Dezvoltarea coordonării mână-ochi la bebeluși

Nu de puține ori ți-ai surprins micuțul încercând să prindă cu mânuța o jucărie care atârnă deasupra lui. Acesta este momentul în care bebelușii își dezvoltă coordonarea dintre ochii și mâinile lor. Este dificil pentru noi, ca adulţi, să înţelegem semnificaţia conceptului de coordonare mână-ochi pentru că luăm această abilitate ca fiind dată. Atunci când ne uităm la un obiect şi vrem să-l atingem, nu ezităm şi nu ne gândim în mod special la ce avem de făcut. Mâna noastră se mişcă în direcţia obiectului şi se strânge exact la locul potrivit. Această acţiune evidentă este rezultatul multor luni de învăţare în timpul primului an de viaţă.

Descoperirea mâinilor
În primele luni de viață, bebelușii nu sunt conștienți de faptul că mâinile lor sunt părţi ale propriului lor corp. De aceea, ei trebuie întâi să le descopere. Acest lucru se întâmplă în jurul a şase până la opt săptămâni când îşi descoperă mâinile prin atingere. Este bine să pui în mâna bebeluşului obiecte ce fac zgomot, cum ar fi o zornăitoare. Jucăriile uşoare ce pot fi ţinute de micuț şi fac zgomot atunci când sunt agitate au o importanţă mare în săptămânile care vor urma. Ele atrag atenţia bebeluşului către ceea ce ţin în mână. Acest lucru ajută la stabilirea unor conexiuni între ei şi mâinile lor. Când au învăţat să-şi aducă în mod deliberat mâinile în câmpul vizual, mâinile lor devin cele mai fascinante jucării. Nu-şi mai iau privirea de la ele, le mişcă în faţa lor, le examinează şi se joacă cu ele neîncetat.
Loviturile
După ce îşi descoperă mâinile, cei mici trebuie să înveţe cum să le folosească. Atunci când bebeluşul tău ajunge la vârsta de trei-patru luni este important să agăţi deasupra acestuia jucării ce pot fi lovite. Când stau întinşi pe spate sub o astfel de jucărie un proces interesant începe să aibă loc. Îşi vor focaliza privirea pe jucării şi se vor uita veseli la ele. În acelaşi timp îşi vor mişca mâinile sau picioarele la întâmplare până când mâna lor va atinge o jucărie şi aceasta va începe să se mişte înainte şi înapoi. După câteva astfel de lovituri reuşite la întâmplare, bebeluşii vor începe să înţeleagă că ei controlează procesul şi loviturile aleatorii vor fi înlocuite de unele din ce în ce mai deliberate. Treptat, învaţă să-şi direcţioneze mâinile şi să le ducă la obiectele la care se uită. În acest moment coordonarea mână-ochi va fi stabilită.

Atingerea și ținerea in mână a obiectelor
După ce coordonarea mână-ochi este stabilită şi s-a îmbunătăţit, vor să atingă obiectele aşa că încep să estimeze distanţa dintre ei şi obiectul pe care vor să-l atingă. Îşi mişcă ochii de la mână la obiect şi înapoi de multe ori şi doar după aceea, după ce au estimat distanţa, îşi întind mâna şi ating obiectul. Treptat, acest proces devine mai precis şi pot să-şi întindă mâna direct către obiect şi să-l atingă fără ezitare.
În jurul vârstei de cinci-şase luni, bebeluşii pot să-şi ducă mâinile direct la un obiect la care pot ajunge şi au învăţat chiar să apuce exact la momentul potrivit şi să prindă obiectul dorit. Atunci când încep să dorească să atingă obiectele şi să le ţină nu mai sunt mulţumiţi doar să se uite la ele şi este important să plasaţi obiecte care nu vor ieşi din zona la care pot să ajungă aceştia. Au nevoie de ceva ce nu se mişcă atârnând deasupra lor pentru a putea să se întindă şi să atingă jucăriile fără ca acestea să se mişte şi să le scape din mână tot timpul. În acest stadiu, jucăriile care se mişcă şi le scapă bebeluşilor pot să le cauzeze frustrare şi dezamăgire. Acum poţi să înveţi bebeluşul să atingă şi să apuce în mod deliberat obiecte. Ţine în faţa acestuia o jucărie care atrage privirea, unde poate să ajungă, şi aşteaptă cu răbdare până se întinde şi o atinge. Nu mişca jucăria mai aproape. Încearcă să ţii jucăria la o distanţă fixă şi aşteaptă cu răbdare până întinde mâna şi o atinge. Cel mic va deveni treptat mai rapid şi mai priceput la acest lucru, până când va reuşi să atingă direct jucăria. Este bine să ţii obiecte pentru ca bebeluşul să le atingă atunci când acesta se află în diferite poziţii pentru a-şi îmbunătăţii această abilitate. Poţi să agiţi o zornăitoare în zona la care el poate ajunge cu mâna atunci când acesta este întins pe spate sau pe burtică pentru ca el să trebuiască să se întindă pentru a ajunge la ea. Poţi să agiţi zornăitoarea în spatele lui atunci când altcineva îl ţine, pentru ca bebeluşul să trebuiască să se întoarcă şi să-şi întindă mâna în altă direcţie.

Din jurul vârstei de patru luni bebeluşul tău va începe să bage în gură toate obiectele pe care le are în mână. În primul an de viaţă, gura joacă un rol important în dezvoltarea sa. Cei mici examinează, explorează şi descoperă lumea cu ajutorul gurii. Mai târziu, în jurul vârstei de şase luni, mâinile se alătură acesteia şi încep să examineze obiectele pe care le ţin pentru a le atinge, lovi, freca, mângâia, strânge şi aşa mai departe. Până acum, coordonarea mână-ochi este deja stabilită şi bebeluşii pot merge mai departe să înceapă să-şi îmbunătăţească mişcările şi abilităţile motorii complexe – coordonarea ambelor mâini şi coordonarea mână-ochi care implică sarcini mai dificile. Nu uita că bebeluşul tău va învăţa aceste lucruri prin multă muncă şi practică zilnică.

 

Salteluta de joaca Gymini Safari de la Tiny Love ajută la dezvoltarea funcțiilor motorii și a simțurilor datorită activităților amuzante și atractive: jucărie pentru mâini și picioare cu lumini și muzică, zornăitoare colorată cu mărgele, 2 jucării ușor de atins (aligator și tigru), panglici colorate și jucării foșnăitoare, clopoței. Salteluța poate fi utilizată în trei moduri: ca spațiu de joacă cu margini ridicate pentru nou-născuți, ca spațiu de joacă cu arcade și ca salteluță pentru copiii care pot sta în funduleț.

Comments

comments