„Ilinca, te iubesc la infinit plus unu, dragostea mea!“

cu-tati-noiembrie-2016

Iată un interviu-declarație de dragoste, din partea unui tătic, Bogdan Tudor, pentru fetița lui Ilinca, un tătic care a învățat ce înseamnă cu adevărat să mergi mai departe atunci când lucrurile din realitate nu coincid 100% cu cele din vis, dar care au în miezul lor bucuria și miracolul de a fi părinte.

Revista „Copii şi Părinţi“: Cum ai reacţionat când ai primit vestea că fetiţa ta se va naşte prematur?

Bogdan Tudor: Nu a fost o veste, ci mai mult o surpriză. Ştiam din primul trimestru că sarcina nu va ajunge la final, încercam doar să prindem momentul cel mai bun pentru ca fetiţa noastră să vină pe lume. Din acest punct de vedere pot spune că am fost foarte norocoşi, pentru că Ilinca a ales momentul potrivit. Ca sentiment,  aveam în permanenţă o teamă – dacă va fi bine, dacă va respira singură, dacă s-a dezvoltat suficient… Nu a fost uşor.

Care au fost momentele cele mai dificile prin care ai trecut, cu care nu ai fost obişnuit şi cu care a trebuit să te înveţi și cum le-ai gestionat?

În clipa în care s-a născut, am primit, odată cu ea, şi o foaie cu „instrucţiuni de utilizare“. 🙂
Ne-au pus-o în braţe şi ne-au urat multă sănătate cu zâmbetul pe buze, pentru că, deh, şi noi zâmbeam. 🙂 Nimic nu a fost uşor, fiind primul şi singurul copil, pentru moment. Te pregăteşti moral înainte, îţi faci planuri, visezi cai verzi pe pereţi, aranjezi în mintea ta platoul de filmat, aşezi pe ele personajele, le pui costumele imaginate şi, când dai nas în nas cu realitatea, realizezi că nimic din scenariu nu se potriveşte. Totul a fost greu pentru că totul se poate schimba dintr-o dată în clipa în care lângă tine mai apare un suflet. Oricât de instruit ai fi, când eşti faţă în faţă cu el, nu prea ştii chiar din prima cum să reacţionezi. Iar faptul că e şi prematur adaugă greutate situaţiei, o face şi mai dificilă. În concluzie, aş avea o listă întreagă cu „momente dificile“, doar că eu am învăţat că trebuie să mergi înainte, pentru că doar aşa o ajuţi să fie ea însăşi o învingătoare în fiecare zi.

Când ai putut s-o ţii în braţe pe Ilinca pentru prima dată, cum a fost sentimentul?

Eu am fost primul care a văzut-o după naştere. Era în incubator, avea un pampers care părea cât ea de mare, slăbuţă, cu urechi mici şi mototolite ca o foaie de hârtie. Mereu le rugam pe doamnele asistente să le îndrepte. 🙂 Râdeau copios ca răspuns şi îmi spuneau că degeaba făceau asta (mi-a luat ceva timp să înţeleg, dar tot nu mă puteam abţine să nu le rog să le îndrepte). Relaţia noastră, timp de o lună, s-a raportat doar la vorbit, îi vorbeam mult… Cât despre clipa în care am ţinut-o prima dată în braţe, a fost magic, minunat, fantastic, strălucitor. Pot continua, am multe cuvinte… 🙂 Cu toate astea, tot nu aş putea descrie exact ce am simţit când am ţinut-o pentru prima dată în braţe. De-atunci datează şi prima noastră poză împreună.

Ce te-a determinat să lupţi? Te-ai fi putut lăsa învins…

Nu m-am gândit nici o secundă la acest aspect, aşa am simţit şi aşa simt. Voi fi lângă copilul meu pentru totdeauna. Ai nevoie de o legătură puternică în cuplu, pentru că în aceste cazuri, greul adevărat este dus de mamă. De aceea, se pot isca discuţii sau neînţelegeri. Dar eu şi soţia mea am fost o echipă, am luat startul toţi trei foarte bine şi aşa vrem să o ţinem şi mai departe.

