Gripa, tratată prin homeopatie

 

sfatul-medicului-februarie-2014-2

Gripa este o afecţiune virală sezonieră care se manifestă cu debut brutal prin simptome violente, precum febră mare, dureri musculare, dureri de cap, nas înfundat, usturimi ale gâtului, nasului şi ochilor, alături de o stare generală alterată.
Netratată, gripa se poate vindeca spontan sau poate determina complicaţii serioase sinuzale, otice sau bronho-pulmonare. De aceea este mai prudent să nu tratăm gripa cu indiferenţă şi să aplicăm încă de la primele semne de boală un tratament adecvat, capabil să ajute organismul să lupte eficient.
În afară de măsurile generale cunoscute de toată lumea, vă propunem în acest material să discutăm despre tratamentul homeopatic al gripei.

De ce tratament homepatic?
După un episod gripal sistemul imunitar rămâne slăbit, determinând astfel apariţia unor recidive infecţioase serioase în sfera ORL.
Tratamentele uzuale utilizate, nu susţin sistemul imunitar, lăsându-l la fel de slăbit. În plus, contraindicaţiile, efectele adverse şi reacţiile secundare, vor determina apariţia unor alte afecţiuni. Să nu uităm femeile însărcinate sau mamele care alăptează. Să nu uităm copiii mici şi bătrânii cu multe alte boli care nu suportă medicamentele uzuale.
Vaccinarea antigripală nu oferă o protecţie sigură împotriva sindroamelor virale care însoţesc gripa. Nu de puţine ori s-au raportat fenomene de fragilitate imunitară în faţa sindroamelor virale de însoţire la persoanele vaccinate antigripal.
Avantajele tratamentului homeopatic
Tratamentul homeopatic, aplicat de la primele semne de boală, are un efect rapid.
Nu depinde de tipul/tulpina de virus implicat în boală.
Nu are contraindicaţii, efecte adverse sau reacţii secundare.
Sprijină sistemul imunitar în lupta sa şi evită fragilizarea acestuia după boală, prevenind astfel recidivele.
Tratament homeopatic
Este foarte important să se intervină de la primele semne de boală.
Medicamentele homeopatice sunt medicamente unitare (care au o singură substanţă) şi medicamente complexe (care au mai multe substanţe).

 

Ca medicamente homeopatice unitare, se pot utiliza cu succes medicamente precum:

1) Aconitum nappellus: debut brutal, febră mare, fără transpiraţie şi agitație;
2) Bryonia: febră, piele uscată, mucoase uscate, dureri musculare la mişcare, tuse uscată, răguşeală;
3) Eupatorium: dureri musculare, dureri ale ochilor, tuse uscată;
4) Gelsemium: febră mare, dureri musculare şi dureri de cap, astenie mare;
5) Ipecacuanha: tuse umedă în chinte cu senzaţia de apăsare pe piept;
6) Phosphorus: febră mare, stare de agitaţie urmată de astenie marcată, atingere pulmonară;
7) Belladonna: febră oscilantă, gât şi urechi roşii, mucoase uscate, astenie sau agitaţie;
8) Oscillococcinum: stare gripală incipientă.

 

SFAT

Medicamentele complexe frecvent recomandate de Dr. Cadar sunt:
1) Influcid
Conţine toate medicamentele unitare eficiente: Aconitum + Bryonia + Eupatorium + Gelsemium + Ipecacuanha + Phosphorus.
Are o acţiune rapidă şi eficientă nu numai în gripă dar şi în alte sindroame gripale de însoţire. Diluţiile mici utilizate determină ca efectul să fie rapid: 2-4 zile şi definitiv. Oricum, tratamentul trebuie făcut 7 zile. Nu are zaharoză, deci poate fi utilizat fără grijă şi de către diabetici.

2) Paragrippe
Are în compoziţie medicamentele utile: Arnică + Belladonna + Eupatorium + Gelsemium + Sulfur.
Diluţiile mari cer ca administrarea să fie făcută strict în sens homeopatic.

Schema utilizata de Dr. Cadar cu rezultatele cele mai rapide este:
Influcid alături de Extract din muguri de coacăz negru şi Soluţie nazală decongestivă.
Efectele pozitive apar în 24-48 de ore şi în 4-5 zile, majoritatea pacienţilor sunt vindecaţi. Important însă este faptul că majoritatea pacienţilor nu mai fac recăderi virale în sezonul de vârf al virozelor.

Comments

comments