Despre tuse şi cum trebuie să acţionăm

Tusea este unul dintre cele mai frecvente motive de prezentare la consult în practica pediatrică. Totodată, reprezintă şi una dintre cele mai mari temeri ale părinţilor, mai ales în cazul copiilor preşcolari care frecventează colectivitatea. Se pot scrie pagini nenumărate despre tusea la copil, cauzele ei, cum trebuie abordată, care sunt cele mai eficiente remedii, însă ce ar trebui menţionat de la început este că tusea reprezintă un mecanism de apărare al organismului. Este important de ştiut acest lucru pentru a înţelege de ce în majoritatea cazurilor tusea nu trebuie inhibată, pentru că neeliminarea secreţiilor duce la stagnarea acestora în căile respiratorii crescând astfel riscul suprainfecțieie bacteriene şi a complicaţiilor.

Vârsta copilului, un detaliu esenţial

Cel mai adesea, tusea este simptom uzual în cadrul virozelor respiratorii punând în scenă lezarea produsă de diverşi agenţi etiologici asupra mucoasei căilor respiratorii. Însă tusea poate fi şi un simptom important în cadrul altor afecţiuni. Când ne raportăm la tuse, este esenţial de menţionat vârsta copilului. Dacă ne referim la un copil preșcolar sau chiar copil mare, tusea este cel mai adesea expresia unei infecţii de căi respiratorii cel mai probabil virale şi va necesita o abordare simptomatică. Dacă ne referim la nou născut sau sugar sub 3 luni, tusea este un simptom cu mai mare greutate şi se recomandă ca orice copil <3 luni care prezintă episoade de tuse să fie evaluat de către medicul de familie sau de către pediatru.

Cât este normal să dureze tusea? Caracterul ei are vreo importanţă?

Tusea debutată de mai puţin de 10-14 zile se încadrează ca tuse cu evoluţie acută, în timp ce vorbim de tuse cronică/ persistentă dacă ne referim la tuse debutată de >4-8 săptămâni.

ATENŢIE: Tusea cronică se referă la tuse ce persistă de 4-8 săptămâni zilnic, fără ameliorare. Capcana în care cad cei mai mulţi părinţi e să încadreze ca tuse cronică (tuşeşte de mai bine de o lună) episoade repetate de tuse din cadrul intercurențelor respiratorii care se succed. Un copil ce frecventează colectivitatea poate prezenta până la 10 episoade de infecţii de căi respiratorii anual, fiecare episod are la bază lezarea mucoasei respiratorii de către agentul etiologic implicat (cel mai adesea virus) şi apariţia tusei. După fiecare intercurență respiratorie, tusea poate persista 2-4 săptămâni – tuse reziduală (până când mucoasa căilor respiratorii este reparată, secreţiile produse se elimină). Dacă în acest interval de timp copilul se reîntoarce în colectivitate şi prezintă o nouă intercurență respiratorie, va apărea un nou episod cu tuse suprapusă tusei reziduale (dând senzaţia de tuse care nu se mai sfârşeşte). Astfel, e important de diferenţiat tusea prelungită încadrată ca tuse cronică reală care necesită investigaţii ample pentru stabilirea cauzei, de episoade repetate de tuse secundare infecţiilor de căi respiratorii. O discuţie cu medicul (anamneza detaliată) şi precizarea de către părinte a felului în care a evoluat tusea, a modificării caracterului ei, va oferi indicii importante în stabilirea diagnosticului.

Tipuri de tuse
Este important ca părintele să poată diferenţia caracterul tusei şi posibilele modificări ale acestuia în evoluţie. Tusea cu caracter „lătrător“ este cel mai adesea expresia unei laringite acute subglotice şi este recomandată evaluarea medicală. Tusea spastică, spasmodică, în accese ce se repetă însoțindu-se de momente de apnee +/- cianoză (rămâne fără aer şi se învineţeşte) şi poate asocia şi vărsături post acces poate sugera o infecţie cu Bordetella pertussis (Tuse convulsivă). În acest caz sunt foarte importante atât vârsta copilului, cât şi statusul vaccinal al acestuia (vaccinarea pentru tuse convulsivă se face în vaccinul hexavalent în prezent la 2l, 4l, 11 l, rapel la 6 a, 14 a). Tusea productivă cu expectoraţie poate sugera, pe de o parte, o afecţiune în sfera ORL (rinoadenodite, sinuzite – la copil mai mare) sau afecţiuni ale căilor respiratorii inferioare (traheobronşite, pneumonii).
Tusea seacă, iritativă, poate sugera o iritare a mucoasei căilor respiratorii (secreţii nazale netoaletate corespunzător, expunere la poluanţi, praf, inhalarea de substanţe iritante), însă poate fi şi expresia unei alergii.
O atenţie deosebită trebuie acordată şi episoadelor de tuse debutate brutal, aparent în plină stare de sănătate, ce pot fi însoţite sau nu de tulburări de ritm respirator, acestea putând sugera aspirarea de corp străin (necesită evaluare medicală în urgenţă).
Tusea iritativă, seacă, în episoade repetate apărute în anumite contexte mai ales la copilul mai mare (preşcolar/ şcolar/ adolescent) poate fi expresia unui tic nervos. Este importantă decelarea factorului cauzator şi a contextului în care apare şi abordarea specifică (de preferat se va distrage atenţia copilului şi se va urmări dacă tusea se remite, se încearcă a nu i se atrage atenţia asupra apariţiei tusei).

