Despre independenţa copilului până la trei ani

sfatul-medicului-46

De când este bine să ne încurajăm copilul să fie independent? Cam aşa suna o întrebare de pe un site dedicat mămicilor, care m-a inspirat pentru acest articol. Problema care se pune este nu de a-l încuraja, ci de a putea să-l lăsăm să fie independent şi când să intervenim pentru a stabili limite.

Năzuinţa spre independenţă se găseşte în fiinţa umană încă de la naştere, de când bebeluşul se avântă spre experienţa lumii exterioare cu ,,capul înainte’’. Deşi este dependent de părinţii lui, o mare parte din timpul acestei experienţe, cel puţin până pe la 18 ani, mostrele dorinţei de independenţă se pot remarca pe tot parcursul dezvoltării. Astfel, bebeluşul ştie când îi e foame, când îi este sete, când îi este somn şi va semnala prin plâns aceste nevoi, iar dacă mămicile vor un copil cu mecanisme de adaptare bine dezvoltate pot începe o cooperare bună cu bebeluşul lor şi punerea bazelor independenţei acestuia încă de pe acum, fără a impune un program strict.

În al treilea trimestru de viaţă, pe la 8-9 luni, bebeluşul îşi va manifesta interesul pentru hrănirea independentă sau măcar parţial independentă, pentru că nu îi va ieşi foarte bine cu manevrarea instrumentelor şi nimerirea gurii. Dacă aveţi răbdare şi cultivaţi acest spirit de iniţiativă este posibil să evitaţi eventuale tulburări alimentare datorate luptei care se poate isca, pe fondul acestei declaraţii de independenţă din partea copilului şi în acelaşi timp facilitaţi formarea deprinderii de a mânca singur şi corect.

Mersul de-a buşilea sau ridicarea în picioare ce debutează, cel mai probabil, în al doilea an de viaţă îi dau copilului un avânt deosebit în afirmarea independenţei. Acest an este destinat, în special explorării minuţioase şi a cuceririlor în planul înălţimilor. Putem să ne opunem cu clasicul nu, nu, nu sau putem să facem un compromis cu micul explorator şi să îi oferim o cât mai mare independenţă. Tot ce este al adultului devine interesant şi pentru el: cuţite, ustensile de tot felul, priză (în care încearcă să bage firul de la aspirator cum a văzut-o pe mama) şi alte lucruri.
Faceţi ceea ce e de făcut pentru siguranţa lui şi armonia familiei, iar în rest lăsaţi-l în pace. Limitaţi activităţile cu obiecte ascuţite sau periculoase, luându-le din raza lui vizuală.
În caz că îşi manifestă interesul pentru mâzgălit pereţii, spre sfârşitul celui de-al doilea an, puteţi să lipiţi coli albe pe un perete şi să îl direcţionaţi să îşi satisfacă dorinţa acolo sau puteţi să zugrăviţi un perete sau o bucată cu vopsea care se curăţă uşor. De ce există această dorinţă la copii? Pentru că acum impulsul motric este cel care le dictează comportamentul şi este foarte greu să îl aşezi pe copil pe un scaun sau chiar jos pentru a mâzgăli pe o hârtie. De aceea mâzgălitul din picioare este foarte atractiv, iar pereţii îmbie la aşa ceva. Aceste alternative, de regulă merg cu supraveghere.
Dacă al doilea an este de explorare şi exersare a cât mai multor acţiuni motrice, spre sfârşitul acestui an şi începutul celui de al treilea se ivesc zorii conştiinţei. Este perioada în care se vede începutul unui firav autocontrol la copil şi putem accelera un pic pedala educaţiei, în sensul că îi arătăm ce are voie şi ce nu are voie.

Limbajul expresiv, care se dezvoltă din ce în ce mai mult, va aduce o uşurare în comunicarea cu copilul şi o reducere a impulsivităţii. Încă nu trebuie să aveţi aşteptări foarte mari de la copilul între doi şi trei ani în ceea ce priveşte autocontrolul şi conformismul. El se va manifesta tot ca un rebel, independent de autoritatea părinţilor, fapt care poate crea frustrări acestora, pentru că deşi pricepe foarte multe lucruri şi are din ce în ce mai multe achiziţii cognitive, nu poate înceta acţiunile care lui îi fac plăcere.

Copiii inhibaţi care au nevoie de încurajare să fie independenţi, sunt acei copii care au fost deserviţi tot timpul de către cei din jur şi nu au fost lăsaţi să acţioneze. Mai sunt şi cazuri de copii introvertiţi şi timizi, care de fapt seamănă cu părinţii lor, iar aceştia au nevoie să fie încurajaţi şi iniţiaţi în diverse activităţi, însă delicat, fără o mare presiune din partea celor din jur.

În rest, independenţa se manifestă pe tot parcursul dezvoltării şi nu are nevoie de încurajare, ci are nevoie doar de o uşoară direcţionare din partea adultului spre lucruri constructive. Până la trei ani este bine să restricţionăm copilul doar în chestiunile importante pentru siguranţa lui şi pentru armonia familiei şi să-l lăsăm să exploreze, să exerseze, să tatoneze şi să înveţe prin eroare.

Comments

comments