Cuvinte care programează

sfatul-medicului-dec

Perioada 0-3 ani (în extenso, 3-4 ani) este o perioadă proprice învăţării limbajului şi dezvoltării mentale. Se foloseşte frecvent expresia: „ copilul este asemeni unui burete”.
Cuvintele celor din jur, noţiunile, atitudinile şi comportamentele încep să populeze lumea lui interioară şi să stabilească nişte tipare de gândire.
Dacă partea pozitivă se vede imediat în achiziţiile copilului, există şi o parte subtilă, nevăzută, aceea de programare prin cuvinte, care se va insinua treptat, în personalitatea copilului şi mai târziu poate influenţa acţiunile sale de adult.
Dacă vă daţi răgazul să vă observaţi pe dumneavoastră ca părinţi, dar şi pe părinţii dumneavoastră, veţi constata că multe din expresiile pe care le folosiţi, ca de altfel şi dialogul dumneavoastră interior (vocea din capul fiecăruia) este asemănător cu cel al părinţilor.

În cazul în care aţi avut părinţi tonici, veseli, optimişti, limbajul lor a fost predominant în această notă de voioşie, de încurajare, de laudă, de evidenţiere a părţii pozitive din orice lucru, acest tip de limbaj o să-l constataţi şi la dumneavoastră.
În cazul în care aţi avut părinţi supuşi irascibilităţii, nervozităţii permanente, criticismului, frecvent nemulţumiţi de ceilalţi şi care îşi verbalizau nemulţumirea, sunteţi susceptibili fie de a avea acelaşi dialog interior şi acelaşi tipar de exteriorizare, fie în profunzimile minţii dumneavoastră rulează programe de inhibare, neîncredere în propria persoană, timiditate şi este posibil să aveţi o exteriorizare generată de aceste sentimente. Dacă aţi avut părinţi care s-au victimizat, care prin dialogul lor interior şi exterior s-au pus în această postură, percepând lumea ca pe un mediu ostil, plângându-se de oameni şi de lume, trăind o puternică anxietate sau depresie şi exteriorizând-o prin cuvinte, vă puteţi găsi în situaţia de a fi preluat aceleaşi programe mentale.

Nu aruncăm anatema asupra nimănui, deoarece la rândul lor, părinţii noştri au primit aceste programe de la părinţii lor şi tot aşa, ducându-ne în urmă până la a şaptea generaţie, dupa cum spune un verset biblic. Fiecare generaţie a făcut ce a putut mai bine, cât i-a permis nivelul de dezvoltare a conştienţei.
Putem să diminuăm acest proces de transmitere a lucrurilor negative, conştientizând ceea ce vorbim şi ceea ce facem, în prejma copiilor noştri.

Dacă un copil aude de foarte mic despre el, ,,eşti/ este atât de rău”, nu numai că va exista un efect pe termen relativ scurt, comportamentele lui de neascultare se vor intensifica, însă pe termen lung aceste cuvinte vor rula ca un program în subconştientul lui şi îi vor aduce disconfort în viaţa de adult. Cum? Creând un conflict interior, o tensiune interioară, între ceea ce cunoaşte despre el şi vocea din străfundul lui care spune ,,eşti rău”.
Dacă un copil aude de prea multe ori ,,nu ai voie aia sau ailaltă, că eşti mic”, va creşte cu acest program interior care îi spune chiar şi în viaţa de adult ,,tu eşti mic”.
,,Nu te urca acolo că ai să cazi şi îţi spargi capul”, acest gen de formulă este spus în foarte multe variante în care se enumeră consecinţele posibile ale acţiunii copilului, cu lux de amănunte.
Stând cu gura pe copil în felul acesta, nu facem decât să îi populăm mintea cu tot felul de prognosticuri nefaste, inhibând în timp capacitatea lui de acţiune sau creând un fel de frâne interioare pentru mai târziu.
Observaţi-vă în viaţa de adult. Ce simţiţi interior când trebuie să întreprindeţi o acţiune nouă? Când vă confruntaţi cu o situaţie nouă? Simţiţi că inima vă dă avânt şi aveti o lejeritate în acţiune? Simţiţi o rezistenţă interioară, asemeni unei apăsări, asemeni unor lanţuri care vă ţin legat şi parcă depuneţi un efort împotriva dumneavoastră? Puneţi-le în relaţie cu felul de acţiune al părinţilor şi cu felul de a vă vorbi şi vedeti ce descoperiţi.

Dar să mai conştientizăm nişte expresii cu efect de program negativ: dacă nu te culci, vine bau-bau; dacă nu faci aia sau ailaltă îţi iei o bătaie, nu eşti cuminte deloc, eşti obraznic, atâta mă înebuneşti, nu vezi pe unde calci, eşti chior?
Cu cât vocea noastră interioară şi exteriorizarea ei, depre lume, despre oameni, despre viaţă, este predominată de expresii ca ,,ai văzut ce mi-a făcut?” ,,atât mă enervează cutare şi cutare”; ,, x, y nu este în stare de nimic”; eu nu sunt în stare de nimic”, nu mai suport…”,, viaţa e atât de grea”; ,,nimic nu îmi reuşeşte”; ,,ce mă fac?’’etc, cu atât copilul este mai susceptibil la influenţă, chiar dacă nu este vizat direct.

O simplă observare a noastră, un mai mare spirit de prezenţă, o ignorare a minţii care traduce totul prin programele învăţate de la alţi, de genul: ,,eşti părinte, trebuie să ai autoritate” sau ,,dacă nu struneşti copilul, nu te mai ascultă” sau ,,trebuie să îi spui copilului ce îl aşteaptă în viaţă”, ,,aia se face aşa, ailaltă invers” ne poate face să acţionăm mai în conformitate cu cine suntem şi nu cu cine credem că suntem.

Comments

comments