„E magie curată să fii în stare să iubeşti o carte“

Interviu

Este jurnalistă şi autoare de cărţi pentru copii (apropo, în curând va apărea „Oraşul Bucuria“!), se ocupă de un blog împreună cu prietena ei bună, creează jucării şi genţi frumos colorate. Însă, mai presus de toate, este mamă. Un statut care o motivează şi o inspiră să dea formă şi viaţă tuturor lucrurilor minunate din viaţa ei. Să o cunoaştem mai bine pe Cristina Tătar!

Revista „Copii şi Părinţi“: Cum te-ai apropiat de scris şi ce te-a convins să scrii o carte pentru copii?

Cristina Tătar: Scrisul este cumva a doua mea natură. Fiecare sentiment, trăire, idee, o exprim parcă mai bine în scris. Când mă aşez în faţa unei coli de hârtie sau în faţa unui laptop, am sentimentul că intru în altă lume. Acolo sunt doar eu, cu mine şi gândurile mele. Scrisul mă împlineşte mai mult decât îmi pot imagina eu însămi. Pasiunea aceasta m-a adus şi în punctul de a scrie o carte cu poveşti pentru copii, al cărei titlu este „Oraşul Bucuria“. Bine… scrisul e doar unul dintre multele lucruri frumoase din viaţa mea, pentru că „Oraşul Bucuria“ i se datorează, în cea mai mare parte, fiului meu, Tudor, cel pentru care am scris cu drag fiecare poveste. Editura care a crezut în mine şi m-a susţinut în publicarea ei se numeşte Top Publishing, iar cartea va putea fi găsită pe librariaonline.ro.

Ce te inspiră când creezi o poveste?

Inspiraţia vine din orice. Dintr-o întâmplare, dintr-o poantă, dintr-o poveste pe care mi-o spune fiul meu, dintr-o trăire a lui. De exemplu, cititorii vor găsi în cartea „Oraşul Bucuria“ o poveste despre o furnică tare urâcioasă, al cărei cuvânt preferat era „NU“. Ei bine, inspiraţia pentru această poveste mi-a venit după ce am „studiat“ împreună cu fiul meu un muşuroi de furnici, într-o poieniţă, la munte. E drăguţă, să o citiţi!

Dar atunci când creezi jucării?

Când a apărut Tudor în viaţa noastră, s-a schimbat totul. În foarte, foarte bine. Mi-am dorit mult să fac lucruri pentru el, care să îi rămână peste ani, despre care să spună: „Uite, asta a făcut-o mama pentru mine!“. Şi aşa au început, rând pe rând, să apară jucăriile. Am stat cu el acasă un an de zile şi, pentru că a fost un bebeluş căruia i-a plăcut somnul foarte mult, am avut mult timp liber la dispoziţie. Am început cu un ursuleţ, apoi a apărut un dinozaur, o caracatiţă, un pirat şi tot aşa. Acum am trecut la alt nivel. Am luat amândoi varicelă, că deh… grupa mică nu l-a afectat doar pe el, şi am fost nevoită să stau închisă în casă două săptămâni. Cum sunt o fire extrem de activă, trebuia să fac ceva, pentru că altfel înnebuneam ☺. Am zis să încerc să îmi croşetez o geantă potrivită sezonului cald. Modelul creat a avut mare succes în rândul prietenelor mele. Aşa a apărut „Macarons by Cristina Tătar“, care are şi pagină de Facebook, desigur. Am postat acolo câte o poză cu fiecare gentuţă creată şi uite că pot spune, timid, că am început un business tare mişto, care îmi aduce foarte multe satifacţii. Cred că cel mai mult din toată treaba aceasta cu jucăriile şi gentuţele este satisfacţia pe care o citesc pe chipul fiecărui client. Mă bucur tare când îi văd fericiţi.

Videoblogulcopiilor.ro este pagina ta. Care este povestea ei?