Cum este acum, la 4 ani şi jumătate, fetiţa ta?

Este magică, creşte pe zi ce trece, se schimbă, mă uimeşte de fiecare dată când o văd. Îi place să facă mai orice – să stea cu copiii, să se joace, să danseze. Dacă ar fi după ea, s-ar juca nonstop şi ar mânca numai din picioare. Este foarte răsfăţată şi o iubesc enorm. Încerc uneori să mă impun, să fiu mai dur în privinţa unor lucruri pe care le face – de-aici şi micile certuri – numai că nu îmi iese întotdeauna. Sfârşim prin a ne împăca. Nu ştiu dacă e bine sau nu, însă pentru mine ea este un copil echilibrat şi cred că ştie ce este cel mai bun pentru ea, aşa că nu îmi rămâne decât să o urmez pe drumul său pe care, de multe ori, mi-a arătat că îl cunoaşte.

Ce a luat de la tine?

Tot. :)) Este o întrebare pe care mi-au pus-o mai multe persoane. Nu ştiu, chiar nu ştiu. Are câte puţin din fiecare şi îmi doresc să aibă cât mai multe bune din fiecare. Sunt sigur că îşi va modela propria personalitate în viitor şi de-abia aştept să fac parte din acest episod al vieţii ei.

Dar de la mama ei?

Buzele, nasul, degetele, încăpăţânarea. 🙂

Ce sfaturi le-ai da taţilor care trec printr-o situaţie similară?

Să creadă în copilul lor, pentru că uneori cei mici ştiu şi simt mai bine decât noi drumul. Răbdare, multă răbdare şi să nu renunţe la speranţă. Evit în general să dau sfaturi, deoarece fiecare familie are povestea ei. Ce pot spune este să îi iubească, să le ofere suportul, să le creeze un mediu plin de dragoste şi liniște. Cineva spunea că dacă „un tată se implică, şi mămica va fi liniştită, iar o mămică liniştită nu poate avea decât un copil liniştit“.

Cum ai aflat de Organizaţia „Salvaţi Copiii“?

Am aflat de Organizaţia „Salvaţi Copiii“ de pe incubatorul Ilincăi, scria pe el, iar din discuţiile cu cadrele medicale de la Cantacuzino am aflat cu ce se ocupă Organizaţia. Acum, când aud „Salvaţi Copiii“, îmi amintesc de prima întâlnire cu fetiţa mea, de zâmbetul şi de sentimentul pe care l-am trăit.

Imaginează-ţi că, atunci când va învăţa să citească, Ilinca va da peste acest interviu. Dacă ar fi să-i laşi aici un mesaj, cum ar suna el?

Ilinca este eroina mea şi i-aş cânta ce îmi cântă ea mie: „Eu pot, eu sunt magician/ Eu pot, eu sunt magician…“. Şi, bineînţeles, aş adăuga: „Te iubesc la infinit plus unu, dragostea mea!“.

 

Donează şi tu la 8844! Doar împreună putem să le oferim copiilor născuți prematur un start mai bun în viață! În 2016, Salvați Copiii își propune să doteze încă 29 de maternităţi cu echipamente moderne destinate îngrijirii nou-născuţilor. Până acum, Salvaţi Copiii a dotat 58 de maternităţi cu aparatură modernă, necesară supravieţuirii copiilor născuţi prematur sau cu greutate mică la naştere, ajutând anual 18.000 de copii să trăiască. Cu un simplu SMS, la 8844, cu textul „SALVEZ“, le poţi da o şansă la viaţă. SMS-ul reprezintă o donație lunară în valoare de 2 euro – mai puţin decât un suc la o terasă sau o masă de prânz. Toți banii strânși astfel se vor duce către dotarea maternităților din România cu aparatură medicală modernă. Până în prezent, s-au trimis peste 37.000 de SMS-uri la 8844 către Salvaţi Copiii.

Comments

comments