Joc si imaginatie la Academia de Creativitate

Academia de Creativitate

„Draga Mos Craciun,
Ma numesc Alex si am 7 ani. Draga Mosule mie imi plac mult povestile asa ca imi doresc sa-mi aduci o carte cu Craiasa Zapezii. Am fost foaaarte cuminte si m-am jucat frumos cu copiii. Imi place la scoala mai ales cand pictam si in pauza cu prietenii mei Andrei si Radu. Mosule te astept si iti multumesc pentru cadouri.”
A venit decembrie. Cutia cu scrisori a lui Mos Craciun aduna dorintele copiilor din intreaga lume. Alex i-a trimis Mosului si asteapta cu neradare un semn, o poveste, o cutie de acuarele, pentru ca ii place sa citeasca, sa picteze, dar, mai ales, sa petreaca timp cu prietenii lui. Micutul tau i-a scris Mosului?
Intre 14 si 21 decembrie, Academia de Creativitate isi deschide portile pentru toti copiii care isi doresc sa se joace si sa calatoreasca pe drumul imaginatiei. Va invitam la activitatile pentru copii din saptamana-minune, peste care zanele au presarat praf magic, entuziasm si bunatate. Procesul de invatare devine incantator prin jocuri, iar educatia non-formala deschide aripile imaginatiei prin incurajarea exprimarii libere.
Atelierele din cadrul evenimentului Joc si Imaginatie vor avea loc la sediul Academiei de Creativitate (Str. Caragea Ioan Voda, Nr. 2). Mos Craciun ne-a trimis un ravas prin care ne roaga sa-i gasim pe parintii lui Alex si ai altor copii din Bucuresti ca sa le dam vesti importante! Spiridusii Mosului, care promit sa-l ajute din interiorul Academiei, trudesc de dimineata pana seara pentru a transforma asteptarea sarbatorilor intr-o perioada de imbodobire creativa.
La Academie vor fi cursuri gratuite de creativitate timp de 7 zile: confectionarea baghetelor magice, care aduc iarna, si a podoabelor din fetru, compunerea scrisorii catre Mos Craciun, lectura si interpretarea povestii cu Craiasa Zapezii, crearea sorcovelor si alte activitati cu surprize atat pentru copii, cat si pentru parinti. Fiecare curs este coordonat de un membru al Academiei sau de un invitat special, are o tematica specifica si se adreseaza unei anumite grupe de varsta.
La atelierele de creativitate copiii sunt indrumati sa foloseasca diferite materiale, culori, forme pentru a confectiona baghete magice care aduc iarna, bijuterii din fetru sau sorcove traditionale. Aceasta activitate ii va ajuta pe copii sa-si dezvolte rabdarea si indemanarea, sa se bucure de ceva facut chiar cu propriile maini si sa petreaca timp de calitate cu alti copii.
Intr-un curs de scriere creativa, cei mici vor invata sa compuna scrisori catre Mos Craciun. Avand in vedere ca nu toti copiii au invatat inca sa scrie, atelierul va avea doua componente: prescolarii ii vor transmite Mosului dorintele prin desene, iar elevii prin texte scrise de mana. In acest fel, copiii pot exersa atat exprimarea prin imagine, cat si prin cuvant, intr-un stil original.
Atelierul de lectura si de interpretare va fi sustinut de Magda Francu, actrita care a facut parte din echipa Teatrului Masca, iar, in prezent, organizeaza evenimente si petreceri pentru copii. In prima parte a intalnirii, Madga va deveni Craiasa Zapezii si va insufleti povestea printr-o lectura inedita. Povestitoarea se va folosi de diferite accente si intonatii, de mimica si de miscare pentru a reinvia textul literar. A doua parte a atelierului va fi interactiva, iar copiii vor participa la jocurile minunate ale actritei. Schimbul de roluri este distractiv, iar activitatile de grup invita copiii la socializare.
Atelierul surpriza va avea un alt invitat special, psihologul Radu Filip, care continua seria evenimentelor din cadrul proiectului Five o’clock tea. Intalnirea, moderata de domnul psiholog, ii va aduce impreuna pe parinti si pe copii printr-o activitate speciala. Daca vreti sa dezlegati misterul si sa faceti un pas inainte catre o relatie plina de incredere si incurajare cu cei mici, nu pierdeti acest eveniment!
Proiectul Joc si Imaginatie nu se opreste aici. In afara de atelierele pentru copii, Academia de Creativitate le prezinta parintilor expozitia Sunt Creativ! si targul obiectelor hand-made din proiectul Coltul de Creativitate.
Vernisajul expozitiei Sunt Creativ! va avea loc duminica, 14 decembrie, ora 16.00, la sediul Academiei de Creativitate. Adina Niculae, curator si critic de arta, cu experienta in organizarea unor expozitii in galeriile si muzeele de arta bucurestene, va face prezentarea oficiala. In cadrul acestei expozitii, deschisa pe tot parcursul saptamanii, parintii vor avea ocazia de a admira lucrarile de pictura si de sculptura create de copiii care frecventeaza atelierele constante ale Academiei.
Targul de obiecte hand-made are un scop caritabil. Obiectele sunt confectionate de membrii Asociatiei pentru Creativitate, iar fondurile stranse vor fi directionate catre finantarea unui proiect care isi propune dezvoltarea creativitatii copiilor in gradinite si crese. Ne dorim ca toti copiii sa aiba acces la activitati care sa le dezvolte imaginatia, abilitatile de comunicare si increderea in sine.
Asadar, va invitam la Academia de Creativitate (Str. Caragea Ioan Voda, Nr. 2), in perioada 14-21 decembrie (de luni pana vineri intre orele 16.00-19.30 si de sambata pana duminica intre orele 11.00 -16.00), la evenimentul-umbrela Joc si Imaginatie, care adaposteste atelierele gratuite pentru copii, evenimentul din seria Five o’clock tea, expozitia Sunt creativ!, targul si acordarea unui premiu de incurajare a creativitatii in randul celor mici.
Alex si prietenii lui vor zburda de incantare cand vor afla ca au ocazia sa se joace, sa creeze, sa o intalneasca pe Craiasa Zapezii, sa-i scrie lui Mos Craciun si sa petreaca timp minunat impreuna cu parintii. Fiti ajutoarele Mosului si raspanditi vestea!
Adresa: Strada Caragea Ioan Voda, Nr. 2, Sector 1, Bucuresti
Telefon: 0745 153 086 / 0737 646 451
E-mail: contact@feelsmart.ro

Comments

comments