eva, 2 ani şi jumătate, e încântată de frăţiorul ei, Marius, de 4 ani. Acasă, îl ascultă fără să clipească. El este cel care organizează jocurile şi, imediat ce micuţa alege un obiect, el i-l ia din mână. Un comportament pe care Eva îl imită perfect la creşă, unde a devenit o adevărată mică teroare pentru ceilalţi!

Pentru că educatoarele i-au atras atenţia, mama va încerca o perioadă să le arate celor doi copii toate beneficiile faptului de a fi politicos cu ceilalţi. Le propune să-şi canalizeze energia spre o activitate foarte amuzantă: cea a trocului. Alege două dintre jocurile lor preferate pentru primele “cursuri practice de amabilitate”. Marius se va juca cu vaporul lui de pirat, iar Eva cu tricicleta, apoi vor face schimb. Acest nou joc al schimbului îi entuziasmează şi îşi va face efectul imediat. De acum încolo, intervenţiile părinţilor se vor limita la stabilirea timpului de joacă înainte de schimb.
Influenţa părinţilor asupra vieţii sociale a copiilor lor este importantă. A-i încuraja să împartă, să facă schimb, să se joace pe rând este o lecţie extraordinară. De asemenea, aceste exerciţii le arată că, atunci când se opun unui comportament nedorit, părinţii sunt totuşi capabili să propună alternative. Gesturi pozitive de autoritate, la care copiii sunt receptivi.

La ordinele tale? – Cum să pui capăt cererilor care nu mai contenesc

“Mami, vino! Ia-mă în braţe! Mi-e sete! Dă-mi o prăjitură! Deschide-mi dulapul!” De sute de ori în fiecare zi, Maria, 3 ani, îi dă mamei sale ordine pe un ton categoric. Şi când aceasta nu se prezintă imediat la apel în faţa ei, fetiţa face o criză de furie.

Epuizată încă de dimineaţă de cererile Mariei, mama decide să ia atitudine. Chiar de la prima strigare, ea adoptă o atitudine diferită. Mesajul ei e simplu şi clar: “Nu. Nu vin chiar acum, termin ce am de făcut, apoi vin la tine, dar numai dacă încetezi să mai strigi”. Maria acceptă sosirea cu întârziere a mamei. A doua încercare este însă, un eşec, fiindcă micuţa nu reuşeşte să-şi stăpânească impulsivitatea, dar mama nu se abate de la regula ei. Zi după zi, Maria învaţă să tolereze întârzierile şi, de fiecare dată, mama o felicită pentru progresele ei.
Relaţia de ataşament părinte-copil este esenţială pentru ca micuţul să-şi dezvolte stima de sine, aceasta se ţese permanent dacă este evitat tonul poruncilor, care nu-l va stimula pe copil să facă pe plac părinţilor.

Ajută-l să-şi rezolve micile probleme:

  • Învaţă-l pe copilul tău cât mai devreme cu putinţă toate acele mărunte expresii amabile (te rog, mulţumesc, poţi să…?) pentru a cere diverse lucruri şi felicită-l când le foloseşte.
  • Când vrei să schimbi un comportament nedorit, dovedeşte-i copilului tău că poate să reuşească, stabilind o ţintă accesibilă. Un mic exerciţiu de aşteptare va dura câteva minute, un schimb de jucării nu mai mult de 10 minute.
  • Explică-i întotdeauna gestul tău după ce spui “Nu”! un copil cu vârsta de 1-2 ani nu înţelege de ce îl feliciți când se săpuneşte bine pe mâini şi de ce îl cerţi când face acelaşi lucru în bucătărie, cu mâinile în castronul cu albuşuri bătute spumă.
  • Când atmosfera e tensionată şi vezi că micuţul face o mulţime de prostioare pentru a atrage atenţia, nu-i vorbi decât despre progresele lui, despre ceea ce face bine, ca să simtă că asta apreciezi la el.

Pentru a evita ca micuţul tău să devină centrul atenţiei când sparge un obiect, este mai bine să nu-i dai “satisfacţia” de a fi certat şi să acorzi o întâietate reparării gestului, cerându-i să te ajute să strângi! Iar atunci când se distrează aruncând totul pe jos, dezvoltă-i sentimentul ordinii atribuindu-i mici responsabilităţi: să aranjeze pernele de pe canapea, să facă un teanc de DVD-uri. Va fi îngrozit dacă cineva îi va strica opera!

Sursă: “Ghidul Părinţilor, Autoritatea Parentală”, Madeline Deny, Editura Corint.

 

Comments

comments