Depresia la copil: cauze, simptome, prevenție, tratament

Depresia nu se manifestă doar în rândul adulților, ci și în rândul copiilor. Iar atunci când apare, cel mai bun lucru pe care îl poate face un părinte este să consulte imediat un specialist. Cauzele sunt numeroase, simptomele diferite de la caz la caz, abordarea terapeutică adaptată situației. Să nu uităm însă: „Cea mai bună terapie este IUBIREA și timpul de calitate petrecut cu copilul“ – ne-a spus Laura-Simona Ciocoiu, psiholog supervizor specializat în psihoterapie centrată pe persoană, terapie prin joc, dramaterapie și logopedie. Tot ea ne-a oferit mai multe informații despre acest subiect:

Revista „Copii și Părinți“: Depresia pare un subiect asociat mai curând cu adulții. Pot trece și copiii prin depresie?

Laura-Simona Ciocoiu: Sigur că și copiii pot fi diagnosticați cu depresie, nu doar adulții. Ea poate apărea la copiii de orice vârstă, chiar dacă este posibil să treacă neobservată și să aibă diferite forme (depresia mascată). Poate fi, de exemplu, sub forma unei timidități accentuate, a unei stări de lene, de plictiseală, sau a unei stări de tristețe, prelungită, ori a unei stări de agresivitate, furie etc. Este foarte important să fim atenți la durata pe care se întinde un tip de comportament. Însă nu orice copil trist este depresiv. De multe ori, ei pot avea, aparent, un comportament care să nu fie considerat neobișnuit de către părinți: copiii ies cu grupul de prieteni, par să se bucure și să fie sociabili, dar stările de suferință emoțională, interioară, nu sunt exteriorizate și exprimate. Copiii nu vorbesc despre nemulțumirile lor, despre supărările și fricile lor.

Care este diferența dintre starea de tristețe și depresie?

Tristețea este o stare situațională, în sensul că depinde de o situație apărută și după ce aceasta trece, copilul își revine. Dacă, în schimb, se prelungește, durând mai mult de două săptămâni, se asociază cu alte manifestări emoționale – pe care le vom menționa în continuare – și afectează desfășurarea normală, obișnuită a activităților copilului (în familie, colectivitate etc.), putem vorbi de depresie.

Care sunt cauzele cel mai des întâlnite ale depresiei la copii?

Ca și în cazul adulților, cauzele depresiei pot fi multiple și variate: de la probleme de sănătate, frustrări neexprimate, lipsa atenției și a iubirii din partea părinților, divorțul/separarea părinților, violențele din familie, bullyingul (agresivitatea în școală, comportamentul de intimidare din partea celorlalți etc.), până la vulnerabilitatea genetică (predispoziția genetică).

Cum ar putea recunoaște un părinte depresia la copil?

De cele mai multe ori, depresia nu este diagnosticată și este trecută cu vederea de către părinți. Ei iau fluctuațiile de dispoziție ca pe ceva normal, ca pe niște „copilării“, mofturi, capricii. Consideră că e copil, iar copiii nu pot fi în depresie. De aceea, de multe ori se ajunge la psihoterapeut după ce a trecut o perioadă cam lungă de manifestări emoționale, comportamentale și chiar somatice. Există o serie de simptome prin care un părinte își poate da seama că poate fi vorba de o depresie.

Acestea sunt:

  • furie și agresivitate;

  • nervozitate și iritabilitate (țipă, ridică tonul, se enervează foarte repede, izbucnește în plâns, are rezistență scăzută la frustrare etc.);

  • are sentimente de îngrijorare, lipsă de speranță, se simte neajutorat;

  • creșterea sensibilității când copilul este respins (când simte că ceilalți nu îl plac sau îl izolează);

  • dificultăți de concentrare a atenției;

  • lipsă de interes pentru activitățile care înainte îi plăceau;

  • retragere socială (copilul preferă să stea retras în camera lui, în casă, refuză să participe la activitățile familiei, școlare etc.);

  • modificări în ceea ce privește somnul (doarme prea mult sau prea puțin);

  • modificări în sfera alimentară (mănâncă prea mult sau nu are poftă de mâncare);

  • se simte obosit/epuizat și nu are energie;

  • în cazul somatizării, apar dureri de stomac ce nu cedează la tratament medicamentos;

  • scade randamentul școlar, ia note slabe, are dificultăți de învățare, probleme în gândire, se simte plictisit etc;

  • poate să își schimbe modul în care se prezintă (nu mai are grijă de felul în care arată sau adoptă un stil vestimentar diferit de cel de până atunci etc.), poate începe să fumeze, să consume alcool, droguri etc;

  • încearcă sentimente de neputință, are o imagine de sine negativă, nu are încredere în el, experimentează sentimente de vinovăție, se consideră incapabil, crede că merită să sufere și să fie pedepsit etc;

  • în cazuri grave, are gânduri suicidare.

Este obligatoriu să aibă toate aceste simptome?

