Infecţiile de tract urinar la copil

Infecţiile de tract urinar (ITU) reprezintă un grup de afecţiuni caracterizat prin inflamaţia de cauză infecţioasă a tractului urinar şi/ sau a ţesutului renal. În funcţie de localizarea infecţiei, putem vorbi de infecţii joase (care afectează organele de colectare, depozitare, transport al urinii – cistite, uretrite) şi infecţii urinare înalte (afectarea rinichiilor – pielonefrite).
Infecţiile de tract urinar în copilărie reprezintă o problemă de sănătate extrem de importantă deoarece, depistate precoce şi tratate corespunzător, se vindecă în general fără sechele (cu excepţia cazurilor în care există o malformaţie/ anomalie renourinară preexisentă), însă nediagnosticate sau netratate corespunzător acestea pot produce leziuni/ cicatrici renale, mai ales la copiii cu vârsta sub 6 ani.

Cât de frecvente sunt infecţiile urinare în copilărie?

Fiind corelate cu o serie de factori predispozanţi, infecţiile de tract urinar sunt o problemă de sănătate relativ frecvent întâlnită în pediatrie. Incidența variază în funcţie de sex şi vârstă. Astfel, se estimează în SUA o incidenţă de 2,4-2,8 % cu o frecvenţă mai mare în special în primul an de viaţă. Studiile arată că până la vârsta de 11 ani, aproximativ 3% din fete şi 1% din băieţi au o infecţie de tract urinar, iar raportat la primii doi ani de viaţă, 8,1% din fete, respectiv 1,9% din băieţi prezintă simptomatologie sugestivă pentru ITU. Fetele au uretra mai scurtă şi mai apropiată de anus, prin urmare, contaminarea pe cale ascendentă cu bacterii din tractul digestiv este mai uşor de realizat. Totodată, studiile arată că 17% din sugarii de sex feminin care se prezintă în urgenţă cu febră >39 C paucisimptomatică (aparent fără localizare evidentă a infecţiei) se dovedeşte ulterior că au infecţie de tract urinar. În cazul sugarilor de sex masculin necircumciși, cu vârsta <3 luni, prezența febrei înalte poate fi semn de infecţie de tract urinar în >20% din cazuri.

Care sunt cauzele infecţiilor de tract urinar?

Infecţiile de tract urinar la copil sunt produse cel mai adesea de către bacterii care pătrund în uretră şi tract urinar pe cale ascendentă (de pe tegumente sau din tractul digestiv + bacterii care populează intestinul gros şi se elimină prin scaun). Cel mai frecvent, infecţiile de tract urinar la copil sunt produse de diverse tulpini de E. Coli, bacterii precum Proteus mirabillis, Klebsiella pn, Serratia sp.
În cazuri excepţionale mult mai grave infecţia se poate produce prin trecerea bacteriilor din sânge sau din sistemul limfatic, situaţie întâlnită în special la nou-născuți sau sugari mici, evoluând cu tabloul clinic al unei infecţii generalizate (septicemie).
În situaţii rare infecţia de tract urinar poate fi cauzată de virusuri – cea mai cunoscută situaţie fiind cistita (infecţia vezicii urinare) cu Adenovirus ce poate să apară mai ales la copiii mari/ adolescenţi.
Infecţiile de tract urinar produse de fungi (ciuperci) nu sunt caracteristice vârstei pediatrice, cu excepţia copiilor cu sistem imun compromis (cu SIDA/HIV, leucemii, alte boli maligne etc.).
Cauzele de apariţie variază cu vârsta şi sexul copilului. La fetiţe, cea mai frecventă cauză este contaminarea zonei urogenitale cu materiile fecale, la sugari în scutec, la fetiţele mai mari prin toaletarea incorectă (dinspre anus spre vulvă, şi nu invers, aşa cum este corect). La băieţi, de obicei infecţiile urinare sunt rare, trădează de regulă malformaţii ale aparatului urinar (dilataţii ale ureterelor, reflux vezico-ureteral).
De subliniat că infecţia de tract urinar nu este produsă aşa cum se crede uneori în mod eronat de temperaturile scăzute, duşuri reci, statul cu şezutul pe suprafeţe reci, mersul cu picioarele prin apă rece etc., ci, aşa cum le spune şi numele, sunt produse de factori infecţioşi cel mai adesea bacterieni.

Care sunt factorii predispozanţi/ factorii de risc pentru infecţiile de tract urinar la copil?