Videoblogulcopiilor.ro e tot copilul meu. A apărut şi el din prea multă dragoste, exact ca fiul meu. L-am plămădit împreună cu buna mea prietenă, Dana Bosa, care şi ea, la rândul ei, este un autor sclipitor. M-a încurajat şi mă încurajează în tot ceea ce îmi doresc să fac. La noi nu există idei bune sau mai puţin bune. Există doar idei care pot fi perfecţionate. Şi aşa, cu credinţă, multă muncă şi încredere până la cer şi înapoi, s-au întâmplat şi încă se întâmplă lucruri frumoase în viaţa noastră. În prima fază, a apărut o poveste, apoi încă una şi drumul ne-a dus până când a apărut acest site. Nu ne-am gândit nicio clipă că voi ajunge aici, iar acum, privind în urmă, ne dăm seama că drumul acesta ne-a fost sortit şi dacă nu îl urmam, negam, practic, tot ceea ce conţineam deja, ce exista în noi şi trebuia scos la lumină.

Revenind la poveştile scrise, ce aduc nou textele tale?

Cred că prima poveste a apărut din aceeaşi dorinţă ca şi jucăriile: să îi las fiului meu ceva de care să fie mândru. Şi clicul a venit când pur şi simplu nu am putut să îi citesc o poveste în care cineva suferea foarte tare. Am stat şi m-am gândit că nu ar strica nişte poveşti din care copilul meu şi toţi ceilalţi copii ar putea rămâne cu o lecţie educativă. Aşa a învăţat fiul meu, mai uşor, că e bine să avem grijă de jucării, de ce spunem „Mulţumesc!“, „Cu plăcere!“, „Bună ziua!“ sau „La revedere!“. Prin aceste poveşti învăţăm ce înseamnă empatia, sinceritatea, omenia şi bucuria. Mai ales bucuria! Poveştile sunt creaţia mea. Scriu ori de câte ori mă simt inspirată. Uneori, pagini întregi, alteori, doar o idee, iar visul meu este ca toate să fie în biblioteca celor mici. De ce le vreau aşa şi nu mă rezum doar la online? Mi-ar fi mai simplu, nu? Ei bine, m-ar bucura enorm ca şi generaţia aceasta de copii să trăiască bucuria de a citi o carte. De a o deschide, de a simţi mirosul paginilor. E magie curată să fii în stare să iubeşti o carte.

De unde îţi iei energia să faci atâtea lucruri?

Sunt un om care nu prea poate să stea… Nu mă plictisesc niciodată şi îmi ocup fiecare clipă. La serviciu, mă ţin cât pot de ocupată, pentru ca orele să treacă mai repede şi să ajung acasă la cei doi bărbaţi minunaţi care mă aşteaptă. Nici nu e greu, de fapt, să fiu ocupată. Munca în televiziune îţi consumă fiecare secundă. Acasă, în majoritatea timpului liber, stau cu familia, iar după ce adoarme cel mic ideile explodează ☺. Atunci funcţionez la capacitate maximă din punct de vedere creativ. Tot ce am acumulat peste zi, sentimente încercate, lucruri observate, se transformă în poveşti sau în texte. Iar dacă am nevoie de timp să mă relaxez, mai creez o gentuţă sau o jucărie. E metoda mea preferată de relaxare. Bine… mai trag un ochi şi la câte un film. Dacă e bun!

După ce nasc, puţine sunt femeile care găsesc timp şi pentru pasiunile sau hobbiurile lor. Cum te-a schimbat pe tine maternitatea?

Apariţia lui Tudor ne-a schimbat viaţa total. Ne-am dat seama brusc că am fost nişte nerecunoscători când spuneam, înainte de a-l avea, că suntem obosiţi. Faza asta a durat vreo trei luni. Apoi lucrurile s-au mai aşezat şi ne-am obişnuit unii cu alţii. În primele 5 luni, nu am făcut nimic altceva decât să stau cu ochii pe el. Am fost o mamă (şi încă mai sunt uneori) foarte stresată. Extrem, nebunesc de stresată! Însă, după cele 5 luni, când am văzut că respiră, că ia în greutate constant, că mănâncă bine, că totul e în regulă, mi-am dat seama că viaţa mea nu este doar despre biberoane, lapte şi scutece. Încet, încet am readus bucuriile vechi în viaţa mea. Şi nu regret deloc. Să te abandonezi ca femeie, să abandonezi tot ceea ce îţi place doar pentru că ai făcut un copil mi se pare sinucidere curată. Aceste renunţări duc la frustrare, iar apoi la nefericire. Ei bine, eu nu vreau ca fiul meu să aibă o mamă nefericită, pentru că el va prelua starea mea, iar eu nu îmi doresc în niciun caz asta. Îmi doresc un copil fericit, într-o familie fericită, un copil care să spună mai târziu „Mama mea e cea mai tare!“.

