Fontanela, vitamina D și rahitismul

Este fontanela mare un semn de rahitism sau nu? Există un mit în popor conform căruia mamele și bunicile cred că rahitismul este egal cu fontanela mare. Monica Feroli, asistent medical principal în pediatrie, a vorbit pentru bebeTEIubesc.ro despre acest subiect, cât adevăr și cât nu stă în el.

Fontanela mare = rahitism?

Există un mit, într-adevăr, în popor, conform căruia mamele sau bunicile cred că o fontanelă mare la bebeluşi este un semn de rahitism. Ce este fontanela, de fapt? Este spaţiul pe care natura l-a lăsat între oasele craniului. Ele sunt în număr de patru (în faţă, în spatele capului, în părţile laterale). Atunci când copilul se pregăteşte să vină pe lume, trebuie să treacă prin canalul vaginal, care are o dilataţie de 12, 13 cm. Imaginaţi-vă că un craniu de copil, cu un diametru de 31, 33 cm, este nevoit să îşi facă loc prin acest spaţiu mult mai îngust. Ei bine, în momentul în care trece prin canal, toate oasele capului sunt moi, nesudate între ele, se pot suprapune şi înghesui de-a lungul acestui proces tocmai pentru a-şi face loc. Pe măsură ce bebeluşul creşte, oasele craniului se măresc şi încet, încet se vor suda între ele, urmând ca spaţiul dintre osul frontal şi oasele parietale să se închidă cu timpul. O fontanelă care a fost mare la naştere se va închide, în mod logic, mai încet, până la vârsta de 1 an, 1 an şi jumătate. Dacă, în schimb, este mică la naştere, se va închide mult mai repede, adică la 3, 6 luni. În concluzie, în cazul în care copilul s-a născut cu o fontanelă mare, asta nu înseamnă că este rahitic sau că are o lipsă de calciu.

Importanţa vitaminei D

Apropo de rahitism, ce trebuie să facă mămicile? În ultima perioadă, se dă un credit din ce în ce mai mare vitaminei D, răspunzătoare de depunerea şi fixarea calciului în oase. Prin urmare, în lipsa acestei vitamine, calciul se depune şi se fixează mai greu. Se recomandă, aşadar, copiilor vigantolul – în jur de o mie de unităţi de vitamina D începând cu ziua a şaptea, a zecea, a paisprezecea, în funcţie de prescripţiile medicului pediatru şi de hotărârea părintelui. Recomandabilă este, însă, administrarea din a doua săptămână de viaţă. Vigantolul se administrează până la vârsta de doi ani, zi de zi, indiferent de anotimp, vară sau iarnă, iar după doi ani se continuă tratamentul în sezonul rece. În momentul în care copilul poartă bluze cu mâneci lungi şi soarele nu-l mai bate, pentru a sintetiza singur vitamina D, se asigură acest supliment. Dacă poartă bluze cu mâneci scurte şi, în consecinţă, soarele intră în contact cu pielea, putem scădea cantitatea de vitamina D.

Vitamina D

Popoarele nordice, care consumă foarte mult peşte, în dieta lor existând săptămânal două, trei zile cu peşte, au un alt aport de vitamina D comparativ cu popoarele care nu consumă peşte decât în anumite situaţii sau cu diverse ocazii. Se spune că vitamina D are un rol important în creşterea imunităţii. De aceea există medici pediatri care recomandă, când copilul suferă de o viroză de exemplu, o creştere uşoară a cantităţii de vitamina D pentru o perioadă scurtă, de 2, 3, 5 zile. Deci, pentru o perioadă scurtă, se pare că vitamina D are un rol mai important în imunitate decât vitamina C, cum se credea până demult.

Surse de vitamina D

Vitamina D se găseşte în ficat de viţel, peşte (somon, sardine, ton, hering, macrou), gălbenuş, lactate nedegresate, cereale, nuci, mere. În sezonul cald, se recomandă expunerea la soare, cel puţin 15 minute pe zi, în afara orelor când temperatura este foarte ridicată (între 11-16) şi cu „arsenalul“ potrivit: pălărie, apă, cremă solară.

Rahitismul: ce este şi de ce apare

Rahitismul este o consecinţă a unei tulburări de mineralizare a osului şi apare la un organism în creştere. Cauza cel mai des întâlnită este deficitul de vitamina D (rahitismul carenţial). Există, însă, şi alte cauze care duc la apariţia rahitismului, unele dintre ele de ordin genetic. La bebeluşi, atunci când apare, rahitismul este carenţial, iar la copiii de peste 1 an, sechelar. Rahitismul sechelar presupune o deformare a oaselor în timpul perioadei de sugar, asupra cărora nu s-au făcut intervenţii terapeutice. Necesarul zilnic de vitamina D este între 500 şi 1000 de unităţi pe zi (1-2 zi), care variază în funcţie de ritmul de creştere, anotimp (prezenţa soarelui), vârstă, afecţiuni medicale asociate (ex: tulburări de absorbţie la nivel intestinal). Copiii cei mai predispuşi riscului de apariţie a deficitului de vitamina D sunt, în principal, cei care locuiesc în regiuni cu soare puţin (în zonele nordice, ei compensează prin consumul de peşte), cei care nu ies afară, privându-se astfel de contactul cu soarele, copiii cu o dietă vegetariană şi copiii cu intoleranţă la lactoză (substanță organică dulce, extrasă din lapte). Intoleranţa ereditară la lactoză se întâlneşte destul de rar şi este o consecinţă a unui deficit congenital de lactază (enzima care transformă lactoza în glucoză și galactoză). Se manifestă de la naştere, iar simptomele sunt diareea şi vome declanşate de lapte.
Surse: bebeTEIubesc.ro, pediatrucluj.ro, sfatulmedicului.ro

Comments

comments