La fel ca înainte? Niciodată!

editorial_3

Frumoasă este funcţia de părinte! Minunat este jobul full-time care constă în a avea grijă de copilul tău! Când eşti părinte, totul se schimbă! Mă aşteptam la asta, deşi poate că nu ştiam cât de radicală va fi schimbarea. Nu e ca şi cum, peste noapte, te transformi în părinte şi gata! Se schimbă şi perspectiva ta, obiceiurile, totul se aliniază cu această nouă mică creatură din viaţa ta!

Mai înseamnă şi că obiceiurile tale se pot schimba în bine. Te vei gândi mai mult la valoarea nutriţională a mâncării pe care o consumi, vei conduce cu mai multă grijă, vei cheltui cu mai multă chibzuinţă, vei trăi mai mult!

Mai înseamnă că scutecele murdare şi urât mirositoare nu vor mai reprezenta un tabu pentru tine – asta dacă a fost vreodată tabu – Vei vedea ce poveşti pot ieşi doar din atâta lucru! Totodată relaţia cu partenerul tău se va schimba. Şi nu vei şti asta până când nu se va întâmpla, fie că se schimbă în mai bine sau în mai rău. E drept că a fi părinte schimbă ambii parteneri dar şi felul în care aceştia se privesc unul pe altul.
Mai înseamnă că trebuie să închei relaţiile anterioare cu jocurile video, chiar şi cu TV-ul, deşi acum există Tom, trenuleţul vorbitor sau micuţul Ponei. Nu ai cum să mai iroseşti timpul aiurea, de acum începi să îl preţuieşti din ce în ce mai tare.

Încă ceva, niciunul din lucrurile negative enumerate mai sus, oricât de teribil ar suna, nu te va deranja când vei porni la drumul acesta alături de micuţul tău. Vei descoperi o mulţime de lucruri noi ca părinte, lucruri care te vor întări sau câte te vor face mai vulnerabil. Până la urmă, decizia de-a face un copil nu este de moment, ci ţine de a alege să-ţi dăruieşti inima unei noi fiinţe, pentru tot restul vieţii tale. Şi cred că majoritatea părinţilor vor fi de acord cu asta, şi anume că se merită!

Cu drag,
Echipa CSP

Comments

comments