Lupta pentru sănătate

promo_ewopharma

Ca părinte doreşti să-ţi vezi copilul bine şi sănătos cât mai repede posibil, tocmai de aceea când micuţii sunt bolnăviori, tinzi să alegi calea cea mai rapidă. De multe ori această cale poartă numele de antibiotic, însă dincolo de orice s-ar spune, antibioterapia nu este întotdeauna răspunsul şi poate face mai mult rău decât bine. Este foarte important să ştii ce anume poţi evita, atunci când eşti nevoit să adopţi terapia cu antibiotice.

Ştim cu toţii că atunci când micuţul răceşte, are febră sau gâtul este inflamat, dai fuga la medicul pediatru, căutând acel antidot care ia boala cu mâna şi care îi redă sănătatea perfectă copilului tău. Mulţi medici, însă, te lasă să pleci cu mâna goală, dar dacă punem altfel problema, până la urmă se poate considera că i-au făcut un mare favor copilului tău. Antibioticele nu sunt necesare pentru orice tip de boală, iar faptul că i-l dai fără să te gândeşti prea mult îi poate face copilului tău două mari defavoruri: expune micuţul la efectele secundare ale medicamentului şi îi creşte toleranţa la antibiotic, astfel încât atunci când va avea cu adevărat nevoie va fi necesar un antibiotic mai puternic.

Dacă micuţul tău este diagnosticat cu o infecţie bacteriană, atunci antibioticele pot fi soluţia. Anumite boli precum amigdalită streptococică, infecţii persistente ale urechii, infecţii bacteriene ale pielii, pneumonie bacteriană sau infecţii ale vezicii urinare pot avea o justificare în tratamentul cu antibiotice. Mii şi milioane de bacterii populează intestinele tale, poate mai multe bacterii decât celule. Unele sunt bune, altele sunt rele. Iar atunci când cele rele cauzează o infecţie şi ai nevoie de un antibiotic ca să le neutralizezi, din nefericire se distrug şi o parte din bacteriile bune, nefăcând faţă în lupta cu antibioticul.

De aceea medicii recomandă suplimentele cu probiotice în timpul unei cure de antibiotic, pentru a readuce balanţa corectă între bacteriile bune şi cele rele. Cu atât mai mult vorbim despre importanţa acestor suplimente, cu cât este vorba de boli care afectează micuţii, aceştia fiind expuşi mai mult în faţa efectelor secundare ale tratamentului cu antibiotice.

Protectis® echilibrează flora intestinală prin suplimentarea cu bacterii benefice, probiotice. Eficienţa sa, cu rezultate excelente în colicile intestinale infantile, buna funcţionare a tractului digestiv, reducerea semnificativă a efectelor secundare în urma antibioterapiei orale, diareea acută, întărirea sistemului imunitar, dar şi înaltul profil de siguranţă au fost demonstrate prin numeroase studii clinice internaţionale.
Te aşteptăm pe www.protectis.ro şi pe pagina noastră de Facebook, Protectis România.

Comments

comments