Jocuri pentru bebeluși

Jocurile încurajează activitățile fizice, iar un exemplu este datul din picioare.
Datul din picioare apare aproape ca un reflex și ajută la exersarea mușchilor pe care copilul tău îi va folosi într-o bună zi pentru a merge însă, este bine de menționat că pentru mai multă lejeritate este ideal să îți lași copilul fără scutec sau cu unul mai ușor pe perioada cât își exersează mișcările piciorușelor.

Pentru aceste exerciții, poți cumpăra jucării speciale ce se montează pe marginea patului și care, atunci când sunt lovite, produc diferite sunete vesele. De asemenea, unele păturici pentru joacă produse de firmele de jucării au suporturi de care se pot suspenda diferite accesorii care, dacă sunt lovite produc zgomote.

Cum pot să îmi ajut copilul să învețe mai mult?

În primul rând, așază-ți copilul suficient de aproape încât să ajungă cu picioarele să lovească jucăria fără niciun efort suplimentar. În plus, atunci când reușește să lovească, încurajează-l folosind expresii de genul “ooo, uite ce se aude”. Micuțul va fi atât de încântat de atenția ce i se acordă încât va continua să dea din picioare, mândru nevoie mare.
În altă ordine de idei, încă de la această vârstă, copilul poate să înțeleagă la un nivel foarte restrâns relația dintre cauză și efect. Spre exemplu, atunci când lovește jucăria, gestul lui are ca efect faptul că jucăria va scoate un anumit sunet. De aceea, odată în plus, tu trebuie să îl incurajezi și să stai lângă el pentru a putea să învețe mai repede și mai bine.

Simțurile sunt primele surse de învățare pentru copilul tău. Păturicile cu jucării (în particular cele făcute special de firmele de jucării și cu accesorii special concepute pentru vârsta de două luni) încurajează dezvoltarea atât pe partea auditivă, cât și tactilă și motrică ajutând în același timp la înțelegerea relației dintre cauză și efect (spre exemplu, dacă micuțul va împinge o jucărie, aceasta va cădea).

Pe de altă parte, jocurile sunt și o excelentă modalitate de a-ți întări relația cu copilul tău și în acest sens cel mai bun lucru pe care poți să îl faci este să te joci alături de el.
Dacă printre jucăriile de pe păturică ai și unele jucării care fac zgomot sau produc lumini, nu ezita să le folosești. De asemenea, nu uita niciun moment că micuțul tău are mereu nevoie de comunicare, așa că arată-i luminițele sau fredonează melodia pe care o cântă jucăria lui. Povestește-i pe îndelete ce reprezintă fiecare lucru și nu te sfii să îi dai cât mai multe detalii. Nu uita, cu cât comunici mai mult cu el, cu atât mai bine îi faci.

Comments

comments