Încurajează respectarea regulilor

copil-32

Iată-te la începutul unei noi aventuri, cea în care va trebui să îţi convingi copilul că nu este centrul universului. Cum să-i permiţi să înflorească, să-şi afirme caracterul şi totodată să înveţe să-şi amâne câteodată plăcerea pe mai târziu? Vei reuşi, având de la el aşteptări realiste. Acelea care sunt în acord cu dificultăţile, calităţile şi punctele lui slabe. Pune în aplicare metodele ce vor fi prezentate mai jos, de îndată ce comportamentul copilului tău te nemulţumeşte, dar fă-o comunicând, dialogând, nu ordonând, şi va fi un joc în care el va învăţa alături de tine, regulile vieţii.

Vreau totul! Acum! – Învaţă-l să-şi amâne dorinţele!

David, 4 ani, nu înţelege de ce unele dintre dorinţele sale îi sunt satisfăcute imediat, iar altele nu. Iar când mama lui refuză într-o zi să-i deschidă televizorul, el urlă: “Vino aici imediat!” Apoi, cum ea nu îl ascultă, se năpusteşte asupra ei şi o loveşte cu piciorul. Derapajul lui David este serios şi necesită o intervenţie fermă. Mama lui îi spune, privindu-l drept în ochi, că un copil are dreptul să fie nemulţumit, dar nu are dreptul să lovească sau să le dea ordine părinţilor lui. Îl conduce pe scară, unde va trebui să rămână aşezat pe o treaptă, până când se calmează. Când criza lui David se va încheia, mama îi va explica diferenţa dintre nevoile şi dorinţele lui. Dacă are nevoie să facă pipi, ea o să vină imediat să-l ajute să deschidă uşa de la baie; însă dacă va avea chef de joacă, n-o va putea face decât dacă mama nu este prea ocupată. Conversaţia se transformă într-un joc în care mama îi dă mai multe exemple. David începe să distingă clar între diferitele grade de necesitate şi acceptă de acum înainte să aştepte, fără să facă tărăboi.
Este bine de evitat formule precum “Ai văzut ce ai făcut?” sau “Mă dezamăgeşti!”.
Iar mesajele pe care este bine să i le transmiţi sunt: “Vreau să încetezi să…” sau “Ştiu că eşti supărat, dar nu vreau ca tu să…”
Este foarte util să-l înveţi pe copil să facă diferenţa între nevoile urgente, când părinţii intervin imediat, şi dorinţe pe care aceştia nu le vor satisface decât dacă le găsesc rezonabile. Copilul învaţă astfel să-şi stăpânească nerăbdarea.

Când spui Nu, nu rămâne! – Exprimă-ţi clar interdicţiile!

Tatăl gemenilor Ionuţ şi Matei, 5 ani, face o prăjitură cu ciocolată şi le dă voie acestora să termine ciocolata topită din castron. Cunoscându-i bine, le reaminteşte doar că nu trebuie să plece din bucătărie până nu s-au şters bine, nici să alerge şi apoi să se hârjonească pe canapea. Dacă nu, nu vor primi prăjitură la ora gustării. Dar, cinci minute mai târziu, ei sar deja în sus pe canapea, mânjiţi de ciocolată. “Când spun nu, nu rămâne!” spune tatăl, cu severitate. Aşadar nu veţi primi prăjitură la ora gustării. Ionuţ şi Matei sunt furioşi, şi în timpul gustării le curg lacrimi în iaurtul care a înlocuit prăjitura! Seara, copiii s-au potolit, iar Ionuţ îi povesteşte mamei sale cele întâmplate. Se pare că vorbele l-au impresionat mai mult decât pedeapsa în sine. El îi explică mamei, că atunci când tata spune faimosul său “când zic nu, e nu!”, aşa trebuie să faci! Matei confirmă imitând cu respect intonaţia gravă a mustrării tatălui, în timp ce părinţii îşi ascund zâmbetele cu şerveţelul.

Să te ţii de cuvânt este un lucru esenţial, când vrei să îţi faci copilul să înţeleagă o interdicţie. În ceea ce priveşte pedepsele, oricât de uşoare ar fi, ele sunt în general ineficiente. Când sunt prea severe, declanşează frecvent dorinţa de răzbunare şi îi formează o părere proastă despre sine, făcându-l să se simtă respins sau rău.

Testat şi aprobat:  Izolarea

Nu obliga un copil pus pentru prima oară la colţ, să rămână prea mult timp izolat. Câteva minute sunt suficiente ca să-l faci să înţeleagă, la început, cum stau lucrurile: te iau de mână > îţi cer să rămâi aşezat la colţ > tu îmi spui când te simţi în stare să te întorci.
– Dacă refuză să stea aşezat, fă această primă experienţă la foc rapid, ţinându-l câteva secunde imobilizat, astfel încât să înţeleagă ce aşteptări ai de la el… data viitoare.
– Izolarea nu trebuie resimţită ca o umilinţă. Copilul trebuie să stea confortabil. Trebuie să se gândească la ce ar fi trebuit să facă pentru a nu ajunge acolo.
– Asigură-te că micuţul nu îţi poate capta atenţia din colţul lui, făcând pe clovnul, deoarece, în acest scurt răgaz de timp, nu trebuie să aibă nicio posibilitate de a se amuza.
– Să izolezi un copil trimiţându-l în camera lui şi închizându-i uşa nu este indicat, deoarece se poate angaja într-un joc, uitând repede motivul izolării. De asemenea poate să se enerveze şi să-şi strice jucăriile, caz în care va trebui să intervii şi el va beneficia din nou de atenţia ta.

 

Asigură-te că intervii întotdeauna în acelaşi fel şi cu aceleaşi cuvinte când copilul nu se poartă frumos. Regulile clare şi bine înţelese îi dau sentimentul siguranţei. Evită de asemenea, repetiţiile. Copiii sunt mai puternic marcaţi de un singur “nu” hotărât, decât de mai multe ameninţări.

 

Sursă: Ghidul părinţilor, Autoritatea parentală, Madeleine Deny, Editura Corint.

Comments

comments