Cum abordăm tusea înainte de a solicita medicul? Ce siropuri administrăm?

Deşi dorinţa părinţilor este de a opri cât mai repede tusea, trebuie înţeles că aceasta este un mijloc de apărare/ curăţare a căilor respiratorii şi că inhibarea ei, cel mai adesea, e cea mai greşită alegere terapeutică. Sunt câteva măsuri pe care părintele trebuie să le adopte la copilul care tuşeşte, măsuri ce pot fi iniţiate înainte de a solicita consultul. Copilul va fi urmărit, se încearcă surprinderea caracterului tusei, a frecvenţei acesteia, a posibililor factori declanşatori. Foarte importantă este vârsta copilului, reţinând că sugarul < 3 luni care tuşeşte necesită evaluare medicală. Prima măsură de abordat de îndată ce observăm apariţia tusei este toaletarea adecvată a căilor respiratorii. Toaletarea se face cu ser fiziologic sau diverse preparate cu apă de mare sub formă de picături sau sprayuri nazale, urmat de aspirarea secreţiilor dacă este necesar. Căile respiratorii obstruate şi cu secreţii abundente pot fi primul semn al unei viroze respiratorii şi netoaletarea adecvată a acestora poate accentua tusea. Se impune o hidratare adecvată care va ajuta şi la fluidificarea secreţiilor. În cazul în care tusea este emetizantă (însoţită de vărsături), se va încerca alimentarea copilului cu cantităţi mici de hrană şi mai des, fără a face o prioritate din hrana solidă, dar insistând pe hidratare. Duşurile/ băile călduţe repetate ajută şi la fluidificarea secreţiilor şi la dezobstrucţia căilor respiratorii pentru că atenuează tusea şi îmbunătăţesc starea generală a copilului.

În ceea ce priveşte medicaţia, nu este recomandată utilizarea siropurilor de tuse în afara unei prescripţii medicale. Administraţia Statelor Unite pentru Alimente şi Medicamente (U.S. Food and Drug Administration – FDA) şi Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor SUA (CDC) menţionează lipsa de eficienţă a siropurilor administrate pentru tuse.

În funcţie de cauza tusei, se pot recomanda tratamente specifice, uneori incluzând şi nebulizări fie cu ser fiziologicsau cu soluţie salină hipertonă (3%), fie cu substanţe medicamentoase cu efect antiinflamator pentru căile respiratorii sau bronhodilatator, însă acestea se vor administra doar la recomandarea medicului.

Când solicităm ajutorul medicului?

În general, tusea nu este o urgenţă, însă există câteva situaţii în care se impune consultul medical:
– vârsta copilului <3-6 luni. Atenţie deosebită trebuie acordată sugarului mic care tuşeşte, tusea acută fiind adesea singura expresie a unei pneumonii la această vârstă. Tusea repetată, persistentă, asociată cu alimentaţia poate fi expresia unui reflux gastroesofagian şi necesită abordare specifică;
– tusea este însoțită şi de alte simptome respiratorii: respiraţie „greoaie“, dificultate de a respira (dispnee), şuierat (wheezing), sindrom de luptă pentru aer (mişcări paradoxale ale abdomenului faţă de torace în timpul inspirului, evidenţierea spaţiilor intercostale prin retracţie costală în timpul respiraţiei sau la nivelul furculiţei sternale: tiraj, bătăi fine ale aripioarelor nazale în inspir etc.), răguşeală (disfonie). Apariţia acestor simptome impune evaluare medicală chiar şi în absenţa tusei;
– prezintă expectoraţii sangvinolente;
– tusea este frecventă, emetizantă, împiedică copilul să doarmă sau să se hidrateze;
– asociază febra înaltă.

Consultul medical în urgenţă este dictat şi de modul în care copilul tolerează tusea, de impactul pe care aceasta îl are asupra stării generale. Totodată, se vor urmări modificarea culorii tegumentelor, apariţia cianozei (coloraţie albăstruie) periorale sau la nivelul patului unghial, fiind semne de gravitate ce impun solicitarea în urgenţă a unui consult. Copilul cunoscut cu boala cronică pulmonară (fibroză chistică, bronșiectazii etc.) care prezintă tuse va necesita o abordare diferită, impunând consult de la debutului episoadelor de tuse, la fel ca şi copilul cunoscut cu malformaţie cardiacă.

În cazul persistenței tusei, o anamneză amănunţită realizată de către medic alături de un examen clinic riguros sunt cheia pentru stabilirea etiologiei şi precizarea celei mai bune abordări terapeutice. În cazul tusei acute de foarte multe ori „less is more“, astfel că supraîncărcarea copilului cu numeroase siropuri de tuse, nebulizări, poate accentua tusea, în timp ce simpla curăţare a căilor respiratorii asociată cu hidratarea adecvată şi asigurarea unui ambient cu umiditate şi temperatură optime pot duce la ameliorarea simptomelor.

Comments

comments