Mămica modernă. Cum să jonglezi cu copilul şi cariera

educatie_carti

Introducere

„Cum împaci cariera cu familia?” Căutaţi pe internet această întrebare. O să vi se deschidă pagini întregi cu posibile răspunsuri.
Şi atunci de ce ar mai fi nevoie de o carte care răspunde aceleiaşi întrebari? Răspunsul ar fi unul simplist. La un moment dat în viaţă, pe toţi o să ne preocupe răspunsul la această întrebare.
O să ne gândim la soluţii, atunci când copiii sunt imposibili, iar şefii şi mai imposibili.
O să încercăm să le ducem pe toate la bun sfârşit, deşi oboseala acumulată o să producă uneori frustrare, alteori adevărate depresii, iar alteori cele mai dulci senzaţii de somn.
O să încercăm să avem măcar 10 minute libere într-o zi în care după preferinţe, ori o să bem o cafea, ori o să mâncăm o prăjitură, ori o să ne uităm pe cer, pe pereţi, pe geam. Singuri, savurând, posibil, singurul moment al zilei în care nu trebuie să facem ceva pentru că trebuie!

Ordinea in familie?

 

Mama nu poate să facă tot!
Copiii, partenerul, rudele şi orice om cu care interactionaţi în viaţa privată trebuie să ştie clar un lucru. Mama nu poate şi nu trebuie să le facă pe toate!
Cum se traduce această informaţie?
Copiilor li se comunică de când învaţă să vorbească că mama şi tata au nevoie de un loc de muncă ca să poată trai întreaga familie. În lumea lor, se poate exprima astfel: ” Mâncarea pe care o mănânci acum există pentru că mama şi tata merg la serviciu, nu stam în întuneric pentru că mama şi tata merg la serviciu. Iar în casă e cald şi curat tocmai pentru că mama şi tata merg la serviciu.”

99% contează ce se intâmplă acasă!

 

Contează cum un copil interacţionează cu fraţii lui, cu părinţii lui pentru succesul pe care îl va avea, ulterior, în viaţă.
Contează mai degrabă cât timp îi alocă părinţii decât ce cadouri scumpe îi aduc. Contează timpul de calitate, dar şi cantitatea de timp petrecută cu familia decât cu alte persoane apropiate (colegi, prieteni, vecini) pentru succesul în viaţă.

 

Cartea poate fi achizitionata de aici.

Comments

comments