Există anumite condiţii care predispun pentru infecţii de tract urinar. Problemele structurale şi funcţionale (anomalii congenitale ale tractului urinar sau rinichilor, un flux anormal inversat + reflux – de urină de la vezică la uretre şi către rinichi: reflux vezico-ureteral prezent la naştere şi observat într-un procent de 30-50% din copiii cu infecţii urinare) care scad capacitatea rinichiului sau a vezicii de a elimina în mod normal urina. Deşi rare, acestea ar trebui avute în vedere mai ales în cazul copiilor ce prezintă infecţii urinare repetate şi în mod special la sugarii de sex masculin. De aceea, este esenţială completarea investigațională în cazul infecţiilor urinare în special la sugar şi copilul mic, într-o primă etapă prin efectuarea unei ecografii abdominopelvine şi, ulterior, în funcţie de recomandarea medicală, cu investigaţii mai complexe (uretrocistografia, scintigrafia, ecografii cu substanţa de contrast etc.).
Constipaţia este un factor predispozant extrem de frecvent implicat în apariţia infecţiilor urinare mai ales la fetiţe, de aceea un regim alimentar adecvat şi corectarea constipaţiei sunt factori esenţiali în tratamentul infecţiilor de tract urinar.
Obiceiuri de igienă şi toaletă precare în special post defecaţie (la fetiţe), utilizarea băilor cu spumă sau săpunurilor care irită uretra sunt însă cei mai importanţi factori de risc pentru infecţiile de tract urinar şi totodată cel mai uşor de evitat.

Cum recunoaştem infecţia de tract urinar?

Simptomatologia variază în funcție de vârstă şi localizarea infecţiei. Cel mai dificil de recunoscut sunt la sugar şi copilul mic, unde o infecţie de tract urinar se poate traduce clinic doar prin scăderea apetitului, stagnare ponderală sau ritm de creştere deficitar, agitaţie, plâns în timpul micţiunii, eritem inghinofesier reticent la igiena locală corectă, modificarea mirosului sau aspectului urinii (pătează scutecul), dar şi simptomatologie digestivă de tipul vărsături, scaune diareice (uneori evoluând în afebrilitate). Totodată subfebra/ febra persistentă în context paucisimptomatic (fără simptomatologie clară asociată) sau croşetele de febră înaltă pot fi indicii pentru prezenţa unei infecţii de tract urinar. Febra înaltă este cel mai adesea semn de infecţie la nivelul rinichilor (pielonefrita).
La copilul mare cu ITU simptomele, în mod obişnuit, sunt mai uşor de recunoscut şi pot include: dureri sau arsuri în timpul urinarii (disurie), nevoie rapidă şi frecvenţa de a urină, dar urinează o cantitate mică de urină (polakiurie), pierderea controlului asupra vezicii, urinare în pat, dureri în abdomenul inferior, urina ruginie sau rozată, urină tulbure sau urât mirositoare, dureri în spate chiar sub cutia toracică, pe o parte (durere în flanc).
Evaluarea medicală poate determina dacă simptomatologia acuzată de copil poate fi produsă de o infecţie de tract urinar.
Diagnosticul de certitudine presupune corelarea datelor de anamneză (simptomatologia, istoricul copilului, date pe care medicul le solicită), examenul clinic cu efectuarea de probe de urină: sumar de urină şi urocultură (cu antibiograma – evidenţierea sensibilităţii la antibiotice a bacteriei detectate). În cazul unei suspiciuni clinicoanamnestice înalte pentru infecţie urinară, medicul pediatru poate recomanda iniţierea antibioticului înaintea obţinerii rezultatelor probelor de urină, ulterior reevaluând situaţia în funcţie de antibiogramă.

În anumite situaţii, se pot considera necesare investigaţii superioare: analize de sânge, ecografie abdominopelvină. În cazul copiilor cu infecţie de tract urinar recurentă/ recidivantă sau în anumite alte situaţii, medicul poate considera necesară efectuarea şi de alte investigaţii menite să deceleze posibile anomalii/ malformaţii ale aparatului renourinar.

Cum se recoltează proba de urină?

La copilul mare proba de urină se recoltează ca la adult, de preferat din prima urină de dimineaţă, din mijlocul jetului, cu igiena adecvată anterior. Se spală cu apă caldă şi săpun regiunea genitală, ulterior copilul urinează, iar din mijlocul jetului se colectează în recipient steril (fără întreruperea jetului urinar).
La sugar şi copilul mic, recoltarea poate fi mai dificil de realizat. Se folosesc recipente colectoare sterile pentru uz pediatric (punguţe cu adeziv), se acordă atenţie deosebită igienizării regiunii genitale anterior aplicării recipientului colector. Proba de urină trebuie transportată cât mai rapid la laborator, evitându-se contaminarea.
În anumite situaţii medicul poate considera necesară recoltarea probei de urină prin alte metode: sondare vezicală (se introduce o sondă pe uretră şi se recoltează urina) sau puncţie suprapubiană (se puncţionează vezica urinară cu un ac fin care se introduce suprapubian). Acestea sunt manevre vezicale invazive şi se efectuează strict de către cadrele medicale într-un mediu spitalicesc.

Cum se tratează infecţia urinară?

Infecţia urinară, fiind o boală bacteriană, se tratează cu antibiotice alese de către medicul pediatru, în special pe baza sensibilităţii oferite de antibiogramă. Modalitatea de administrare se stabileşte de către fiecare medic în parte, de asemenea şi timpul necesar pentru tratamentul complet. Sunt necesare ca măsuri adjuvante: hidratarea corectă şi respectarea măsurilor de igienă locale, antiinflamatoare, în anumite cazuri antiseptice urinare.
Se recomandă efectuarea de probe de urină de control pe parcursul tratamentului precum şi la sfârşitul acestuia, medicul realizând un plan de urmărire.

Comments

comments