Interdicțiile

Deşi v-aţi amenajat interiorul pentru a elimina orice pericol pentru copil, unele comportamente trebuie interzise. Cu cât mediul său înconjurător va fi mai variat şi mai stimulativ, cu atât cel mic se va simţi mai bine aici. Pentru dezvoltarea sa, o ambianţă plină de toleranţă şi de destindere va fi mereu preferabilă unei educaţii bazate doar pe exigenţe şi mustrări. De aici rezultă necesitatea de a-i amenaja un spaţiu unde va putea să-şi exprime liber şi fără risc creativitatea.

Ce veţi interzice?

Depinde de toleranţa dumneavoastră. Veţi interzice tot ce prezintă un pericol direct pentru copil: fir electric, priză electrică, obiecte casante (din sticlă) sau ascuţite, obiecte mici etc.

Este indicat, de asemenea, să interziceţi copilului să atingă obiecte pe care nu puteţi să le puneţi sub cheie, dar pe care le-ar putea strica sau deregla: televizor, cărţi, canapea din piele de culoare deschisă etc. Intrăm aici în domeniul “lucrurilor interzise, de lux”, la care unii adaugă interdicţia de a intra în cutare sau cutare încăpere (cel mai des sufrageria şi bucătăria).

Sigur, dacă un copil ascultă de teama că i s-ar putea întâmpla ceva rău, el va ajunge un copil anxios, inhibat şi interdicţiile celor din jur vor avea rolul de a-l destructura psihic. Este cunoscut faptul că persoanele care au fost de mici disciplinate prin frică sunt expuse riscului de a face exces de alcool şi de a manifesta comportamente delicvente. La celălalt pol, când disciplina este exprimată cu multă empatie şi grijă, copiii se simt bine când se conformează. Ei ştiu că adulţii au nişte aşteptări cu privire la acţiunile lor, iar cei mici se vor simţi încurajaţi şi puternici să ştie că cineva este mândru de ei.

Când copilul greşeste şi încalcă o interdicţie, de multe ori el este pedepsit. Pedeapsa presupune o privare de ceva ce-i face plăcere copilului (să se joace cu jucăria preferată, să iasă afară, să se uite la televizor etc.). Însă acest tip de pedeapsă îşi va dovedi eficienţa doar dacă cel mic l-a investit deja cu iubire pe adultul care aplică “măsura de corecţie” şi dacă astfel el va simţi că l-a supărat sau dezamăgit pe cel drag. Deşi pedepsele par eficiente în acest punct, de fiecare dată când va fi pedepsit, copilul va simţi că pierde iubirea adultului. Consecinţele sunt fie reconcilierea dintre cei doi şi corectarea comportamentului celui mic, fie, din păcate, retragerea copilului din relaţie şi accentuarea sentimentului de lipsă de valoare şi capacitatea de a se face iubit.