Mămică la puterea a doua!

povestea-lunii

Amelia Giovana are 25 de ani şi este o mămică fericită! Atunci când credea că nu mai există nicio şansă ca ea să rămână însărcinată, viaţa îi pregatea o surpriză de neimaginat. A fost binecuvântată cu două fetiţe minunate. Totul despre sarcina gemelară şi ce riscuri presupune aceasta aflăm chiar în interviul de mai jos.

1.Pe parcursul sarcinii, te-ai confruntat cu anumite probleme, ştiindu-se de obicei că o sarcină gemelară, e mai greu de dus? Ce sfaturi ai avea pentru mămicile care urmează să aibă gemeni?

M-am simţit binecuvântată şi am căutat să cultiv forţa şi energia pozitivă pentru a învinge orice obstacol. A fost pentru mine o dublă provocare la finele căreia m-am simţit cu adevărat împlinită! În cazul meu, sarcina a decurs foarte bine chiar dacă în ultimul trimestru a fost mai dificil, din cauza acumulării de kilograme, a lipsei de odihnă sau a dereglărilor hormonale. Prima mea recomandare pentru viitoarele mămici de gemeni este odihnă în ultimul trimestru. Renunţăm la efort, ridicări de greutăţi şi stres pentru a evita, pe cât posibil, o naştere prematură. De asemenea, alegerea unui medic obstretician cu care să poţi discuta orice şi oricând te va face să fii mult mai liniştită pe parcursul sarcinii.
2. Ai fost pregătită moral pentru naşterea prematură? Îmi imaginez câte griji trebuie să îţi fi făcut şi prin ce ai trecut, dar având în vedere rezultatul minunat, te rog să rememorezi pentru cititoarele noastre momentele imediat următoare naşterii. Ai ales să naşti la o maternitate de stat?
Nicio mamă nu poate fi pregatită pentru o naştere prematură, impactul acesteia este destul de puternic asupra psihicului. A te informa ce implică naşterea prematură este una, dar când eşti pusă în faţa faptului împlinit apar temeri legate de sănătatea bebeluşilor şi complicaţiile care survin din cauza prematurităţii. În data de 18 martie 2014 mi s-au rupt membranele şi am ajuns la Spitalul Clinic Filantropia din Bucureşti, cu toate că eu locuiesc în Ploieşti. Am ales această maternitate deoarece deţine o unitate de terapie intensivă de nivel 3, este dotată cu aparatură europeană necesară îngrijirii prematurilor, iar medicul meu curant, Safta Veaceslav, împreună cu Ioana Angelescu (neonatolog), au avut grijă ca venirea pe lume a bebeluşilor mei să decurgă în condiţii optime.

3. La cât timp după naştere aţi fost lăsaţi acasă şi cum au fost începuturile vieţii în patru?

Am stat internată timp de 3 săptămâni, a trecut destul de repede datorită programului foarte solicitant.

Ziua începea la 5 dimineaţa, mergeam din 3 în 3 ore să mă mulg, pentru a le da lapte fetelor, care îl primeau la biberon pentru a vedea cu exactitate cât mănâncă. Faptul că au fost ţinute 1 zi la incubator şi mutate apoi pe secţia de prematuri mi-a permis să le hrănesc la biberon si la sân, din când în când. Terminam la ora 11 şi reluam a doua zi dimineaţa.

4. Cum te-a ajutat, susţinut, încurajat soţul tău? În general lumea crede că e greu cu doi deodată, că trebuie să ai ajutor permanent. Cum te-ai descurcat de când ai devenit mămică? Care este programul vostru obişnuit?

În primele săptămâni acasă, ne-a fost un pic mai greu cu programul fiind vorba de o oboseală acumulată, dar eu şi soţul meu ne-am împărţit sarcinile în mod egal şi acest lucru a făcut să nu fie atât de solicitant.

5. Multe mame renunţă să alăpteze din primele săptămâni, chiar dacă au un singur copil. Povesteşte-ne despre experienţa alăptării, importanţa ei pentru tine şi cum ai încuraja alte mame să procedeze?

Din păcate nu am avut noroc să am lapte îndeajuns pentru amândouă fetele şi le dădeam completare cu lapte praf. Alăptarea este extrem de importantă mai ales pentru bebeluşii născuţi prematur, niciun lapte nu poate compensa laptele de mamă.

6. Temperamentul bebeluşilor este vizibil încă din primele clipe ale vieţii. Cum sunt cele două fetiţe ale tale? Le deosebiţi uşor?

Diferenţele sunt mai mult decât uşor detectabile, ele fiind gemene dizigote. Nu seamănă deloc, dar au moştenit câteva din trăsăturile noastre. Cea mare este mai liniştită şi zâmbeşte mai des, pe când cea mică este mai activă, mai iute şi mai mâncăcioasă.

7. Ce nume aţi ales pentru cele două prinţese?

Alegerea numelor nu a fost dificilă, soţul meu a insistat ca pe una din fete s-o cheme Amelia ca pe mine, iar eu la rândul meu am ales Giulia, pentru că pe soţ îl cheamă Iulian. Mi s-au părut perfecte pentru ele!

8. Ce simţi că ţi-a adus nou şi ce simţi că ţi-a luat „statutul” tău de mămică? Duci dorul după ceva anume din perioada în care erai doar soţie?

A fi mămică este cel mai frumos rol pe care o femeie şi-l poate asuma în această viaţă, iar pe mine mă face să mă simt cea mai împlinită dintre femei.
Într-adevăr, nu mai este totul ca atunci când eram doar noi doi, dar reuşim să facem în aşa fel încât să ne mai bucurăm de clipe în doi, fie când fetele dorm, sau când sunt cu bunica.

9. Care sunt pentru tine lucrurile cele mai importante în ceea ce priveşte creşterea şi educarea copiilor?

Orice metodă am folosi în educarea şi creşterea copiilor, trebuie să implice multă dragoste, răbdare şi înţelegere. Nu susţin educarea copilului prin pedeapsă, voi dori ca micuţele mele să înţeleagă prin argumente, diferenţa între bine şi rău.
Pentru mine comunicarea este fundamentală în educarea copiilor, noi ca părinţi, trebuie să ascultăm, să înţelegem să explicăm, să educăm într-o manieră sănătoasă, care să permită dezvoltarea deplină a caracterului şi a comportamentului copilului nostru.

Comments

comments