Nu toți copiii au toate aceste simptome, fiecare este unic și se manifestă diferit. Unii chiar pot să nu manifeste simptomele pe care tocmai le-am enumerat, însă un specialist își poate face o imagine clară, în urma discuțiilor cu părinții și din consultația terapeutică, ce se poate întinde uneori pe două sau trei ședințe.

În cazul în care mama suferă de depresie, se poate „transmite“ și celui mic\ În cazul în care sunt antecedente în familie și un istoric de depresie, există o predispoziție mai mare de apariție a acesteia, prin urmare, depresia se poate manifesta și la copil. Evident că o mamă cu depresie are dificultăți în a fi alături de copil, în a întâmpina și empatiza cu nevoile acestuia. Ne referim aici la depresia postpartum, care poate să apară după naștere. Este clar că interacțiunea mamă – copil va fi influențată de starea acesteia. Epuizarea fizică și psihică, senzația de neputință, de a fi depășită de situație, grija pentru cel mic care i se pare foarte solicitantă, toate acestea contribuie la accentuarea sentimentului că nu poate face față. Apare, uneori, și gândul de a face rău copilului, fapt ce adâncește sentimentul de vinovăție. De cele mai multe ori, mama are dificultăți în gestionarea trăirilor și sentimentelor sale. Cu ajutorul psihoterapeutului și cu ajutor medicamentos (doar atunci cand medicul psihiatru prescrie), ea poate ieși din starea de depresie.

Cât durează o terapie cu un copil pentru a se vindeca de depresie?

Nu există un număr fix de ședințe, dar există un număr de minimum 25 de ședințe necesare procesului terapeutic pentru ca evoluția copilului să meargă în direcția benefică și pentru ca schimbările pozitive să persiste în timp. Fiecare copil are ritmul propriu, este acceptat așa cum este și e încurajat să se exprime în felul său unic. În primul rând, este esențială relația cu terapeutul, copilul are nevoie să se simtă în siguranță, să simtă că e înțeles și acceptat așa cum este, fără a fi judecat și etichetat. Din păcate, mulți părinți fac asta. În funcție de reziliența copilului și de momentul în care se intervine terapeutic, rezultatele apar mai repede sau necesită un timp mai îndelungat, dar întotdeauna la vremea potrivită.

În afară de terapia cu un specialist, ce alte mijloace de vindecare mai există?

Cea mai bună terapie este IUBIREA și timpul de calitate petrecut cu copilul. Dar unii părinți nu știu să iubească, fiindcă la rândul lor nu au fost iubiți… De multe ori, ceea ce au primit ei de la părinți transmit mai departe, iar modelul educațional și relațional primit poate să nu fie unul sănătos. În majoritatea situațiilor se lucrează și cu părinții și, de cele mai multe ori, cauzele reale țin de ceea ce se întâmplă în familie și de dinamica acesteia. Psihoterapia presupune și schimbarea stilului de viață, în sensul adoptării unuia benefic copilului: alimentație sănătoasă, bazată pe legume și fructe, petrecerea timpului în aer liber, eventual practicarea unui sport sau a unor activități care îi fac plăcere sau pentru care prezintă abilități. Pe partea de alimentație, recomand consultarea unui nutriționist.

Dacă nu este tratată din timp, ce consecințe poate avea depresia asupra dezvoltării copilului?

Este evident că dacă nu se intervine psihoterapeutic, prin metode și tehnici specifice terapiei prin joc, prin tehnici creative (terapie prin teatru, prin artă etc.) prin tehnici verbale etc, depresia se poate agrava. Apar dificultăți de învățare, concentrare, probleme comportamentale, în cazuri grave, comportament suicidar. Copilul va deveni un adult cu depresie. Chiar dacă depresia va fi ascunsă, ea va rămâne acolo, iar suferința neacceptată și nevindecată va ieși la suprafață din adâncurile unde a fost „îngropată“. Mulți adulți care vin acum la psihoterapie sunt, de fapt, copii ce au suferit de pe urma neînțelegerilor și violențelor din familie, a abuzurilor la care au asistat când erau mici. Relațiile din familie își pun amprenta asupra relațiilor ulterioare, de la vârsta adultă.

Poate fi prevenită depresia?

Copiii care provin din familii cu predispoziție genetică prezintă un risc mai mare de a dezvolta un episod depresiv destul de devreme, din copilărie. Copiii care sunt victime ale violenței în familie, ale abuzului de orice fel, cei care provin din familii dezorganizate, care au trecut prin traume, pot prezenta un risc crescut de depresie. Copiii au nevoie de acceptare pozitivă necondiționată din partea părinților, de încurajarea și susținerea lor, au nevoie să fie lăsați să își exprime sentimentele, să le exteriorizeze, să fie învățați cum să facă asta într-un mod sănătos. Atunci când părinții se simt depășiți de situație, cel mai bine este să solicite ajutor psihologic. În funcție de caz, context, caracteristicile copilului, împreună cu părinții, specialistul va găsi cele mai bune soluții pentru ameliorarea stării copilului și pentru o evoluție armonioasă a acestuia.

Comments

comments