Ionuț Popescu a lăsat Bucureștiul pentru a-și îndeplini visul

Ionuț Popescu este un antreprenor ce a lăsat Bucureștiul deoparte pentru împlinirea unui vis: cel de a deschide un centru de echitație în inima munților. Visul său a prins formă în urmă cu mulți ani, între timp a căutat locul perfect și caii cei mai potriviți, a construit centrul de echitație și, când a fost totul gata, s-a mutat alături de soție și cei trei copii în inima naturii, la poalele munților Leaota.

Revista „Copii și Părinți“: De unde ai avut ideea unui Centru de echitație? Spune-ne cum a început totul.

Ionuț Popescu: În septembrie 2008 am petrecut un weekend călare la Mihnea Virgolici la Cross Country Farm și la final îmi amintesc că i-am spus că într-o zi o să am și eu un loc ca al lui, poate chiar mai fain! Așa am pornit ideea de a face un loc în care oamenii să vină cu drag să călărească. Apoi lucrurile s-au potrivit cumva: căutam să fac altceva decât job-ul în București și am luat-o ca pe o idee trăznită. Nu știam aproape nimic despre ce înseamnă asta, însă m-am documentat. Am vizitat majoritatea centrelor de echitație din România, câteva din Europa și am ales un model – cu modificări – care mi s-a părut mie potrivit. A durat niște ani să ajung aici pentru că sunt multe lucruri planificate care nu se potrivesc cu realitatea din teren. În 2008 mi-am dorit să fac asta, iar în 2015 am deschis Centrul de Echitație Potcoava.

Cum ai ales locul și caii?

Căutam un loc aproape de București, undeva la munte, însă la un munte lin, fără piatră, într-o zonă mai puțin cunoscută din punct de vedere turistic care să nu aibă acces din DN1 sau autostradă. Timp de șase luni am colindat weekend de weekend diferite sate din Subcarpați, iar într-o noapte târzie am ajuns la Runcu (Dâmbovița). Nu se vedea nimic. M-am cazat într-o pensiune undeva pe vale și m-am trezit cu un sentiment foarte bun că ăsta e locul. Alegerea cailor a durat aproape un an, timp în care am vizitat diverse herghelii din România și centre de echitație din mai multe țări europene în căutarea „calului perfect“. Îmi doream un cal de munte, frumos la înfățișare, potrivit pentru cei ce sunt la început și în același timp suficient de iute încât să placă și unor persoane cu experiență în ale călăriei. După ce am văzut nenumărate rase de cai, m-am hotărât la Haflinger: este un cal de munte din regiunea Tirol, are o statură relativ mică, este potrivit pentru începători și are performanțe foarte bune – nu se împiedică, nu alunecă, merge foarte bine pe pante abrupte.

Ți-ai făcut visul realitate și te-ai mutat alături de Silvia, soția ta, și de cei trei copii la Potcoava. Cum reușești să îmbini viața de familie cu munca aici la poalele munților Leaota?

Nu știu dacă e chiar muncă (zâmbește). Suntem împreună tot timpul și ăsta a fost unul din obiectivele schimbării – să am timp pentru familie. Timp pe care nu-l aveam în realitate în București când eram pe drumuri cu serviciul. Acum suntem tot timpul împreună cu excepția zilelor mai aglomerate când ne vedem numai la masă, însă la toate mesele ca să zic așa, nu doar la cea de seară. E o bucurie pentru mine, pentru Silvia, pentru copii să fim împreună mai tot timpul.

Copiii sunt micuți, au în jur de doi și cinci ani. Cum li s-a părut lor mutarea? Cum au reacționat când i-ai adus la verdeață, în natură?

Nici nu știu ce să îți spun. Au fost atât de bucuroși încât au luat-o ca pe un dat. Pentru mine, când mă uit la ei, mi se pare absolut genial faptul că au discuții despre viața la țară. Ca de exemplu: „a venit vulpea și ne-a mâncat rățoiul“, „de ce lătra azi noapte câinele prin pădure?“, „ce urme erau alea pe zăpadă?“. Discuții pe care nu ai cum să le ai într-un mediu urbanizat – în București nici atât. Acolo probabil că totul ar fi despre tehnologie. Tehnologia va intra în viața lor la un moment dat, însă lucrurile astea pe care le au acum nu se pot întoarce. Primesc ceva foarte valoros după părerea mea.

A fost greu să treci de la viața din București la cea de la munte? Care sunt plusurile și minusurile?

