La Zărneşti: Printre peşteri şi urşi

un-vacanta

Am avut ocazia să vizităm oraşul Zărneşti în week-end, şi după ce ne-am documentat temeinic, şi am încărcat maşina cu vrute şi nevrute, am pornit la drum, nerăbdători să ne bucurăm de câteva zile însorite de toamnă târzie.
A trecut ceva vreme de la ultimul drum puţin mai lung cu maşina alături de piticul meu. Dacă înainte, când era mai mititel dormea de cum porneam motorul, acum călătoria s-a dovedit o provocare extremă. Nu numai că nu mai suportă deloc să stea în scaunul de maşină, că de! A prins gustul mersului biped de unul singur, dar se şi plictiseşte îngrozitor. Aşa că cele aproape 3 ore dus spre Zărneşti am cântat într-una „The Wheels of The Bus” şi restul repertoriului de cântecele pentru copii de pe Youtube. Inutil să spun că am ajuns la destinaţie aproape răguşită, şi cu speranţa că aerul tare de munte îl va adormi instant cum voi deschide uşa maşinii. M-am înşelat desigur, aerul tare l-a făcut să vrea să alerge de colo până colo, cu noi după el, să tragă de toate, să ridice toate pietrele şi capacele de pe jos. Până aici nimic nou.

Câteva cuvinte despre locul pe care am ales să-l vizităm. Zărneşti. Un oraş de 26.000 de locuitori, situat la o altitudine de 722 de metri, este atestat documentar din anul 1373. Se află la baza Munţilor Piatra Craiului şi este străbătut de râul Bârsa. Deşi este un orăşel relativ mic, sunt totuşi multe locuri de vizitat şi lucuri de făcut dacă te hotărăşti să îţi petreci un weekend sau mai multe zile de concediu aici.
Noi nu am avut la dispoziţie decât un timp relativ limitat de obiceiurile şi tabieturile celui mic. Ştiţi cum e: masă, somnic la prânz, iar masă, apoi frecat la ochi de oboseală, şi în final, ora 21 cel târziu, la nani. Totuşi, am apucat să facem o scurtă incursiune până „Între prăpăstii”, unde Saşa cel voinic s-a delectat, nicidecum admirând peisajul ci aruncând cu pietre în rău şi strigând victorios „bîbîbî” (n.r. bâldâbâc în limbaj bebelicesc).
Prapăstiile Zărneştilor reprezintă un impresionant defileu lung de 3-4 km situat în partea de nord-est a masivului Piatra Craiului. În apropierea cheilor se află situată cabana Curmătura, importantă bază de plecare în traseele din Piatra Craiului. În plus, pereţii ce mărginesc valea au o înălţime ce variază între 100 şi 200 m. Traseul prin Prăpăstii impresionează prin sălbăticia peisajului şi spectaculozitatea pereţilor de stâncă în care alpiniştii au deschis numeroase trasee alpine. Aici mai poţi admira şi alte atracţii turistice cum ar fi Peşterile din Prăpăstii sau Fântâna lui Botorog şi Fântânile Domnilor.

Desigur, noi n-am avut cum să admirăm nici unele dintre cele amintite, pentru că după “bîbîbî” al cuiva (nu dau nume), i s-a făcut somn şi a trebuit să ne retragem încetişor spre casă, cu o oră mai devreme decât prevăzusem (se pare că totuşi aerul rece şi tare al munţilor i-a dat oarecum peste cap programul de somn). Totuşi nu ne-a părut prea rău. Mai ales că deja se întunecase şi nu mai puteam admira prea mult peisajul rubiniu. Oboseala după o zi în natură şi-a făcut simţită prezenţa, şi ne-am retras cu toţii în viziună. Apropos de vizuină. Nu ştiu de ce, poate pentru că vremea a fost mai blândă ca de obicei în această perioadă a anului, dar pensiunile din Zărneşti erau mega-aglomerate. Clar, la aşa ceva nu ne-am aşteptat. Aşa că, pentru că nu ne-am asigurat din timp loc de cazare, a trebuit să ne cazăm tocmai la Bran la hotel Emir. Nu mi-a părut rău. Mai ales că patul de 8 metri ne-a făcut să ne simţim ca nişte regi.

A doua zi cu forţe proaspete am decis să vizităm Rezervaţia de urşi LiBEARty de lângă Zărneşti. Aici trăiesc în jur de 70 de urşi eliberaţi. Nu pui, ci doar urşi maturi salvaţi. După chinurile îndurate în cuşti minuscule, în care abia aveau loc să se întoarcă, aici este libertatea! Chiar dacă noi i-am văzut din spatele unui gard. Toată rezervaţia are 69 de hectare, deci au mult spaţiu unde să alerge, să se urce în copaci şi să fie urşi fericiţi. O mică parte dintre ei stau adesea aproape de gard, unde primesc mâncare, suferind încă de “sindromul gardului”. Restul revin la gard doar când e ora mesei, în rest nici nu-i vezi, umblă liniştiţi prin pădure. Aaa, şi am adoptat un ursuleţ. Nu l-am luat acasă, ar fi fost destul de greu să-l băgăm în portbagaj. Ci de la distanţă. Vom plăti lunar o mică sumă de bani pentru întreţinerea lui.

Drumul spre casă a fost unul lin. Deşi de obicei nu prea are parte de desene, acum Pufulete s-a delectat cu cântecelele preferate pe tabletă şi nu a zis nici măcar „pâs”.
Concluzia acestei călătorii este că, şi în locurile despre care crezi că nu ascund mari surprize, poţi descoperi locuri minunate de vizitat, şi peisaje idilice de admirat. Dacă am un regret în urma acestui scurt week-end montan, este că nu am apucat să vizităm Wolf Park Adventure. Întins pe 5 hectare, este cel mai mare parc de aventură din ţară (cu multe trasee de căţărare şi şase tiroliene). Dar data viitoare nu îl mai ratăm. Da, am spus data viitoare. Ce credeai? Zărneşti, ne revedem la primăvară!

Comments

comments