„Îmi doresc să fiu fotograf, nu un pozar clasic“

Mirela Mihaela Lungoci sau Mia, cum îi spun prietenii (de unde și numele studioului, Mia Photo), este pasionată de fotografie. Nu, nu este o afirmație gratuită, o să vă convingeți după ce veți citi interviul cu ea. Tot ea ne mai povestește despre munca din spatele unui shooting foto – de la intrarea în stare, relaționarea cu subiectul, până la editarea de după realizarea imaginilor și emoția așteptării feedback-ului. Mia este și mamă, are două fetițe, un „rol“ care a inspirat-o enorm când a început să se specializeze în fotografia de familie.

Revista „Copii şi Părinţi“: Ești fotograf de familie. Ce include, mai exact, fotografia de familie?

Mirela Mihaela Lungoci: Fotografia de familie include în special sesiuni foto de maternitate (graviduțe), sesiuni foto cu nou născuți, bebeluși (6 luni, 10 luni, 1 anișor). În categoria sesiuni foto cu bebeluși intră și Sesiune Foto Smash the Cake – unde cererea este foarte mare. Și ar mai fi ședințele foto cu copii de diferite vârste. Pictorialele pot fi făcute outdoor (mai puțin cele cu nou născuți) sau în studio. Deși dețin un studio dotat cu toată aparatura și recuzita necesare fotografiilor cu copii până în 2 ani și graviduțe, dacă vremea permite, recomand realizarea lor afară, pentru că în mijlocul naturii, cei mici se pot juca în voie, furnizând astfel cele mai dulci zâmbete și emoții.

Cum e să fotografiezi copii?

Să fotografiezi copii este magic, pentru zecile de minute cât te conectezi cu ei, te simți tânăr, viu, îți furnizează o energie și o poftă de viață fantastice. Râdem împreună și mă trezesc râzând singură când editez anumite cadre, sunt molipsitori! Am fotografiat copii cu vârste de la 7 zile de viață până la 15 ani. Perioada ideală pentru nou născuți este între 8 și 15 zile, după aceea devin mai alerți, nu mai sunt la fel de somnoroși, apar colicii etc. O vârstă pe care nu o recomand pentru ședințe foto este între 20 de zile și 4 luni și jumătate – îi fotografiez preponderent la botezuri și, din experiența cu ei, nu rezistă la mai mult de câteva cadre. Îi sfătuiesc deci pe părinți să programeze shootingurile după 4-5 luni, chiar puțin mai târziu, când stau în funduleț. Cu unii te conectezi ușor, mai ales cu cei între 6 luni și 1 an – 1 an și 5 luni – sunt de obicei curioși, se amuză la orice mutriță, te urmăresc cu privirea și, datorită motricității încă nedezvoltate, stau în funduleț furnizandu-ți cele mai dulci zâmbete, sunt foarte carismatici. Și în studio e ușor de lucrat cu ei – stau liniștiți în fundalurile de 2 m lățime și se lasă mutați din coș în scaun, îmbrăcați cum ne dorim. Copiii peste 1 an și 5 luni, care încep deja să meargă, să descopere, își dezvoltă personalitatea, sunt mai greu de fotografiat, însă când îi prinzi în cadru sunt de o expresivitate fantastică. Pentru ei recomand sesiunile foto outdoor, tocmai pentru a-i lăsa să se exprime în voie și a nu-i enerva ținându-i în decorul de studio. Chiar fetița mea cea mare spunea tuturor, vara, că mami are studioul afară, s-a mutat cu seviciul în natură și că acolo sunt mulți copaci, frunze, iar pe lac se plimbă rățuștele (sesiunile foto outdoor le realizez 99% în Grădina Botanică, mă ajută faptul că nu este aglomerată, găsesc culoarea, textura, lumina pe care o doresc și nu este disponibilă în general în parcuri).

Ți s-a întâmplat să lucrezi cu copii care nu au vrut să stea la poză?

Foarte des aud îi aud pe părinți spunând: „Mia, mi-aș dori o ședință foto cu copilul, dar să știi că nu prea stă la poze, nu știu dacă reușim ceva cu el!“. La început, recunosc, mă panicam puțin, mai ales când eu aveam copil până într-un an și stătea la poze. Apoi, de când m-am lovit de toate etapele din fotografierea copiilor după 1 an și 5 luni, cu modelul propriu, nu mă mai sperie nimic! Am avut posibilitatea să exersez pe cel mai imposibil copil de fotografiat, copilul meu. Cine vedea fotografiile pe care i le făceam, avea impresia că e modelul perfect. Ajungeam să trag 200-300 cadre ca să am o imagine bună. Alerga, se strâmba, mă evita. Mergeam cu ea în parc, luam aparatul și exersam setări pentru că schimba unghiurile continuu și, bineînțeles, situațiile de expunere. Lucram doar cu aparatul foto pe modul manual să setez/resetez/exersez, astfel încât să pot ajunge să spun „Nu mă sperie nimic în materie de lumină!“. Copiii oricum ajunseseră să nu mă mai sperie nici unul. Vedeam părinți oarecum rușinați că mă tot alerga cea mică, dar se relaxau când le povesteam întâmplări cu ea. Dacă fetița cea mare, Elia, a fost modelul imposibil (căreia îi mulțumesc, pentru că altfel nu ajungeam să fotografiez ca azi), fetița cea mică, Ania, deși are 2 ani și jumătate, încă este modelul perfect. Îi place să pozeze, să testeze recuzita, adoră scăunelele din studio, își pune bentițe, rochițe, se așază singură pe fundal și zâmbește galeș. Având studioul amenajat într-una din camerele apartamentului cu 4 camere unde locuim, de mică îmi cere să intre în studio să facă poze, să se joace cu recuzita și să se îmbrace în romperele din dantelă. Elia, în schimb, nu deschidea ușa studioului de frică să nu o pun să pozeze.

Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, o fotografie bună de copil?

Din punctul meu de vedere, o fotografie bună cu un copil sau o fotografie bună de familie trebuie să întrunească 3 elemente. În primul rând, să transmită emoție, când o privești, să te facă să rămâi cu ochii pe ea câteva secunde, apoi să fie realizată tehnic corect – focusul să fie clar și expunerea corectă. Nu poți spune că există „fotografia perfectă“ sau „cea mai bună fotografie“, însă fără cele trei componente bifate, eu nu predau o fotografie clientului. Pentru mine nu există fotografie, emoție, fără cele două elemente tehnice. Cred că toți suntem capabili să facem fotografii frumoase, să surprindem emoții, dar nu toți reușim să fim și tehnic la același nivel. Aici intervin fotograful profesionist și diferența dintre fotografi și prețurile practicate pe această piață. Recunosc că la fiecare ședință foto sau eveniment predat, am emoții până primesc feedback. Deși întotdeauna am primit recomandări chiar înainte să livrez materialele finale, datorită colaborării din ziua sedinței/ evenimentului, modului de lucru cu copiii, aștept și părerea finală. Munca de fotograf nu se încheie după ce ai terminat de fotografiat. Urmează multe ore de editare, trebuie să prinzi momentul în care să simți fotografia, lumina, culoarea, iar toate acestea le treci prin filtrul propriu. Stilul meu de editare este cât mai natural, iar naturalul, de cele mai multe ori, este cel mai greu de editat. Nu doresc să aplic un filtru presetat peste toate imaginile și gata, am terminat. O bibilesc pe fiecare în parte, pentru că o mișcare de aparat de câțiva centimentri te duce în altă stare tehnică și trebuie sincronizat totul. Iar când am un feedback-uri de genul „Wow! Cum suntem așa de frumoși?“ sau „Wow! Cum ai reușit să surprinzi așa privire, parcă ai extras-o din sufletul lui“ ori, după un botez, „Nu știu la ce botez ai fost tu, dar parcă al nostru nu a fost așa reușit ca în imaginile tale!“ – asta îmi dă putere să privesc frumos înainte și să mă bucur din tot sufletul de jobul meu minunat!

Mai știi câte fotografii le-ai făcut Eliei și Aniei?

Am pierdut de mult numărul fotografiilor pe care le-am făcut fetițelor mele. Erau momente când, la 2-3 zile, le făceam o ședință foto. Și, deși au un număr impresionant de poze, apelăm anual la un fotograf profesionist pentru o sesiune foto de familie, în care să fim toți 4, să ies și eu din spatele aparatului și să intru pentru câteva zeci de minute în pielea subiectului fotografiat. Recunosc că mă ajută mult asta, îi înțeleg și colaborez altfel cu părinții, când știu și cunosc presiunea momentului pentru ei.

Ce au moștenit de la tine și ce de la tati?

Deși sunt aceeași zodie, născute în aceeași lună la exact 3 ani distanță, piticele mele sunt foarte diferite. Două leoaice cu personalitate! Cea mare, Elia, este energică, genul de copil care se face remarcat, vorbește mult în public, pentru ea viața este o piesă de teatru, trece de la comic la dramatic în câteva minute. Are o memorie fantastică și îi place să fie în centrul atenției. Mezina de 2 ani și jumătate, Ania, este genul de copil timid, căruia, prin felul lui de-a fi, nu îi poți refuza nimic. Întoarce situațiile în favoarea ei astfel încât să fie în centrul atenției, însă fără să impună. Foarte isteață și cu un vocabular foarte bine dezvoltat de mică! Luate individual, sunt minunate, dar împreună sunt fantastice. Se iubesc enorm, cum nici nu visam vreodată. Pot număra pe degete episoadele de ciondăneală între ele, se completează reciproc, iar mezina vede în surioara mai mare un guru (ceea ce o măgulește extraordinar). Și, ca să îți răspund la întrebare, pot spune că doar fizic cea mare seamănă cu tati și cea mică cu mine, caracterele lor fiind însă un mix între noi. Le lăsăm să se dezvolte încercând să nu ne punem prea mult amprenta personală.

Ce proiecte pregătești în viitorul apropiat?

În primul rând îmi doresc să fiu sănătoasă, să mă țină spatele și articulațiile (fotografierea copiilor implică mult efort fizic, stai în poziții în care nu ai visat că vei sta, solicită intens atât mușchii, cât și articulațiile). După o sesiune de nou născut, ce durează în jur de 4 ore, primul lucru pe care îl vezi este patul. În al doilea rând, mi-aș dori să găsesc studioul ideal – poziționare, spațiu, lumina care să-mi ușureze munca în editare. Dar cum ador shootingurile în aer liber, recunosc că de aceea nici nu am investit prea mult în căutarea lui. Și, nu în ultimul rând, îmi doresc clienți la fel ca până acum, cu care să reușesc crearea unei conexiuni frumoase, pentru că fotografia este o artă ce are nevoie de viață, interacțiune, emoție, culoare, iar toate acestea vin din suflet. Dacă nu simți, nu poți crea imagini care să vorbească de la sine. Îmi doresc să fiu fotograf, nu un pozar clasic.

Comments

comments