Dacă ar fi să enumeri trei lucruri importante pe care le-ai învăţat de la Tudor, care ar fi ele?

Tudor m-a învăţat atât de multe lucruri în ultimii patru ani încât acum, când mă uit în urmă, nu pot să mă gândesc la ele decât zâmbind. Au fost nişte ani în care am cunoscut o nouă formă de dragoste. Sublimă! Dacă mi-ar fi spus cineva înainte că pot iubi pe cineva aşa, i-aş fi spus că fabulează. Ei bine, nu. E un sentiment pe care n-ai cum să îl descrii în cuvinte. Apoi m-a învăţat să mă redescopăr. Sună ciudat? Vă explic. Mă plimb cu el de mână pe stradă şi îl aud spunând lucruri pe care eu le spuneam la vârsta lui. Mă recunosc când îl văd cum pune problema într-o anumită privinţă, cum reacţionează în preajma oamenilor, modul în care vorbeşte, cât e de sensibil şi bun. Tot de la fiul meu am învăţat să fiu mai răbdătoare. Am câteodată un stil mai apucat, aşa… deşi sunt ardeleancă până la ultimul fir de păr. Excepţia întăreşte regula, nu? ☺ De când sunt mamă, am învăţat să întorc pe toate părţile o situaţie înainte de a lua o decizie. Îmi place noua eu şi chiar cred că fiul şi iubitul meu m-au transformat în cea mai bună versiune a mea. Nu aş schimba nimic din ceea ce am, din ceea ce sunt. Şi poate, cel mai important, am învăţat să nu mai spun „Abia astept!“. De când suntem noi trei nu mai „Abia aştept“ nimic. Trăiesc fiecare clipă, mă bucur de ea şi las fiecare zi să îmi aducă ceva nou.

Dar trei lucruri pe care ţi-ai dori ca el să le înveţe de la tine?

Mi-aş dori să vadă mereu partea plină a paharului, să fie optimist. Mi-aş dori să aibă mereu încredere în forţele lui şi în faptul că eu voi fi necondiţionat lângă el să îi suflu în aripi şi aş mai vrea să înveţe de la mine că orice dorinţă poate deveni realitate atâta timp cât îşi doreşte acel ceva cu toată fiinţa lui. Era o vorbă foarte adevărată: dacă îţi poţi imagina, poţi realiza! Asta aş vrea să înveţe, pentru că toate acestea duc la fericire. Şi pot să mai spun ceva? Aş vrea să iubească. Şi să o facă sincer. Căci fără iubire suntem nimic!

Suntem în septembrie, iar copiii se pregătesc să meargă la grădiniţă sau la şcoală. Dacă ar fi să le spui o poveste scurtă, de câteva rânduri, celor puţin speriaţi de acest nou început, cum ar suna?

Eu ştiu că fiecare dintre voi, copii, sunteţi minunaţi, iar acum e momentul ca toată lumea să afle. Voi, cei mici, mici, aveţi şansa să vă faceţi prieteni şi să vă jucaţi împreună. La grădi e ca la un loc de joacă unde în fiecare zi învăţăm ceva nou, iar voi, cei care mergeţi la şcoală, în clasa întâi, eheee… voi sunteţi eroii mei. Acolo păşiţi într-o lume absolut magică unde, dacă vă ţineţi de treabă, veţi descoperi toate minunile acestei lumi. Ştiţi de ce e bine să mergem cu toţii la şcoală şi să învăţăm? Pentru că, cu cât ştim mai multe lucruri, cu atât descoperim mai mult, avem surprize, ne bucurăm de tot ceea ce ni se întâmplă şi astfel devenim cei mai frumoşi oameni de pe pământ. Să ştii, să înveţi, să cunoşti, să descoperi! Sunt patru cuvinte care vă vor face nişte oameni de care mami şi tati vor fi tare mândri!

Foto: Dan Nichitiu

Comments

comments