Mituri despre alimentaţia copilului

Mit sau realitate

 

Mai important decât ca un copil să mănânce mult şi nesănătos este să consume hrană de calitate atât cât are nevoie.

„Copilul trebuie să mănânce cât mai mult“

Şi în cazul mâncării, nu contează cantitatea, ci calitatea. Mulţi părinţi sau bunici sunt fericiţi să îi vadă pe cei mici grăsuţi, uitând că acesta ar putea fi un prim simptom al obezităţii. De asemenea, kilogramele în plus sunt asociate, în popor, cu sănătatea. Dacă un copil are fălcuţe şi „colăcei“ înseamnă, în concepţia multora, că este un copil sănătos. Dacă este mai slăbuţ, deşi în limite normale, automat se naşte ideea că ar fi un copil bolnav. Concluzia: evitaţi pe cât posibil alimentaţia de tip fast food, produsele cu adaos de zahăr, mâncarea preparată prin prăjire. Atunci când ştie din familie ce este bun şi ce mai puţin bun pentru organism, care sunt alternativele, va învăţa de mic regulile de bază ale nutriţiei.

„Copilul trebuie să termine tot din farfurie!“

O să ilustrăm această „zicere din bătrâni“ cu o poveste inspirată din realitate. Într-o zi, într-o staţie de troleibuze, se afla o mamă şi un copil. Copilul stă pe o bancă, iar mama, în picioare, cu o caserolă cu mâncare în mână. Într-o grabă şi o presiune de nedescris îi dă celui mic să mănânce: „Hai, ia! Trebuie să mănânci tot! Hai, că altfel nu vezi ciocolată!“. Îi dă linguriţă după linguriţă, fără să-l aştepte să termine. La a treia linguriţă, copilul vomită. „Hai, nu te prosti, că la ciocolată nu faci aşa!“, îi spune ea, mânată de aceeaşi grabă, stând în picioare şi forţându-l practic să înghită pe nemestecate. Dacă unui adult nu îi place să fie forţat să mănânce, de ce i-ar plăcea unui copil? Dacă un adult nu se simte bine când ia masa pe repede-nainte, de ce s-ar simţi bine un copil? Mâncarea trebuie mestecată înainte de a fi înghiţită, luatul mesei are nevoie de o oarecare linişte – fără ţipete, presiune (ideal, în situaţia dată, era ca mama să stea şi ea pe bancă, să vorbească pe un ton mai calm şi să nu îl forţeze pe cel mic), iar hrana, în general, este bine să nu fie văzută ca o obligaţie.

„Copilului trebuie să-i dai să mănânce, să nu facă ce vrea el!“

Există o vorbă mai înţeleaptă decât „Copilului trebuie să-i dai să mănânce, să nu facă ce vrea el!“, şi anume: „Copilului, când îi este foame, plânge.“ Aşadar, el ştie prea bine când i se face foame. Aşadar, nu intraţi în panică dacă vi se pare că nu mănâncă suficient. Oricum ei nu mănâncă la fel de mult ca adulţii. Şi nu uitaţi: au nevoie nu doar de hrană fizică, ci şi de hrană emoţională.

Comments

comments