Pentru mine n-a fost greu. Ne-am mutat aici în martie 2017. Până la mutarea asta, începând cu 2013, eu am fost pe drumuri foarte mult timp pe perioada proiectului așa că găsesc multe lucruri pozitive în acest pas. Hai să zicem că da, ar fi și un minus: nu găsești aici piese de teatru, săli de cinema, winebar-uri, locuri în care poți să te întâlnești cu prietenii. Încercăm să facem noi un loc atât de plăcut încât să ne întâlnim cu prietenii. Nu cred că există un alt minus la care să mă gândesc. A fost un pic mai provocator pentru Silvia. Tot îi ziceam „hai să ne mutăm la Runcu, hai să fiu acolo aproape că de asta am făcut locul ăla și am pus atâta suflet“. Am avut noi așa o încercare în decembrie 2016, însă nu s-a potrivit – era prea frig și n-a vrut să rămânem. În martie însă, Silvia a zis „hai să mergem așa o săptămână pe la Runcu“. M-am bucurat. După ce a trecut săptămâna, ea nu a zis nimic, eu n-am îndrăznit să deschid subiectul până când îmi spune „te duci la București și îmi aduci tot ce e pe lista asta“. Am lăsat totul baltă și m-am dus să rezolv. După încă o săptămână, m-a mai trimis încă o dată după alte câteva lucruri, iar după altă săptămână a zis „hai să mergem să luăm ce a mai rămas“. Și uite că a trecut un an de când stăm aici. Totul e foarte bine. Ba, ca să zic așa, Silvia mi-a zis o chestie foarte faină la începutul acestui an „Iarna asta e prima iarnă în care îmi place frigul“. Am avut și -19 grade, iarna n-a fost așa de blândă, însă e mare lucru să simtă asta o persoană căreia nu-i place frigul deloc.

Sunteți practic un „family riding center“. Dă-mi câteva exemple dedicate de servicii pentru familii cu copii.

Avem mai multe pachete: atât copiii cât și adulții pot să descopere călăria – îi punem pe cal și îi plimbăm puțin cu un om pregătit însoțitor la sol astfel încât să fie în siguranță. Dacă le place, le dăm în manej niște noțiuni de bază despre călărie. După ce învață mai mult, au ocazia să meargă călare pe cărări de munte sau prin pădure – experiența este total diferită față de cea din manej. Atunci când ești între momentele de călărie, sigur că trebuie să faci ceva: avem loc de joacă pentru copii și anul acesta avem în plan să-l facem de 10 ori mai mare ca acum și să-l diversificăm. Anul acesta vom face și o mică fermă, un fel de „gospodărie țărănească“ cu animalele specifice zonei – pe de o parte vom folosi produsele pentru bucătăria noastră, pe de altă parte copiii vor avea ocazia să interacționeze cu animalele: să le vadă, să le hrănească, să le mângâie. Tot anul ăsta vom face un manej acoperit astfel încât să putem oferi activități ecvestre și în perioadele ploioase sau mai nepotrivite pentru călăria de exterior.

Tot pentru familii știu că faceți niște tabere pentru copii și unele pentru copii și părinți. Spune-mi câte ceva despre acestea.

În toate vacanțele școlare organizăm tabere pentru copii un pic mai mari (8-14 ani) și pentru familii cu copii mai mici – în taberele de familie încurajăm petrecerea timpului în familie. Taberele includ activități potrivite atât pentru adulți, cât și pentru copii, activități pe care să le facă împreună și să petreacă mai mult timp aici decât reușesc acasă în București sau orașul în care trăiesc.

Ce reprezintă „Potcoava“ acum pentru tine și ce planuri ai pe viitor?

Potcoava este astăzi locul unde trăiesc și în același timp este un centru de echitație pregătit pentru familii. Suntem un centru de echitație unde, dacă ai venit cu familia, cu copiii, poți să călărești în siguranță, poți să înveți despre cai în siguranță, poți să te bucuri de plimbări călare în siguranță. Accentul e pe siguranță și pe fun, nu pe viteză și pe aventură. Potcoava este despre a trăi frumos, în tihnă, în apropierea pădurii, în compania cailor. Îmi doresc ca pe viitor să fie un loc de referință pentru turismul ecvestru, pentru caii tratați ca parteneri și oamenii să vină cu drag să încerce activitatea asta relativ nouă în România.

Comments

comments